DOMNULE FOST MINISTRU AL EDUCAȚIEI, MIRCEA MICLEA, DE CE SUNTEȚI PORNIT ÎMPOTRIVA STUDIULUI RELIGIEI ÎN ȘCOLILE DIN ROMÂNIA?

          Se pare că în sprijinul activiștilor pentru ateism, liber cugetătorii Remus Cernea și Emil Moise va sări de acum încolo artileria grea, formată din intelectuali cu ștaif, cu multe diplome la activ, autorități de necontestat în materie, ca să ne explice dânșii cum stau lucrurile și să ne convingă pe noi (masele largi de cetățeni) nu doar prin forța argumentelor, ci mai ales prin autoritatea și popularitatea de care se bucură.
          De pildă, să vedem cine și ce este Mircea Miclea. Aflăm chiar pe site: ,,Mircea Miclea este psiholog si profesor la Departamentul de Psihologie din Universitatea Babes-Bolyai, Cluj-Napoca, este director al Center for Applied Cognitive Psychology, a fost presedinte al comisiei prezidentiale pentru educatie care a elaborat legea educatiei nr. 1/2011 si a fost ministru al Educatiei (29 decembrie 2004-10 noiembrie 2005).”
          Aha, începem să înțelegem: psiholog… Pe blogul meu, îmi amintesc că am mai polemizat recent cu o doamnă de profesie tot psiholog… Se pare că în general, psihologia de astăzi se distanțează tot mai mult de teologie… Oare de ce am această impresie sau mai degrabă convingere? Nu oare pentru că ea se rezumă de multe ori doar la studiul omului și încetează să mai conștientizeze existența lui Dumnezeu?… Nu cumva alunecă tot mai mult spre ateismul camuflat sub aparentul și generosul umanism?
          Redăm mai întâi articolul postat pe 6 martie 2015 de fostul ministru al Educației, dl. Mircea Miclea: ,,RELIGIA ÎN ȘCOALĂ. CÂTEVA CLARIFICĂRI NECESARE”

           ,,Dezbaterea publică referitoare la statutul orelor de religie în școală a scos din nou în evidență – cu câteva excepții notabile – că nu am depășit încă stadiul prearistotelic de gândire: sofismele predomină asupra logicii, decupajele ideologice din realitate sunt preferate faptelor, efuziunile emoționale sunt mai prețuite decât analiza lucidă, demagogia are mai mare trecere decât adevărul, atacul la persoană ține loc de argument. În acest context, cred că merită prezentate, totuși, câteva idei simple și clare, cum ar spune Descartes, pentru a ajuta părinții în luarea deciziilor referitoare la disciplina „Educație religioasă”.

         1. Disciplina  școlară „Educație religioasă” este diferită de religie. Religia este un fenomen social, cu sisteme de practici și ideologii care nu depinde de școală. Niciuna dintre marile religii nu s-a creat, nici nu s-a propagat, printr-o programă școlară; ele au apărut și s-au dezvoltat înainte de apariția vreunei forme de învățământ obligatoriu. Așadar, a pretinde că ne-obligativitatea orelor de religie în școli aduce o gravă atingere religiei este o aberație și logică, și factuală; ignoră toate datele istorice. Sau, altfel spus, cei care sunt împotriva obligativității orelor de religie nu sunt împotriva religiei.N-are legatura una cu alta, sunt doua teme diferite. Nu mai faceți sofisme (acesta e de tipul ignoratio elenchi) și nu-i mai jigniți pe cei care își exercită dreptul la alegere, spunându-le că sunt împotriva religiei. Religia, ca și etica, se învață în afara orelor de curs, prin alte mecanisme decât învățarea școlară. E suficient să vedem cine sunt cei care umplu bisericile: cei care, pe vremea lui Ceaușescu, n-au avut nicio oră de religie în programa școlară!

          2. Disciplina școlară „Educație religioasă” nu ne face mai religioși. Religiozitatea este o atitudine și o stare sufletească. Ea se poate obține prin experiențe de viață, prin contactul cu modele exemplare, prin efort personal de reflecție asupra transcendentului. După cum se poate obține și comtemplând cerul înstelat, un răsărit de soare, miracolul nașterii unui om (Deus sine Natura – Dumnezeu sau Natura sunt aceeași entitate, spunea Spinoza). Religiozitatea este adesea, nu întotdeauna, un lucru foarte bun. Ea poate fi salvatoare în adaptarea la situații limită, ea te poate scoate dintr-o criză existențială, te poate face să speri când nu mai ai speranțe. E adevărat, însă, că uneori religiozitatea poate produce și fanatism și inchiziție.

Nu există însă nicio dovadă empirică pe baza căreia să spunem că studierea religiei în școală crește religiozitatea. Dacă ar fi așa, atunci cei de 20-30 de ani, care au la activ 12 ani de religie obligatorie prin programa școlară ar trebui să fie mult mai religioși decât cei care n-au făcut disciplina Religie la școală. Or, realitatea arată invers: că cei care n-au beneficiat de studiul formal al religiei, în timpul comunismului, sunt cei mai religioși. În anii ’40, în Marea Britanie s-a introdus religia ca obiect de studiu obligatoriu. Efectul? În 1940 erau 142.294 de tineri care urmau ritualul de confirmare la biserică; în 1997, după peste 50 de ani de religie ca disciplină școlară, numărul acestora scăzuse la 40.881, adică de peste 3 ori mai puțini! (a se vedea J. White: Should religious education be a compulsory school subject? În British Journal of religious Education, April, 2011). Ceea ce spun cercetările empirice știu și teologii, de multă vreme, anume că studierea aprofundată a teologiei nu întărește credința religioasă. Ei înșiși au făcut distincția între dogma (= experiența religioasă) și kerigma (= învățarea publică dată de Biserică) și au arătat că experiențierea mistică a Divinității e superioară studiului scolastic al lui Dumnezeu. Trăirea, nu conceptul, aduce alinare. (a se vedea, spre exemplu, K. Armstrong, Istoria lui Dumnezeu, Nemira, 2009).

Deci, religiozitatea e bună, dar ea este o trăire personală, care nu se dobândește prin studiu după programa școlară! A nu opta pentru ora de religie nu înseamnă că-ți împiedici dezvoltarea propriei religiozități. Încetați să mai echivalați disciplina „Religie” din curriculumul școlar cu religiozitatea; sunt două lucrui diferite.

         3. Disciplina școlară „Religie” nu te face mai etic. Nici orele de Etică nu te fac mai etic. Zeci de studii arată că cei care studiază Etica devin mai eficienți în rezolvarea dilemelor etice din manuale, dar nu sunt mai etici în comportamentul lor cotidian.Daca nu te intereseaza datele experimentale, e simplu sa te uiti in jur si sa vezi cite lepre cultivate sunt! Cu atât mai puțin Educația religioasă din școală poate determina comportamente etice. Se pretinde acest lucru, dar nu s-a demonstrat niciodată empiric acest lucru. Pretenția nu este o dovadă, ne spune logica elementară. De altfel, oricine poate verifica acest lucru. Dacă religia din curriculumul școlar produce comportamente etice, atunci tinerii care au studiat-o 12 ani ar trebui să facă dovada unor comportamente mai etice decât părinții lor, care n-au avut această șansă. Or, realitatea nu este așa: nu sunt nici mai etici, nici mai puțin etici decât părinții lor la vârsta de acum sau la orice altă vârstă. Similar, ar trebui ca țările unde Religia este disciplină obligatorie (de exemplu, Anglia) să fie mai etice decât cele care nu o au în program sccolra (de exemplu, Franța). Or, nu este așa. Am putea face multe raționamente de tip reducere la absurd, prin care să demonstrăm că pretenția că studiul religiei în școală generează comportament etic este falsă.

De altfel, nici măcar Religia, ca set de dogme, nu este o condiție necesară a eticii. Cultul pentru lucrul bine făcut, pentru Adevăr, Bine, Frumos, Libertate se poate dobândi și dacă ești ateu sau agnostic. Să pretinzi că religia e fundamentul Eticii înseamnă să negi toată isotria filosofiei, să spui că Aristotel (Etica nicomahică) sau Kant (Cultul rațiunii practice) nu au existat. Etica, atât ca atitudine sau comportament, cât și ca teorie, n-are nevoie de religie și, cu atât mai puțin, de ore de religie obligatorie în programa școlară. Să spui că cei care frecventează ora de educație religioasă sunt virtuoși, iar cei care nu frecventează această oră au apucat pe calea pierzaniei (i.e. sunt ne-etici) este o aberație și logică, și factuală.

           4. Stabiliți câtă educație religioasă e necesară și suficientă. Actualmente, în programa școlară, disciplina „Educație religioasă” apare din clasa pregătitoare până în clasa a douăsprezecea. Deci, 13 ani de studiu, săptămână de săptămână. Prin comparație, psihologia se studiază 1 an, logica – 1 an, filosofia – 1 an, educația civică – 1 an, economia – 1an. Acestea sunt discipline școlare foarte importante pentru dezvoltarea ca om și cetățean responsabil a elevului. Da, dar dacă ne uităm la timpul alocat, studiul Religiei este de 13 ori mai important! Pe ce bază? Pe nicio bază, așa au scos-o politicienii din pix. Dar dacă nu există dicernământ într-o parte, măcar să fie în cealaltă, a părinților, care să judece chibzuit câtă educație religioasă e necesară și suficientă pentru copiii lor . Iar dacă copiii lor sunt mai mari, n-ar fi rău să-i consulte. Niște copii care sunt socotiți suficient de maturi ca să-și aleagă singuri facultatea, cred că sunt suficient de maturi să se pronunțe și referitor la materia opțională – Religie.

Lupta pe care o duce acum Patriarhia și cei aliniați în spatele ei nu este pentru obligativitatea disciplinei Religie, ci pentru obligativitatea a 13 ani de studiere a Religiei în școală. Dacă mâine s-ar decide ca această disciplină să fie studiată obligatoriu un an – ca psihologia, logica, filosofia, economia, educația civică, Biserica ar fi și mai nemulțumită decât este acum. Căci ea are alte interese, care se văd ușor pe sub sutană.

Am scris aceste rânduri pentru părinți, pentru a-i ajuta sa ia o decizie în cunoștință de cauză. Am simțit că iar se încearcă manipularea lor grosolană, în dispreț total față de logică și de date empirice. Ceea ce nu este corect!

N-am mari speranțe, dar, poate că Biserica și Ministerul Educației vor reflecta măcar o clipă la această situație. Ministerul poate realizează că o educație centrată pe elev înseamnă să ia decizii fundamentate științific, spre binele copiilor, nu spre binele unor instituții sau persoane interesate. Poate și Biserica va înțelege că poate influența în bine comportamentele oamenilor prin modelele exemplare pe care le poate oferi, nu prin presiunea pe programa școlară.

           În fine, un lucru cred că trebuie înțeles foarte clar de toată lumea: am făcut Revoluția din 1989 nu pentru a înlocui o icoană cu altă icoană; am ieșit în stradă ca să avem dreptul să alegem. Căci fără alegere nu există Libertate!”

           sursa: http://www.contributors.ro/cultura/religia-in-%C8%99coala-cateva-clarificari-necesare/#comment-232368

 

          Citind cu atenție cele scrise mai sus, sunt asaltat de o mulțime de întrebări. Pentru că sunt multe inexactități. Iar sfârșitul articolului este relevant pentru întreg conținutul său. Domnule Miclea, există oare în prezent și elevi care nu au dreptul de a alege între A FACE RELIGIA și A NU PARTICIPA la ora de Religie?

         Nu știu dacă comentariile mele vor fi postate pe site-ul domniei sale, dar le reproduc și aici pentru a medita împreună asupra acestor probleme:

         CÂTEVA ÎNTREBĂRI PENTRU DL. MICLEA:
         De ce ați ales denumirea ,,contributors”? Și de ce în engleză?
         La ce anume contribuiți? La zidirea unei noi lumi fără Dumnezeu?
         «Nihil sine Deo» vă spune ceva?

         Unii oameni se pricep de minune la retorică și sofisme, care mai de care mai alambicate, în timp ce alții chiar lucrează sau creează ceva… Cei ca d-voastră ar trebui să-și consume energia în sens constructiv, nu în a demola ordinea existentă și pentru a ataca Biserica Ortodoxă în mod indirect și direct…
         Ortodoxia este deasupra religiilor. Nu este doar o religie și nu este propriu-zis o religie, pentru că acestea au fost rodul minții omenești. În timp ce ortodoxia este un mod de viață, izvorât din revelația dumnezeiască și din întruparea, răstignirea și Învierea Mântuitorului lumii Iisus Hristos. Modelul de viață suprem este viața Mântuitorului.
DE CE INSINUAȚI CĂ ORTODOXIA ESTE O RELIGIE? O simplă religie… Pentru a putea fi atacată cu mai multă ușurință, sub pretextul greșelilor comise de unii clerici?…

 

                                     ALTE COMENTARII LA OBIECT:

         Echivalați fotografia lui Nicolea Ceaușescu cu o icoană, “altă icoană”, cum spuneți.

         Domnule Profesor și fost Ministru, pentru cine era icoană în sensul ortodox fotografia lui Nicoale Ceaușescu ? Sau vreți poate să sugerați că icoanele ortodoxe sunt o manifestare a cultului personalității așa cum erau fotografiile cu Nicoale Ceaușescu ?

         Fără acest ultim pasaj stupefiant aș fi putut crede că ați venit cu o contribuție constructivă, însă pasajul arată că nu înțelegeți practicile religioase ortodoxe.

         Am învățat eu însumi în perioada comunistă și nu aș fi știut ce este o icoană și de ce afirmația dvs nu se poate susține dacă nu aveam lecturi ulterioare. Acum cred că aceste lucruri e bine să fie știute încă din școală, și nu într-a 12-a ca filosofia.

         Copilul meu e într-a 11-a la Sava și a ales în continuare să facă ora de religie. Singur.

                                    gânduri bune,

 

         1/ „cei care sunt împotriva obligativității orelor de religie nu sunt împotriva religiei” – afirmatia este gresita (ca sa nu spun mostra de „gandire prearistotelica”); corect ar fi fost „nu este obligatoriu ca cei care sunt împotriva orelor de religie sa fie si impotriva religiei”; si este suficient sa va uitati la comentariile articolelor care trateaza subiectul ca sa vedeti ca majoritatea celor care se pronunta impotriva orelor de religie sunt ȘI impotriva religiei, in general, desi ei insisi se considera modele de toleranta si gandire deschisa.

         2/ Comparati lucruri incomparabile: studiul religiei in scoala nu este singurul factor care influenteaza etica sau religiozitatea; familia, contextul cultural si sistemul de valori promovat in societate sunt alti factori care au o influenta puternica. Dat fiind ca toti acesti factori au evoluat semnificativ in ultimii 25 de ani, nu putem trage nicio concluzie clara asupra impactului orelor de religie comparandu-i pe adolescentii de azi cu parintii lor.

         3/ Si, ca sa dovediti probabil adevarul afirmatiei referitoare la atacul la persoana pe care o faceti la inceputul articolului, trebuia sa incheiati printr-o impunsatura la adresa Bisericii: „Căci ea are alte interese, care se văd ușor pe sub sutană”.

 

          Intr-adevar, din punctul de vedere al profesorilor universitari, nu este necesar studiul obligatoriu al religiei in scoli. Dar din punctul de vedere al cetateanului de rand? Intr-o comunitate iesita din lagar, da, lagarul socialist, in care nu puteai avea acces la nimic fara a fura si minti, fara a te dedubla, are importanta o raza de speranta in mai bine? La modul pretentios putem explica tuturor, cu precepte frumoase, inutilitatea obligativitatii studierii unor reguli simple, dublate de invataturi, pilde, snoave. Studiul religiei are o importanta covarsitoare tocmai acolo unde scoala superioara nu are, inca, acces. Explicatiile dvs. domnule profesor au rezonanta cu rezonabilii. Dar credeti ca preotii sunt cum sunt din defect personal? Sau politicienii? Nu! Ei sunt cum sunt cei ce i-au ales! Si propovaduiesc ce se cere! Asadar, in aceasta masa de analfabeti functionali, privitori cu nesat la canale tv de “informare”, puitori de meme, la randul lor, in mintea fragezilor lor prunci, unde reverberaza gandul cel bun? Nu schimbarea elitelor aduce schimbarea natiunii, ci preceptele absorbite de masa. Si asteptam de la dvs. cei care ne ghideaza, speranta. Noi cei din clasa de mijloc avem nevoie, in primul rand, de o societate normala, dezabuzata, o concentrata pe principii, nu de o masa abulica in care ” Buna ziua!” si “Multumesc!” sunt exceptii. Iar din acest punct de vedere cred ca prezenta obligatorie a acelei materii in programa face mult mai mult bine decat rau. Cele bune!

 

          De acord cu Adrian, formele de educare ar trebui raportate la realitate. Când sistemul educational național se termină în majoritate, prin fabrici de diplome pentru analfabeți, chiar credeți că se vor lumina cu etica, logica sau filozofie? Predate de cine? Nu cred că este corect să cerem un procent mare de excelență pentru preoți, altul decât media națională pe …meserii. De exemplu, psihologia din România este plină de impostori, inclusiv sau mai ales psihoterapeuti, dar eu va respect pe dvs si nu vă acuz ca participați la acest fenomen. Bănuiesc ca știți că sunt biserici și mănăstiri care au în grijă un număr mare de copii abandonați. Aceasta este țara noastra, a contrastelor, în sec 21 rezolvam problemele ca acum sute de ani. Regretăm România antebelica, dar a fost o Românie în care religia a jucat un rol important în educație. Poate ar trebui să ne raportăm la ce suntem când căutăm soluții. Cred că așa le vom găsi pe cele constructive, fără derapaje de o parte sau alta..
           Domnule profesor, cu tot respectul, comparația icoanelor cu tablourile cu Ceaușescu nu vi se pare puțin deplasată?

Un gând despre „DOMNULE FOST MINISTRU AL EDUCAȚIEI, MIRCEA MICLEA, DE CE SUNTEȚI PORNIT ÎMPOTRIVA STUDIULUI RELIGIEI ÎN ȘCOLILE DIN ROMÂNIA?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s