FRAȚI ORTODOCȘI, SĂ CEREM INSISTENT INIȚIEREA UNEI LEGI ANTIAVORT! – Radu Iacoboaie, 11 februarie 2015

  

         Frați ortodocși, în istoria contemporană a României s-au produs și multe schimbări regretabile. Imediat după lovitura de stat de la sfârșitul lui decembrie 1989, coordonată de masoneria comunistă și cea capitalist-corporatistă deopotrivă, cu Silviu Brucan ca pion principal în angrenajul echipei lui Ion Iliescu, vedem că dușmanii ortodoxiei și ai poporului român au reușit să impună în mod discret și să promoveze în societatea românească răvășită atunci de evenimentele politice dramatice o lege extrem de periculoasă și controversată din punct de vedere teologic și chiar juridic: legea care a permis femeilor avortul, cea care a liberalizat practic crima împotriva copilului nenăscut.

         Observăm încă de la început cel puțin două aspecte esențiale. Mai întâi, prioritatea și însemnătatea pe care ei au acordat-o acestei probleme, ce vizează o practică profund anticreștină, antiumană și în afara eticii și deontologiei profesiei de medic, a medicului care depune la investirea sa un jurământ pentru salvarea vieții și nu pentru ucidere…
Iar în al doilea rând, mai remarcăm graba și exploatarea la maximum a momentului de atunci, unul de mare confuzie și agitație, de euforie pe fondul descătușării populației din robia dictaturii comuniste. Astfel, legea avortului a fost adoptată la repezeală, cu o grabă extrem de suspectă în ochii noștri și desigur fără nici cea mai mică dezbatere publică, absolut necesară după părerea noastră!
         Ca să ne dăm seama de importanța extraordinară și de consecințele nefaste ale acestei legi anticreștine în esență, care a generat ulterior un adevărat genocid uman, cifrele impresionante vorbesc de la sine. Suntem din păcate și cu durere o spun, printre primele țări din lume la capitolul avorturi! Suntem ,,campioni” în ceea ce este rău. Numărul avorturilor din România a depășit în ultimele cinci decenii doar la nivel oficial 22 de milioane! Adică un popor întreg a fost masacrat treptat, decimat, dat morții. Acești copii nenăscuți, uciși cu sânge rece sub protecția legilor existente și nebotezați, au fost lipsiți de posibilitatea mântuirii sufletului… Iată drama națiunii române… Iată de ce Dumnezeu a îngăduit să se abată asupra noastră mari necazuri și suferințe, conducători nepricepuți și necredincioși… Au mărturisit acest lucru mulți duhovnici și preoți, s-au făcut marșuri pentru viață, s-au ținut conferințe, s-au scris cărți și s-au editat reviste etc. Dar societatea românească a mers mai departe, neluând nicio măsură…
          Noi și mă refer aici la frații ortodocși în primul rând, trebuie să reevaluăm urgent situația din momentul de față și să punem capăt odată pentru totdeauna acestui genocid uman și spiritual al avortului început din anul 1990 (existând ca avort la cerere pentru femeile cu mulți copii încă din 1958) și neconștientizat de români până în ziua de astăzi!
          Să cerem insistent în mass media și politicienilor români o lege antiavort. Inclusiv pe rețelele de socializare. Avortul face parte și el din planul global de reducere drastică a populației lumii, alăturându-se altor politici necreștine și inumane: planning-ului familial, metodelor contraceptive, sterilizării femeilor (în unele zone din Africa!). Juriștii să se ocupe de întocmirea ei, corectând legea actuală care permite avortul.
          Legea care să interzică avortul de orice fel ar trebui să prevadă pedeapsa cu închisoarea măcar de 10 ani, atât pentru femeia în cauză care decide să fie ucis propriul ei copil nenăscut (niciun motiv invocat nu stă în picioare!), cât și pentru bărbatul care a silit-o sau a determinat-o la acest gest extrem în calitate de complice la crimă, cât și pentru personalul medical sau pentru oricare altă persoană prin care s-a săvârșit crima. Avortul este crimă, și nu orice crimă, ci împotriva unei ființe nevinovate și lipsite de orice apărare! Are așadar circumstanțe agravante! Este și o crimă împotriva umanității…
         Chiar și propaganda în favoarea avortului, publică sau privată ar trebui să fie de asemenea incriminată prin lege și interzisă, în virtutea drepturilor omului consfințite și garantate prin însăși legea fundamentală care este Constituția României. Dreptul la viață este și rămâne un drept fundamental pentru orice ființă umană iar avortul reprezintă o încălcare flagrantă și o anulare nelegitimă a acestui drept.
         Nu se poate invoca în mod întemeiat motivul juridic, că în cazul avortului nu vorbim despre un om și drepturile sale legitime, avându-se în vedere lipsa documentului care atestă nașterea lui: certificatul de naștere. Dreptul la viață este garantat inclusiv copiilor, născuți și nenăscuți.

  ,,În ciuda scăderii continue după 1990, avortul rămâne o practică foarte răspândită în România, considerată de unii la fel de banală ca extracţia dentară – şi cam la fel de accesibilă, din păcate. Un alt tabel disponibil la provitabucuresti.ro şi care ia în considerare datele din 2008 clasează România pe locurile 3-4 în lume ca procentaj de sarcini încheiate prin avort (36/100), după Rusia şi Cuba, aşadar pe locul doi în Europa şi pe locul 1 în UE.” (sursa: http://www.culturavietii.ro/2011/01/27/statistica-avortului-in-romania-1958-2008-o-realitate-infricosatoare/)

,,Cifrele vorbesc de la sine – 22.178.906 avorturi, făcute în intervalul cuprins între 1958 şi 2008. Datele aparţin Centrului de Calcul, Statistică Sanitară şi Documentare din Ministerul Sănătăţii. Şi mai interesant este faptul că la sfârşitul acestui interval, adică în 2008, populaţia României, conform datelor oficiale, era de 21.504.442 de locuitori. Deci numărul avorturilor din 50 de ani este mai mare decât populaţia actuală a ţării.

         Trei avorturi, în medie, de femeie. „Nu ştiu să se mai fi petrecut un asemenea fenomen, într-o altă ţară europeană. Poate doar în Rusia numărul avorturilor să fie mai mare”, ne-a spus Vasile Gheţău, profesor de Demografie la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială a Universităţii din Bucureşti şi director al Centrului de Cercetări Demografice „Vladimir Trebici”, din cadrul Institutului Naţional de Cercetări Economice al Academiei Române. La care Borbala Koo, director executiv al Societăţii de Educaţie Contraceptivă şi Sexuală, adaugă diverse statistici, la nivel european, pe o perioadă istorică îndelungată, care arată că media întreruperilor de sarcină din România o depăşeşte pe cea din Vest. La noi revin, în medie, trei avorturi în viaţa unei femei, pe când în Occident o femeie a făcut, tot în medie, cel mult un avort.

          1957- legalizarea avorturilor. Specialiştii de la Centrul de Statistică al Ministerului Sănătăţii ne-au spus despre contabilizarea avorturilor din România că operaţiunea a început în 1958. Nu există date mai vechi. An de an se consemna numărul lor – fie că erau la cerere, fie din cauze medicale. Făcute în spitalele sau maternităţile de stat. Anul 1958 are o semnificaţie anume. Pentru că în 1957 s-a emis Decretul 463, prin care a fost legalizat avortul la cerere.” (sursa: http://www.romanialibera.ro/special/reportaje/cum-a-ajuns-romania-sa-aiba-22-milioane-de-avorturi-217321)

        Cităm mai jos și o mărturisire dureroasă și reală, care sper să fie de folos mai ales femeilor pentru aprofundarea acestei probleme de o importanță majoră în viața noastră și care să se gândească foarte bine înainte de a recurge la avort (o crimă la nivel individual și un genocid la scară națională în același timp!):

                             ,,Blestemul copilului avortat – 7 februarie 2015.

         Unele femei nu-și mai revin niciodată în urma avortului. Vă rugăm să distribuiți această mărturie pe toate rețelele de socializare!

         Când am aflat că sunt însărcinată eram în cel mai prost moment din viaţă: tocmai murise mama, aflasem că soţul meu mă înşela cu cea mai bună prietenă şi voia să divorţăm, iar la serviciu nu-mi mergea prea bine. Credeam că nu se poate mai rău, dar, în timp, aveam să aflu că niciodată nu poţi să zici că ai atins pragul cel mai de jos al vieţii. Am decis că pentru momentul acela cea mai bună soluţie este întreruperea sarcinii. Aveam doar 25 de ani, viaţa era înainte şi aveau să mai fie şi alţi copii, cu siguranţă. Mătuşa cu care m-am sfătuit atunci m-a încurajat spunându-mi că ea are vreo trei avorturi la activ, în vremea comuniştilor când se făceau mai degrabă empiric şi puteai oricând să mori din aşa ceva. Am mers împreună la o clinică privată şi totul s-a terminat în câteva ore.

         Pentru un scurt moment, înainte de a fi băgată în sala de operaţii, am avut un gând fugar şi o tresărire când s-a apropiat de mine o femeie în negru şi mi-a zis că fac o prostie. M-am uitat la ea curioasă pentru că n-am înţeles de unde mă cunoaşte şi ştie ce vreau să fac. În plus, nu vezi prea des persoane îndoliate într-o clinică unde majoritatea oamenilor sunt îmbrăcaţi în alb sau în culori deschise. Femeia nu era bătrână, ci mai degrabă între două vârste, avea faţa blândă, dar nişte ochi negri ca tăciunele din care ieşeau parcă flăcări. M-a privit intens şi mi-a spus să nu fac prostia să scap de copil, că acest avort mă va bântui toată viaţa.

        Mătuşa mea a alungat-o spunându-i că nu e treaba ei să se bage în vieţile oamenilor aşa aiurea şi m-a luat de mână ca să mă calmeze. Mi s-a părut straniu şi trebuie să recunosc că m-a speriat un pic. Dar am mers mai departe. Operaţia în sine a fost scurtă şi dureroasă. Nici nu ştiu ce m-a durut mai tare, faptul că aruncam un copil făcut cu omul căruia îi jurasem iubire veşnică sau faptul că toate astea mi se întâmplau în acelaşi moment şi simţeam că sunt cea mai ghinionistă fiinţă din lume.

        După avort am avut ceva complicaţii câteva zile, temperatură mare şi delir, dar obişnuită cu avorturile grele mătuşa mea a stat lângă mine şi a ştiut ce să-mi facă. În acele nopţi şi zile de convalescenţă zbuciumată am visat pentru prima dată o fetiţă bucălată şi blondă precum tatăl ei, care alerga spre mine într-un parc, iar eu fugeam de ea. Mă tot striga: mami, mami, iar eu mă ruşinam şi mă făceam că n-o cunosc. Apoi fetiţa se transforma într-un monstru, un avorton de carne sângerândă care urla printr-o gură hidoasă spre mine că voi fi veşnic mama lui şi că o mamă nu are cum să scape de copilul ei.

         Mătuşa mea a pus totul pe seama febrei şi infecţiei pe care o făcusem după avort, dar că lucrurile se vor calma şi o să uit totul. N-am uitat, pentru că copilul avortat nu m-a lăsat niciun moment să uit. Într-una din nopţi, când deja mă simţeam mai bine şi puteam să fac diferenţa între vis şi realitate, am simţit cum ceva rece şi umed mă atinge pe umăr. Când am deschis ochii am văzut lângă capul meu acel copil. Avea ochi albaştri deschişi şi mă fixa cu privirea. Mânuţa pe care o ţinea pe umărul meu se lipise şi simţeam prin cămaşă umezeala sângelui de pe mâna aceea de carne moartă. Am ţipat de groază şi m-am ridicat în capul oaselor. Când am aprins lumina pe umărul meu era o urmă de sânge.

          Mătuşa mea s-a speriat şi ea de un asemenea vis, deşi îi spuneam clar că a fost cât se poate de real. Am mers împreună la o biserică şi preotul mi-a citit nişte dezlegări şi mi-a dat câteva canoane de făcut ca să-mi ispăşesc păcatul. Deşi mi-a spus clar că după părerea lui un astfel de păcat nu va fi niciodată ispăşit. Le-am ţinut pe toate şi am încercat să mă rog şi să ţin posturi aşa cum mi-a spus părintele. Visele au încetat o vreme. Iar eu mi-am reluat viaţa.

         Apoi, când trecuse aproape un an de la asta şi ziceam că lucrurile încep să se îndrepte, copilul avortat a apărut din nou în nopţile mele. Timp de o săptămână am urlat noapte de noapte sub privirle albastre şi reci ale acelui suflet neîmpăcat care ar fi trebuit să fie copilul meu. La final am rămas la fel de istovită ca în primul an, după avort.

         De cinci ani de zile lucrurile se petrec întocmai, cu o precizie matematică. Copilul avortat îmi spune de fiecare dată că e aniversarea lui şi că ar trebui să-i fac tort, să-l pregătesc pentru grădiniţă şi tot timpul îmi reproşează că nu-l iubesc, şi că de fiecare dată mă uit cu silă la el. Cum să fac altfel dacă nu pot să simt decât silă şi groază la vederea unei bucăţi de carne care-mi aminteşte în fiecare an în luna iunie de păcatul capital pe care l-am comis cândva? Acela de a-mi omorî propriul copil. (O mărturie reală a unei femei afectată de sindromul post-avort.)”

             SURSA: blogul luminăpentrucandela din suflet, citând ortodox.m
                   Cu dragoste întru Hristos, nevrednicul Radu Iacoboaie, 11 februarie 2015

 

            Avortul – imagini grăitoare

            ALTE LINK-URI UTILE:

http://provitabucuresti.ro/bioetica/avortul/imagini-avort
https://ro-ro.facebook.com/media/set/?set=a.306293982714162.85307.240529095957318&type=3

http://spynews.ro/actualitate/video-socant-un-medic-a-filmat-fatul-scos-dintrun-avort-si-era-viu-imaginile-care-vor-schimba-perceptia-lumii-47326.html

https://saccsiv.wordpress.com/2012/06/15/fotografia-care-a-socat-lumea-avort-fortat-in-china-iata-insa-si-ce-hal-de-comentarii-pe-site-urile-mass-media/

https://saccsiv.wordpress.com/2012/02/14/video-extrem-de-socant-filmari-avort-un-material-obligatoriu-de-vizionat-de-catre-toti-parintii-ce-apeleaza-la-%E2%80%9Eintreruperea-de-sarcina/

http://www.adevaruldespreavort.ro/ce-spune-stiinta-medicina/232-cum-se-face-avortul–socant-cel-mai-dur-film-despre-avort-avortul-chirurgical-avortul-la-cerere-avortul-prin-chiuretaj