O MARE GREȘEALĂ A FOST PERMISIUNEA ACORDATĂ MAGISTRAȚILOR DE A PUTEA ACTIVA TOTODATĂ ȘI ÎN CADRUL MASONERIEI… – Radu Iacoboaie, 13 martie 2015

index   images

       Consiliul Superior al Magistraturii a decis că magistraţii pot fi masoni (în anul 2013)

        Putem afirma astăzi că permisiunea acordată în urmă cu doi ani de către Consiliul Superior al Magistraturii masonilor de a putea lucra în sistemul juridic ca procurori și judecători a fost o eroare fundamentală cu consecințe aproape imposibil de cuantificat. Faptele vorbesc. Unii dintre magistrați au colaborat și colaborează în mod ocult cu masoneria… Vorba unui jurnalist de la Realitatea TV despre justiție: ,,pentru unii mumă, pentru alții ciumă”… Este ca și cum am introduce cu voia noastră în familia fiecăruia dintre noi un nou membru despre care știm că este homosexual, care apoi mai are și pretenția să devină stăpânul casei. Va mai putea rămâne familia unită când știm de pildă că principalul scop al organizației LGBT este desființarea familiei tradiționale, urmat de alte scopuri anticreștine precum legalizarea pedofiliei, poligamiei și incestului?…
         Consiliul Superior al Magistraturii ar fi bine să revină asupra deciziei de atunci cât nu este încă prea târziu. Statul român și-a subminat profund astfel propria sa existență creând premisele ca actul de justiție să poată fi în multe cazuri viciat grav sau foarte grav. De ce spun asta?
         Pentru că, în primul rând organizația masoneriei se află prin planurile și obiectivele sale majore într-un evident conflict de interese (incompatibilitate) cu cele ale oricărui stat național. Știm cu certitudine că masoneria militează pentru un singur stat global atotputernic, o republică universală și un Guvern Mondial.
         Pentru că, masonii fac ascultare printr-un jurământ teribil și în mod obligatoriu mai întâi față de organizația lor și nu față de statul român. Este important să cunoaștem faptul că ei depun un jurământ masonic care îi absolvă de orice legământ făcut față de țară, guvern, Constituție sau în alte state față de rege. Ei jură supunere numai față de organizație sau Ordin și țelul lor este doar Noua Ordine Mondială.
         Pentru că un judecător mason nu va condamna niciodată pe un confrate mason iar un procuror mason va răspunde firește la anumite comenzi inclusiv politice și va clasa orice dosar incomod pentru interesele masoneriei.
         Statul român a permis astfel ca masoneria să pătrundă mai adânc în corpul sistemului judiciar, să ocupe funcții de decizie, să poată chiar șantaja pe unii dintre politicieni și să poată exercita presiuni și un control asupra justiției din România și încet-încet să se ajungă la dizolvarea instituțiilor acestuia. Întrucât masoneria nu este doar o organizație anticreștină, ci a fost creată de la început pentru a deveni un STAT ÎN STAT, așadar constituind o permanentă amenințare la existența statală și siguranța națională!
         Masonii nu urmăresc doar desființarea granițelor dintre state și a statelor naționale, a familiei tradiționale creștine, ci și a tuturor valorilor creștine și naționale pentru a le înlocui cu altele ,,moderne”, specifice pentru o LUME NOUĂ prin NOUA ORDINE MONDIALĂ, din care este exclus tocmai Creatorul omenirii și universului, adică Dumnezeu. O lume fără Dumnezeu și fără iubire… O lume intolerantă guvernată de ură față de aproapele și față de Dumnezeu…
         Valori creștine precum înfrânarea, dragostea, nădejdea, credința, smerenia, iubirea de țară, curajul și multe altele sunt înlocuite TREPTAT și exact cu opusul lor: desfrânarea, sexul, deznădejdea, necredința, mândria, iubirea de arginți, lașitatea și nepăsarea…

                                    Cu dragoste întru Hristos, nevrednicul Radu Iacoboaie
         Redăm în acest sens și un articol important datând din aprilie 2013:

         CSM DĂ LIBER LA MASONERIE. Comisia nr.2 a Consiliului a stabilit că judecătorii și procurorii pot face parte din organizații masonice

         De parcă nu ar exista alte probleme importante ale sistemului care trebuie rezolvate, CSM a dorit să clarifice dacă judecătorii și procurorii pot să facă parte din organizații masonice. Un aspect care însă s-a mai aflat pe agenda CSM în urmă cu câțiva ani și care a fost tranșat la acea dată.

         Subiectul privind apartenența magistraților la masonerie a fost dezbătut recent de Comisia nr.2 Eficientizarea activității CSM și a instituțiilor coordonate, parteneriatul cu instituțiile interne și societatea civilă, comisie formată din judecătorii Adrian Bordea, Mircea Aron, Mona Lisa Neagoe și procurorii Bogdan Gabor și Gheorghe Muscalu. Comisia nr.2 a luat în discuție în data de 16 aprilie 2013 nota Direcției legislație, documentare și contencios (DLDC) a Consiliului Superior al Magistraturii privind posibilitatea judecătorilor și procurorilor de a face parte dintr-o organizație masonică. Cu un singur vot împotrivă, membrii Comisiei și-au însușit punctul de vedere al Direcției legislație, documentare și contencios, în sensul că judecătorii și procurorii pot să facă parte dintr-o organizație masonică.

          Nu este pentru prima dată când în CSM se discută problema apartenenței magistraților la lojele masonice. Subiectul a mai fost dezbătut o dată, în urmă cu aproximativ șase ani. În 2007, în urma unui articol aparut in publicatia “Indiscret”, Inspecția Judiciara a CSM a stabilit ca apartenența la o organizație masonică nu este incompatibilă cu calitatea de judecător sau procuror. De asemenea, la acea dată Inspecția Judiciară a CSM a hotărât și că unui mason nu îi este interzis să judece un alt mason, așa cum nici unui procuror nu îi este interzis să cerceteze un alt mason.

          Iată nota Inspecției Judiciare din 2007 (Nota_nr_1479_IJ_1305_SIJ_2006):

          “Judecătorilor și procurorilor le este însă permis să fie membri ai societăților știintifice sau academice, precum și ai oricăror persoane de drept privat, fără scop patrimonial. În raport de această prevedere legală, edictată în mod expres prin Legea 303/2004, la art.11 (3), considerăm că apartenența la o organizație masonă nu este incompatibilă de plano cu calitatea de judecător sau procuror în funcție. Problema supusă analizei de autorii sesizării este circumscrisă situației în care un judecător/procuror care este cunoscut/declarat ca fiind mason poate să judece imparțial o cauză în care parte este un alt mason. (…) Așadar, lipsa de imparțialitate a unui tribunal nu se examinează în abstract, ci în fiecare caz în parte, pentru a se putea decide dacă natura și intensitatea legăturii în discuție este în măsură să denote părtinirea judecătorului. În raport de aspectele menționate se poate concluziona că un judecator sau procuror cunoscut/declarat ca mason nu este prezumat a nu decide în mod imparțial cu privire la un caz, atunci când parte în proces este un alt mason, fiind necesar a se demonstra că din acest motiv i-ar putea fi afectată capacitatea de a judeca conform propriei conștiințe și a probelor de la dosar.

          De asemenea, având în vedere obiectul, scopul și activitățile asociației francmasonice, constituită în România ca persoană juridică de drept privat, neguvernamentală, apolitică și fără scop patrimonial și dispozițiile art. 11 alin. 3 din Legea nr.303/2004, conform cărora judecătorii și procurorii pot fi membri ai societăților științifice sau academice, precum și ai oricăror persoane de drept privat, fără scop patrimonial, considerăm că apartenența unui judecător sau procuror la francmasonerie nu încalcă criteriile de menținere în magistratură”.

          Punctul de vedere al Inspecției Judiciare a fost însușit ulterior de Plenul CSM. (16 mai 2013)

                                                                                   Sursa: http://www.luju.ro
          Comentariu Deconspirarea francmasoneriei:

          Considerăm că pentru înfăptuirea actului de justitie, nu este corect ca magistrații să facă parte din loji masonice. În primul rând, în masonerie este o ierarhie strictă, fiecare mason este total devotat lojii sale și se subordonează total celor cu grade superioare, deci un magistrat mason nu va judeca niciodată echitabil un alt “frate” mason. Chiar și faptul că masonii se numesc între ei frați și că masoneria este considerată o frăție, arată încă o dată cât de strânse sunt relațiile dintre ei. De altfel, justiția nu acceptă ca probă declarația unui martor care e rudă cu inculpatul. Și în plus, dintr-un motiv asemănător magistraților nu le este permis să facă parte din partide politice. Cum vrei să judece imparțial un magistrat pe colegul lui de partid, sau, mai mult, pe șeful său de la partid???

          În nota CSM 1479/IJ/1305/SIJ/2006 chiar acesta scrie ca “Ședințele lojilor masonice sunt secrete, iar masonii sunt OBLIGAȚI să nu dezvăluie SECRETELE ordinului”. Păi d-lor și d-nelor din CSM, dvs nu știți că în România organizațiile cu caracter secret sunt interzise? Cum ați putut aproba ca magistrații să facă parte din acest ordin secret?

         Tot acolo CSM mai notează că “Prin art. 10 din Codul deontologic al magistraților se prevede ca în îndeplinirea atribuțiilor profesionale, magistrații trebuie să fie imparțiali … liberi de orice relații și influențe”. Dar este de notorietate cât de strânse sunt relațiile care se construiesc în masonerie și cât de mare este influența lojilor masonice asupra membrilor ei. Chiar jurămintele oribile care sunt depuse de masoni pentru a păstra informațiile pe care le află aici este o dovadă a faptului că masonii NU sunt liberi de relații și influențe. Pentru ei e mai important să păstreze secretul decât să înfăptuiască corect actul de justiție.

         “Ca incompatibilitate este prevăzută deținerea oricărei alte funcții publice sau private” – dar funcția de Mare Maestru nu este incompatibilă?

         “Totodată, judecătorii și procurorii nu pot să facă parte din partide politice și nici să desfășoare sau să participe la activități cu caracter politic” – dar este de notoritate că masoneria influențează politica, majoritatea masonilor având și funcții politice înalte, chiar ei recunosc și se laudă cu asta.

          În concluzie, în cazul în care un judecător mason judecă o cauză a altui mason se poate presupune sau trezi bănuieli privind imparțialitatea acestui judecător. Aceste presupuneri sunt suficiente pentru recuzarea sa.

          Iată cum magistrații și politicieni sunt strânși uniți în masonerie, așa cum declară chiar liderii acesteia (CSM-ul cum de nu știa?):

          “…șeful celui mai mare rit, cel scoțian antic și acceptat, din cea mai mare centrala masonică de la noi – Marea Lojă Națională din România „Suveranul Comandor” Constantin Iancu, declara: „În masoneria română se regăsește – și în prezent – elita românească! Cei mai importanți politicieni din aproape toate partidele, bancheri, funcționari de stat, oameni de afaceri, doctori, profesori și avocați, artiști. Practic, așa cum spuneam, majoritatea elitei românești.”

          Și „Maestrul Venerabil” Florin Ghiulbenghian, exclus la un moment dat din MLNR, spunea – în noiembrie 2010 – că „Ordinul nostru [Marea Lojă Națională din România] concentrează cel puțin o treime din parlamentarii români, peste 1.000 de ofițeri, în special de rang superior, câteva sute de procurori și judecători, numeroși membri din conducerea partidelor politice, sute de primari, viceprimari, consilieri județeni sau locali și prefecți”.

         Pe de altă parte, același șef al masonilor români de rit scoțian din MLNR, C-tin Iancu, clama într-un cadru festiv, care este scopul masonilor din întreaga lume și din România: „Suntem aproape de a unifica – în zona profană a uniunii mondiale -, la punctul de a restabili și de a instala noua ordine a Templului lui Solomon. Pentru aceasta noi toți am jurat, aceasta este ambiția noastră și, pentru aceasta, România și masoneria română este în poziția potrivită… Suntem convinși că masoneria, ritul scoțian, reprezintă elita ce conduce și va conduce omenirea…” . “
         Prin urmare, sperăm ca CSM să revină asupra acestei decizii, și, de asemenea, pentru a evalua mai corect raportul dintre masonerie și magistratură, să se aplece asupra mai multor puncte de vedere, în special din partea societății civile, pentru a căpăta o imagine de ansamblu cât mai obiectivă.

                                  https://deconspirareafrancmasoneriei.wordpress.com/stiri/

 

          PROTOCOALELE INTELEPTILOR SIONULUI.mpg
          Publicat pe 15 sept. 2012

          Asculta si da mai departe – PROTOCOALELE SECRETE ALE FRANCMASONERIEI – un document controversat care pune in lumina interesele oculte ale acestei organizatii puternice. Ce impact au aceste 24 de invataturi secrete asupra vietii spirituale, politice, economice de pe planeta – aflati, ascultand cu atentie lectura acestor Protocoale.

2 gânduri despre „O MARE GREȘEALĂ A FOST PERMISIUNEA ACORDATĂ MAGISTRAȚILOR DE A PUTEA ACTIVA TOTODATĂ ȘI ÎN CADRUL MASONERIEI… – Radu Iacoboaie, 13 martie 2015

  1. radu iacoboaie

    PROTOCOALELE INTELEPTILOR SIONULUI.mpg
    Publicat pe 15 sept. 2012

    Asculta si da mai departe – PROTOCOALELE SECRETE ALE FRANCMASONERIEI – un document controversat care pune in lumina interesele oculte ale acestei organizatii puternice. Ce impact au aceste 24 de invataturi secrete asupra vietii spirituale, politice, economice de pe planeta – aflati, ascultand cu atentie lectura acestor Protocoale.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s