NOI, ORTODOCȘII, NU DEMONIZĂM TEHNOLOGIA ȘI NU NE OPUNEM PROGRESULUI MATERIAL ȘI SPIRITUAL. NE OPUNEM ÎNSĂ CIPUIRII NOASTRE! – Radu Iacoboaie, 6 ianuarie 2015

images   imagesimages  images

Pornind de la sfatul înțelept al Mitropolitului Serafim al Pireului din Grecia, care ne-a vizitat țara recent și ne îndemna printre altele ,,să nu demonizăm totul”, adică să nu exagerăm în mod inutil și rigorist, încercăm și prin rândurile de față să arătăm clar faptul, că noi ortodocșii, nu considerăm tehnologia un rău în sine, nu ne împotrivim aprioric cuceririlor științei, deoarece credința și știința nu sunt incompatibile, ci complementare, ambele izvorând din darurile, milostivirea și Harul bunului Dumnezeu către omenire.
Orice unealtă sau instrument poate fi folosită într-un mod corect și pozitiv, dar poate fi utilizată și într-un scop malefic sau distructiv. Televiziunea spre exemplu, poate fi benefică, să informeze și să educe tineretul în sensul bun, dar vedem că în zilele noastre este folosită îndeosebi în scop de propagandă (diverse teorii, ideologii, practici și obiceiuri nesănătoase), de manipulare și dezinformare a maselor, de reeducare a mentalului colectiv pentru înlocuirea valorilor tradiționale (creștine și naționale) cu cele ale globalizării, de spălare a creierului, pentru a-i dezvăța pe oameni să gândească și a-și pune problema sensului existenței pe acest pământ. Iar exemplele pot continua la nesfârșit: internetul, presa, literatura, energia nucleară etc. etc.
Cât privește dispozitivele electronice pe care le numim CIP-uri, observăm că acestea pot fi utile în societate, dar pot fi și periculoase tot în funcție de scopul lor. Astfel, CIP-urile care utilizează tehnologia RFID (Radio Frequency IDentification – IDentificarea prin RadioFrecvență), aplicate ființelor umane prin ACTELE BIOMETRICE (electronice: pașapoarte, permise auto, carduri de sănătate, buletine) în scopul evident al supravegherii și exercitării unui control strict al vieții private (!), nu reprezintă un bine pentru om, ci UN ATENTAT LA LIBERTATEA INVIOLABILĂ A OMULUI și UN ABUZ GRAV AL STATULUI FAȚĂ DE CETĂȚEAN (prin deținerea și prelucrarea datelor cu caracter personal).


Noi suntem făpturi create de Dumnezeu și înzestrate cu anumite atribute printre care și libertatea. De câțiva ani vedem cum s-a impus prin lege cipuirea animalelor. Iar acum ne putem întreba în mod legitim: oare a venit și rândul nostru?… Frați ortodocși, dar noi nu suntem animale!!! Cum pot doar să gândească astfel despre masele largi de cetățeni? Ca oameni, suntem cununa creației lui Dumnezeu, făpturi înzestrate cu suflet, cu voință, rațiune și sentimente. Din câte știm, doar evreii sioniști care conduc francmasoneria mondială, în afara etniei lor, ne consideră pe noi toți ceilalți goyimi, adică animale, ființe absolut inferioare față de ei (care se autodenumesc cu mândrie elite masonice și iluminați, adică, chipurile ei au acces la marile secrete ale universului?!).
Adeseori întâlnim sau vedem români, care nu sunt informați ori care nu sunt informați cu adevărat în multe privințe, pentru că televiziunea și mass media aservită lor, de multe ori manipulează adevărul. Mulți nu înțeleg de pildă de ce nu trebuie luate aceste carduri electronice servite în prezent de Guvern și Ministerul Sănătății. Dar știu însă un lucru, că fără acestea nu pot avea acces la unele servicii medicale (rețete compensate, spitalizare gratuită, bilete la tratament etc.).
Încercăm prin rândurile acestea să umplem puțin vidul în ceea ce privește problematica aceasta a cip-urilor (RFID) destul de complexă, dar nu imposibil de înțeles, și să clarificăm chestiunea cât mai mult cu putință, problemă în care mass media centrală (în special televiziunile) observăm că practică de ani buni o manipulare extremă prin tehnici diverse: trunchierea adevărului, prezentarea tendențioasă (chiar răutăcioasă), dezinformarea etc. Nu știu dacă ați observat, dar îndeosebi ortodocșii care le resping pe motiv religios și de încălcare a unor drepturi fundamentale prevăzute de Constituția României, sunt ridiculizați în permanență și prezentați tot mai mult ca niște înapoiați, conservatori care se opun progresului (?!), fanatici, extremiști, paranoici sau retardați!…
Ca să dăm un singur exemplu, această strategie sau atitudine a lor de manipulare în masă este reprezentată magistral chiar prin persoana lui Vasile Ciurchea, președintele Casei Naționale de Asigurări Sociale și de Sănătate, care în desele sale interviuri a minimalizat în mod voit și la maximum numărul românilor care au refuzat cardurile electronice de sănătate (la circa 2000-3000 pe țară!!! și la câteva asociații ortodoxe!), a declarat că nu înțelege motivele ,,mai mult sau mai puțin subiective” ale acestora, dar că ,,respectă” întrutotul opiniile lor… Și a mai declarat public că Biserica nu se opune… Probabil s-a referit la instituția BOR, nu la biserica din care facem parte și noi mirenii… Deși noi știm că, destul de recent, Sfântul Sinod al BOR chiar a anunțat că sprijină găsirea unei alternative pentru românii care refuză cardurile electronice de sănătate. Iar realitatea este că domnul Ciurchea a indus în eroare atâția români, a încercat mereu să le explice și să îi convingă că nu există absolut nicio problemă, că acestea nu conțin niciun fel de date medicale (?!), că sunt la fel precum cipurile din telefonul mobil sau din cardurile bancare (?!)… Mizând în mod evident pe ignoranța maselor largi…
Desigur românii nu știu în general ce înseamnă tehnologia RFID, utilizată și în cazul cardului electronic de sănătate (cu cip RFID). Nu au idee despre pașii care urmează și cam ce înseamnă să fii îndosariat, controlat și supravegheat strict în viața privată și cum arată DICTATURA BIOMETRICĂ sau SCLAVIA ELECTRONICĂ… Iar dacă vor înțelege asta abia în viitor, va fii prea târziu să mai poată opune o minimă rezistență…
Frați români, în spatele implementării așa-zisei modernizări a sistemului sanitar, a introducerii pe ascuns a dosarului electronic de sănătate și a introducerii obligatorii a cardurilor electronice de sănătate se află desigur un plan global de îndosariere electronică și control al populației, impus poporului român de către organizații masonice din Uniunea Europeană și din România. Ca acoperire, sistemul acesta informatic a fost impus țării noastre în vederea intrării în spațiul securizat Shengen, fiind sponsorizat chipurile doar cu fonduri europene (dar noi știm că România contribuie la bugetul UE cu peste un miliard de euro anual, în timp ce fondurile europene absorbite abia se ridică la circa 400 milioane de euro anual!). Însă el urmărește practic îndosarierea electronică a tuturor cetățenilor români, controlul vieții lor private și interese foarte obscure legate de traficul internațional de organe (!), de afacerile extrem de profitabile ale unor companii farmaceutice, anihilarea mai rapidă a contestatarilor și adversarilor globalizării etc.
Mai știm că Legea 95/2006 privind reforma din domeniul sănătății a fost promovată de un mason notoriu, în persoana fostului prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu, poreclit de o parte a presei ,,inimă zburdalnică”, în timpul căruia ,,economia duduia”, și când s-au cheltuit sume imense pe fleacuri, chiar înainte de declanșarea crizei mondiale… Și introducerea recentă a cardurilor electronice de sănătate este ,,realizarea” primului-ministru Victor Ponta…
Amintiți-vă că sfințitul părinte Justin Pârvu ne îndemna să ne informăm, să discernem între bine și rău și să luăm atitudine, mergând până la capăt, pecetluind mărturisirea noastră chiar prin jertfă sau mucenicie! Spunea părintele: ,,CIP = SCLAV”. Adică documentele electronice sau actele biometrice ne transformă în sclavi, NE FAC CU VOIA SAU FĂRĂ VOIA  NOASTRĂ PRIZONIERI ÎNTR-UN LAGĂR ELECTRONIC AL STATULUI TOTALITAR ȘI POLIȚIENESC(!) răpindu-ne în mod cu totul perfid și abuziv în primul rând libertatea și voința! Adevărul este că, cei care idolatrizează această tehnologie RFID prin care omul poate fi manevrat și controlat în permanență de la distanță se închină unui idol! Iar noi, ortodocșii nu ne putem închina tehnologiei RFID, ci numai lui Dumnezeu!


În încheiere, să mai punctăm pe scurt doar câteva aspecte esențiale și cutremurătoare la care să luăm aminte cu toții, despre ceea ce pot face în mod real aceste CIP-uri cu RFID împotriva oricărui om liber: ne localizează și ne urmăresc în permanență; ne pot transforma chiar și fără voia noastră în donatori de organe (!); ni se poate fura sau falsifica identitatea electronică (în numele nostru pot comite alții fapte ilegale!); vor discrimina ortodocșii practicanți care se opun sistemului antihristic (marginalizându-i, numindu-i extremiști periculoși, răpindu-le în mod abuziv libertatea și dreptul la exprimare liberă); vor înlesni pecetluirea cu semnul fiarei – acceptarea în viitorul apropiat a microcipurilor implantabile în organismul uman, adică a biocipurilor, prin care se va cunoaște aproape totul despre fiecare în parte, dar în același timp pot cauza posesorilor forme de cancer, pot induce vedenii (voci, prin microfoanele încorporate!), diverse stări (dureri de cap, spaime, depresii etc.) și chiar moartea (prin eliberarea în organism a unei cantități infime de otravă, dar extrem de puternice) …

                      Cu dragoste întru Hristos, nevrednicul Radu Iacoboaie, 6 ianuarie 2015

 

 

Reclame

16 gânduri despre „NOI, ORTODOCȘII, NU DEMONIZĂM TEHNOLOGIA ȘI NU NE OPUNEM PROGRESULUI MATERIAL ȘI SPIRITUAL. NE OPUNEM ÎNSĂ CIPUIRII NOASTRE! – Radu Iacoboaie, 6 ianuarie 2015

  1. radu iacoboaie

    CÂTEVA LINK-URI UTILE:

    http://www.aparatorul.md/romanii-cipati-ca-niste-vaci-in-anglia-sau-libertatea-pentru-necuvantatoare/

    https://saccsiv.wordpress.com/2015/02/06/botnita-preotii-si-monahii-nu-vor-mai-scrie-in-spatiul-virtual-decat-ceea-ce-e-pe-linia-trasata-de-patriarhul-daniel/

    http://vladherman.blogspot.ro/2015/02/cu-constitutia-pe-religie-calcand-perfid.html?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed:+VladHerman+%28Vlad+Herman%29#.VNS0zCz-27Q

    https://deveghepatriei.wordpress.com/2015/02/06/prof-univ-dr-ioan-scurtu-asistam-la-programul-de-stergere-a-identitatii-nationale-a-poporului-roman/

    https://deveghepatriei.wordpress.com/2015/02/06/emir-kusturica-despre-colonizarea-tarilor-ortodoxe/
    http://www.aparatorul.md/emir-kusturica-nu-suntem-colonizati-fizic-ci-mental/

    http://www.aparatorul.md/video-documentar-adevarul-despre-cele-doua-razboaie-mondiale-si-poate-si-al-treilea/

    Apreciază

    Răspunde
    1. raduiacoboaie Autor post

      http://manastirea.petru-voda.ro/2015/02/08/duhovnicii-athosului-despre-card/

      http://www.atitudini.com/2014/10/marturisitorul-de-care-va-temeti-de-sergiu-ciocarlan-o-carte-inchinata-sfintitului-marturisitor-gheorghe-calciu-dumitreasa/

      INVITAȚIE LA PREMIERA FILMULUI ,,CUVINTE” DESPRE VIAȚA PĂRINTELE GHEORGHE CALCIU-DUMITREASA: DUMINICĂ, 15 FEBRUARIE, ORA 18 LA SALA AUDITORIUM PALLADY DIN BUCUREȘTI (aproape de stația de metrou Nicolae Teclu, B-dul Theodor Pallady nr.40G)
      http://manastirea.petru-voda.ro/2015/02/06/7-cuvinte/

      Apreciază

      Răspunde
      1. raduiacoboaie Autor post

        https://vremuritulburi.wordpress.com/2015/02/07/video-protocoalele-inteleptilor-sionului-2/

        https://vremuritulburi.wordpress.com/2015/02/07/pactul-secret-manualul-elitelor-pentru-inrobirea-globala/

        https://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/2015/02/07/rugaciune-pentru-tara-mea/

        https://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/2015/02/07/blestemul-copilului-avortat/

        http://www.aparatorul.md/sf-serafim-de-sarov-orice-fapta-buna-facuta-intru-hristos-ne-aduce-harul-duhului-sfant/

        Apreciază

      1. raduiacoboaie Autor post

        POLEMICĂ CU ANDREI-D PE BLOGUL SACCSIV LA ARTICOLUL De ce parintele Arsenie Boca l-a pictat pe ereticul Francisc printre Sfinti?
        Posted in Arsenie Boca, FRANCISC DIN ASSISI, ORTODOXIE by saccsiv on iunie 5, 2011

        andrei-d said, on februarie 6, 2015 at 5:50 pm
        Radu Iacoboie,
        s-au convins multi, tu esti iesit din tiparul ortodoxiei. Daca ai ajuns sa contesti fara pic de rusine scrierile Sfintilor autentici, esti clar ERETIC. Mai omule, revfenind la ideea ta, eu te cinsider inselat si discipol al parintelui Arsenie Boca, si nu al lui Hristos. Tu supui subtil biserica dupa standardele lui Boca si nu dupa ale sfintilor pur ortodocsi. Se pare ca ai o boala sau ispita de-a dreapta, a ecumenismului. Dar din mandrie si orgoliu te sustragi si ataci pe toti ce nu sunt de acord cu catolicii tai “sfinti”. Daca compari pe Sf. Ignatie Briancianinov cu Arsenie Boca e clar, nu ca nu i-am vazut “moastele” dar tu ai ajuns purtatorul lui de cuvant si te grabesti sa spui ca-i sfant, deci practic I-ai luat locul lui Hristos! Din punctul meu de vedere esti inselat si orb, dupa tine Biserica ar trebui sa se supuna parintelui Boca si nu invers, ceea ce e o nebunie! Si calci in picioare dogmele si canoanele, pana si invataturile Sfintilor Ortodocsi numai sa arati ca Boca nu ar fi gresit…dar tu nu cauti adevarul, tu cauti sa acoperi gunoiul sub pres! Vai de tine!

        radu iacoboaie said, on februarie 8, 2015 at 6:16 pm
        Eretic ești tu omule, care te prefaci așa de zelos în ale credinței… Unul dintre cei mai acerbi critici ai mei personali…
        Gândește-te puțin măcar. Dacă eu sunt eretic cum spui atunci în România sunt câteva milioane de eretici, monahi, preoți, înalți clerici și mai ales mireni, care cred în sfințenia părintelui Arsenie Boca, într-adevăr unul dintre cei mai mari duhovnici și monahi români din toate timpurile…

        NU HULI ȘI NU NUMI ERETICI PE ORTODOCȘI! Dacă nu ești ortodox, poți să spui acest lucru cu curaj. Nu te vom linșa mediatic omule… stimabile…

        andrei-d said, on februarie 8, 2015 at 11:41 pm
        Tu ajungi la idolatrie omule! Nu te scuza ascanzandu-te dupa deget, tu esti in stare ti-am mai spus sa contesti nume de sfinti CANONIZATI si mari ai rusiei, care spun ca francisc e inselat, iar tu indraznesti sa contrazici sfintii. Tu ai o problema omule, nu eu! Cu ceva vreme mai in urma ai spus ca orice aom poate gresi, dar nu vrei sa admiti ca Arsenie Boca a gresit, ba esti in stare sa contesti ca ortodoxia e singura cale spre mantuire, si vii cu predici si ganduri ecumeniste. Tu creezi sparturi in gardul ortodoxiei, vrei sa cada si altii in inselare, cum poate mintea si inima ta de ortodox sa spuna ca sunt sfinti acei care se cred mai presus de Hristos? Mai omule, eu cred ca tu esti cel inselat si cu multe probleme, ai venit cu articole prin care spuneai ca Biserica nu mai are succesiune apostolica, ceea ce e o mare nebunie si inventie de-a ta, DUPA MINTEA TA, si in multe alte randuri ai venit cu idei TOTAL STRAINE de invatatura ortodoxa. Si da, admit si recunosc ca chiar mai putin decat 10 % se mai mantuiesc si dintre ortodocsi. Si stii de ce “stimabile” Radu? pentru ca merg orbeste dupa invataturile si ideile celor ca tine, esti un sofist si ai minte de politician, transformi minciuna in adevar, sau asa o faci sa para! Eu socotesc, dupa spusele tale si mintea ta ca tu crezi si in francisc de assisi, deci si in sfintii apostatilor, deci ca atare esti tradator de Hristos si de Biserica insasi. Si nu numai eu am spus asta Radu, ci multi au spus asta. Nu am nimic personal cu tine, dar tu esti incapatanat si nu vrei sa admiti cu nici un chip ca a desena catolici laolalta cu ortodocsii nu e in spirit ortodox, tu il contesti pe Sf. Ignatie Briancianinov si ca atare aperi un inselat catolic. Tu esti persoana care promoveaza ecumenismul, tu rupi biserica si imparti mantuirea si neortodocsilor. In concluzie stimabile domn Radu, pana si fratele Vasile te-a demascat de vreo cateva ori, nu numai ca ti-ai pierdut credibilitatea si cititorii, dar esti si Ecumenist, fara sa realizezi desigur din orbirea ta in legatura cu Ereziile promovate. ! Deci ai o problema, tu supui Biserica dupa standardele lui Arsenie Boca, si nu dupa ale Sfintilor Parinti!

        maria said, on februarie 9, 2015 at 10:57 am
        radu iacoboaie
        Dovedeste ca nu esti eretic mai omule!!!dovedeste cu Sfintii Parinti,ca invataturile pr Arsene Boca sant invataturi ale dreptei credinte si la fel ca pictura este buna.

        radu iacoboaie said, on februarie 9, 2015 at 10:42 am
        N-ar trebui să răspund provocărilor tale decât prin tăcere… Vorba multă, sărăcia omului… Iar dacă ești eretic, nu se cade să o lungesc, nu-i așa?
        Oricum sfântul Arsenie Boca rămâne sfânt oricât de denigrat și atacat ar fi de către unii ca tine, ca preotul Matei Vulcănescu, Andrei Dinu, soții Iftime, Marian Maricaru (ex-Norvegia), Marian Tudor, preoții Gheorghe Anițulesei (din Rădăuți) și Antim (de la mănăstirea Bistrița) și alții, care exploatați la maximum unele aspecte legate de pictura bisericii Drăgănescu. Dacă ați fi fost cumva niște pictori foarte talentați și pricepuți sau teologi cu adevărat și ați fi adus argumente și dovezi de netăgăduit, aveam o bază de discuție. Dar cu filme trucate și interpretări tendențioase nu ați convins practic pe nimeni. Nici măcar pe fratele Vasile stimabile…
        În plus, aceleași persoane pomenite mai sus sunt și pentru acceptarea cipurilor RFID, pe motiv că ele nu sunt pecetea și chipurile n-ar fi deocamdată nicio cădere din har sau despărțire de Dumnezeu… Adică, în opinia lor, lepădarea de Hristos se produce numai când ești pus în fața unei întrebări explicite în față, dacă te lepezi de Hristos… Dar uită că și ÎNCHINAREA LA IDOLI ESTE LEPĂDARE DE HRISTOS! Tehnologia RFID aplicată omului, care nu este animal, este unul dintre idolii lumii de astăzi!

        maria said, on februarie 9, 2015 at 10:53 am
        andrei-d
        Foarte bine i-ai spus andrei-d,dar se pare ca o minte bolnava de mandria luciferica nu poate sa patrunda lumina lui Dumnezeu sa distinga adevarul de minciuna…e destul de lipede pictura de care tu ii spuneai,dar si alte invataturi ratacite pe care eu i le-am adus ca argument si el contunua sa sustina minciuna?!!este precum o masina programata care este pornita sa faca un anumit lucru…asa si el…..

        radu iacoboaie said, on februarie 9, 2015 at 10:56 am
        Comentariul tău e în așteptare.
        Și nu mai abuza la nesfârșit de argumentul ,,care dă bine în fața tuturor cititorilor” cu învățătura Sfinților Părinți, cu care de fapt nu sunteți deloc în același duh. În Duhul Adevărului…
        Un sfânt părinte este și Paisie Aghioritul, canonizat recent. De asemenea și sfințitul părinte Iustin Pârvu și mulți alți duhovnici cunoscuți din România și de peste hotare, care s-au pronunțat CATEGORIC împotriva tuturor actelor biometrice. Atunci de ce le stați împotrivă stimabililor și considerați că actele biometrice până la implant nu reprezintă niciun pericol la adresa omului? De ce împrăștiați otrava acestei minciuni care poate sminti și înșela nenumărați credincioși?

        radu iacoboaie said, on februarie 9, 2015 at 1:02 pm
        Mai informează-te omule… Mai ai timp… Pot să mărturisesc că personal am realizat mai demult o antologie tocmai pe tema asta și cu titlul DE CE TREBUIE CONDAMNATE ECUMENISMUL ȘI MASONERIA. Iar aproape toate lucrările mele au atins subiectul delicat și puțin cunoscut al masoneriei, ca organizație religioasă anticreștină. Fără să mă laud, am de asemenea multe articole vădit antiecumeniste, un pliant recent antiecumenist (care are mereu multe vizualizări), am protestat chiar personal de două ori în săptâmâna ecumenistă în Dealul Patriarhiei foarte recent. Unde erai atunci???
        Pe ce bază mă numești tu ecumenist? Pentru că eu personal cred în sfințenia părintelui Arsenie Boca, pe care voi îl catalogați cu mândrie, fără judecată dreaptă și fără drept de apel (la replică) ecumenist? Sunt mai multe fragmente chiar în opera sa care îl arată dimpotrivă, cel mai înverșunat critic al ecumenismului!!!

        AȘADAR, VICLENIA TA NU CUNOAȘTE MARGINI ȘI AI ÎNTRECUT DEMULT LIMITA BUNULUI SIMȚ ȘI A UNEI JUDECĂȚI OBIECTIVE…

        saccsiv said, on februarie 9, 2015 at 11:49 am
        radu iacoboaie
        De unde stii ca Marian Maricaru este Marian ex-Norvegia?

        andrei-d said, on februarie 9, 2015 at 11:55 am
        d-nule Radu, sunteti un inselat si mergeti ca o oaie ratacita. Faceti slalom printre invataturile sanatoase si strecurati urme de indoiala. Dumneavoastra sunteti nu crestin, ci arsenian! Umblati la nevrednicia preotilor, schimbati subiectul si vorbiti acum de cipuri, atitudine pur-sectara. Maine poimaine va faceti si secta!

        andrei-d said, on februarie 9, 2015 at 12:00 pm
        Nu-l atac pe el, ca nu e vreun om cu influenta, caci grav de ar fi! Discernamantul lui e la pamant si a ajuns sa sustina ca eretici ca francisc sunt sfinti, daca ati ajuns pana aici d-nule Radu, de ce nu interpretati ca si pictura cu cele doua biserici sunt surori, ati admis ca MAI SUNT SI CATOLICI (nebotezati ortodox) CARE SE MANTUIESC! Prin asta dati dovada de TRADARE. Da d-nule Radu smintiti lumea si credeti in “sfintii” catolici. In capul si invatatura promovata de dumenavoastra miroase a ecumenism ascuns, subtil sa nu cumva sa dati pe fata, ca va ataca iarasi colegii furibund. Asemeni si cand ati spus ca in BOR nu mai este succesiune apostolica. Sunteti inselat dumneavoastra!

        andrei-d said, on februarie 9, 2015 at 12:22 pm
        frate saccsiv,
        ca tot veni vorba ca as putea fi eretic, eu i-am mai atras atentia de la calea asta a lui, ma refer la d-nul Radu, il respect ca frate ce lupta pentru valorile si virtutile crestine, dar are abateri si e in stare sa conteste sfinti autentici si promoveaza ecumenismul, asa este deoarece a ajuns sa spuna de un om asa “dragut” si “bun” ca francisc sa nu fie sfant?! Deci clar el crede in el, si il elogiaza, il promoveaza in randul cititorilor de pe blogul lui, si da de inteles ca isi face secta pe blogul lui “ortodox” de atitudine, numai atitudine ferma nu are ca in rest….
        Nu are atitudine ferma impotriva catolicilor si e clar ca daca amesteca Adevarul cu minciunile si indrugarile lui sminteste pe altii, ca o fi sau nu sfant Arsenie Boca Dumnezeu stie, dar chiar si daca e prigonit, usor usor e acceptat si de jidanime, iar Radu isi zambeste ca il “canonizeaza” jidanii defapt, ca invatatura lui cuprinde si neghini. Sfintele lui moaste nu le vede nimeni, iar cat de cuarnd prin canonizarea lui se pot folosi Ellie “escroc international” Wiesel si marii nostri preaferici Ierarhi ecumenisti de invatatura si de “picturile acestui sfant” in scopuri stim noi de care. La sfintii autentici nu vedem urme de indoiala, nici macar una! Maine poimaine pe secat lui, in blogusorul lui parca vedem ca spune ca ” Sf. Ignatie Briancianinov nu era chiar sfant daca a ingradit mantuirea…”
        Si mai are si un tupeu jegos sa conteste scrierile unor Duhovnici care s-au impus clar impotriva vremurilor de cumapana, si ca “vom purta munci mai grele” si greu este, caci noi ortodocsii am ajuns sa luptam pentru numelesi infailibilitatea unor oameni si nu pentru Infailibilitatea Bisericii si a Sfintelor Canoane!
        D-nule Radu credeti ca nu m-as bucura sa urmez unor duhovnici care s-au jertfit pentru tara? Care au patimit prin inchisori? Dar nu pot sa admit ca tu predai ecumenismul si te contrazici in multe randuri. Aveti o impresie prea buna despre dumneavoastra si vorbiti multora de sus. In timp ce in unele sunteti ravnitor si sarguincios, pentru ca aveti si multe lucruri bune facute, aveti si scapari.

        radu iacoboaie said, on februarie 9, 2015 at 1:13 pm
        Comentariul tău e în așteptare.
        Omule care te dai drept ortodox 100%, nu am vorbit niciodată că ar exista sfinți și la catolici!… De unde ai scos-o și pe asta? Ești în mare rătăcire după cum se vede… Ai prea multe presupuneri în privința mea și prea puține certitudini…
        Unde am mai spus eu că în BOR nu mai este succesiune apostolică? Asta era idea părintelui Cristian, care a condamnat ecumenismul ca lepădare certă de Hristos! Nu s-a pierdut succesiunea apostolică, ci unii preoți au pierdut din harul lor, al preoției, crezând în ispita dulce și înșelătoare a înfrățirii ecumeniste în numele iubirii depline și a păcii…

        radu iacoboaie said, on februarie 9, 2015 at 1:05 pm
        Cineva a remarcat acest lucru la un moment dat. Dacă m-am înșelat în privința persoanei, atunci este vorba de Marian Tudor, cel numit de către unii Marian ex-Norvegia…

        radu iacoboaie said, on februarie 9, 2015 at 1:16 pm
        Comentariul tău e în așteptare.
        Și nu mai abuza la nesfârșit de argumentul ,,care dă bine în fața tuturor cititorilor” cu învățătura Sfinților Părinți, cu care de fapt nu sunteți deloc în același duh. În Duhul Adevărului…
        Un sfânt părinte este și Paisie Aghioritul, canonizat recent. De asemenea și sfințitul părinte Iustin Pârvu și mulți alți duhovnici cunoscuți din România și de peste hotare, care s-au pronunțat CATEGORIC împotriva tuturor actelor biometrice. Atunci de ce le stați împotrivă stimabililor și considerați că actele biometrice până la implant nu reprezintă niciun pericol la adresa omului? De ce împrăștiați otrava acestei minciuni care poate sminti și înșela nenumărați credincioși?

        radu iacoboaie said, on februarie 9, 2015 at 1:19 pm
        Comentariul tău e în așteptare.
        andrei-d
        Crezi tu oare că, dacă ți-ai pus în dreptul nick-ului tău Sfânta Cruce, acest lucru te transformă în mod automat într-un apărător vajnic al adevărului și ortodoxiei?…

        radu iacoboaie said, on februarie 9, 2015 at 1:28 pm
        Comentariul tău e în așteptare.
        Nu am schimbat subiectul. L-am adăugat ca argument stimabile sofist. Voi sunteți o sectă nevăzută în cadrul ortodoxiei.
        Sunt foarte multe asociații ortodoxe care nu-l resping pe părintele Arsenie Boca. Asta înseamnă că sunt secte? MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI ESTE UNA DIN ASOCIAȚIILE ORTODOXE NOU ÎNFIINȚATE. NU SUNTEM PERSOANĂ JURIDICĂ. REPREZENTĂM O STARE DE SPIRIT ȘI DE ATITUDINE, PENTRU A CONDAMNA TOATE ATACURILE ÎMPOTRIVA ORTODOXIEI.

        Atacându-l pe unul din marii duhovnici ortodocși români, voi atacați de fapt ortodoxia! Nu este întâmplător că am devenit o țintă pentru unii ca voi…

        andrei-d said, on februarie 9, 2015 at 1:13 pm
        Radu Iacoboaie,
        si sectantii spun lucruri despre masonerie, si fiecare isi apara particica. Dar dumneata nu esti pur ortodox…un comentariu acum ceva vreme sustineai ca omul dragut si bun ca francisc este sfant! Cum justifici raspunsul? Tu esti viclean, caci infiinteti o secta noua. Si tu ai cazut in mreaja “sfinteniei” lui francisc, cica omul saracilor, care zbura pe sus si facea minuni…tu si Ianus. Va intitulati oameni ganditori dar teologicesti prea mult si esti varza! Nu sunt viclean, ci tu esti sectant! Nu cumva ai icoana cu francisc, anton de padova si alti mari “sfinti” mari ai catolicilor? Am ajuns la o concluzie: tu nu suferi invatatura sanatoasa ortodoxa. Vii cu ideile talede initiat si mai acus guru Radu va informeaza, “toti sfntii ortodocsi impotriva lui francisc sunt extremisti. Mie mi se pare ca totusi exista oameni sfinti si in “staulul lui Petru”, iar papa da, este infailibil.” Semnat smeritul Radu

        radu iacoboaie said, on februarie 9, 2015 at 3:27 pm
        Comentariul tău e în așteptare.
        UNDE AM SCRIS EU FARISEULE: “toti sfntii ortodocsi impotriva lui francisc sunt extremisti. Mie mi se pare ca totusi exista oameni sfinti si in “staulul lui Petru”, iar papa da, este infailibil.” ???
        Și când l-am considerat eu sfânt pe Francisc de Assisi?

        radu iacoboaie said, on februarie 9, 2015 at 3:34 pm
        Comentariul tău e în așteptare
        Și tu și Muritor, preot-duhovnic, adevărul-hristic etc., de ce oare vă prevalați în mod ostentativ de simboluri creștine precum procedează bunăoară masonii și vrăjitorii? Le folosiți pentru a-i induce în eroare mai lesne pe ortodocși? De fapt, arătați în felul acesta o atitudine precum ultranaționaliștii, că vă bateți cu pumnii în piept că sunteți ,,cei mai ortodocși”… Adevărat…

        radu iacoboaie said, on februarie 9, 2015 at 4:00 pm
        Comentariul tău e în așteptare.
        andrei-d
        Comentariile voastre (inclusiv ale Mariei etc) trebuie analizate bineînțeles și în contextul în care Sfântul Sinod dezbate dosarul canonizării părintelui Arsenie Boca iar Patriarhia Română se opune acestui demers, întrucât se teme foarte mult că prin acest precedent ar urma la rând și canonizarea celorlalți sfinți ai închisorilor comuniste, dintre care mulți fuseseră legionari sau simpatizanți ai Mișcării Legionare.
        Cu alte cuvinte, vă alăturați vocii Patriarhiei și Patriarhului, care declarase că atât timp cât va trăi, nu va fi canonizat niciun legionar…
        Nu știți că Asociația Foștilor Deținuți Politici a depus și ea o astfel de cerere iar președintele acesteia a fost primul cetățean decorat de Klaus Iohannis? SUNTEȚI CUMVA OAMENII PATRIARHULUI?…

        andrei-d said, on februarie 9, 2015 at 3:55 pm
        d-nule Radu,
        Atitudine pur sectara. Sunteti sofist bun precum apapistasii eretici la sinodul fals de la Ferrara si Florenta. Cand am spus eu ca sunt de acord frate draga cu cipurile? Pe toti din jurul meu i-am convins ca nu sunt bune si am citit si chiar demonstrat la o dezbatere ca sunt multi duhovnici ce spun in unanimitate ca acceptand acum actele cu cip mai tarziu nu vor mai putea scapa de pecete! Asta am spus si sustinut mereu. ti-am spus ca tu ai atitudine de sectant si schimbi subiectul cand te simti cu musca pe caciula. Schismaticule! Nici nu stiu de ce mai citesc balivernele tale, ca te pricepi sa intorci cuvintele…
        Nu eu mi-am facut blog cu ajutorul lui saccsiv, ca mai apoi sa-i intorc spatele in fata alegerilor si sa-l atac pe la spate, sa vad in el un inamic, ba ai mai facut si o “lista” cu suspectii antiiacoboaie: andrei-d, Ioannis si altii.
        Nu eu sunt pro-politica (udreanist) si dezbinator
        Nu eu am spus BOR nu mai are succesiune apostolica din cauza regimului comunist
        Nu eu stimabile, ci dumneavoastra!
        Sunteti in cei din ultima baricada, va infiltrati printre cei anti-cip si apoi ii atacati furibund. Aveti cateva abateri dar cu nici un chip nu vrei sa recunosti! Asai ca esti infailibil? Iar daca nu esti de ce nu te smeresti Stimabile?!

        radu iacoboaie said, on februarie 9, 2015 at 7:04 pm
        Comentariul tău e în așteptare.
        Nu stimabile. Nu sunt de acord. Nu eu sunt cel care întoarce și răsucește abil cuvintele, care le răstălmăcește precum fac sectanții. Asta îmi dovedește o dată în plus că tu nu ești ortodox.
        Habar nu ai ce vorbești în multe privințe. Mi-am făcut blog cu ajutorul altor două persoane iar fratele Vasile este doar unul singur dintre frații care mi-au promovat ulterior acest blog. Denigratorii mei sau criticii mei înverșunați precum andrei-d, Ioannis și alții chiar așa erau. Despre care suspecți vorbești stimabile?
        Eu nu sunt politician sau membru al vreunui partid. Și nici nu o mai susțin pe d-na Udrea.
        Nu am spus că BOR nu mai are succesiune apostolică din cauza regimului comunist. M-am referit la instituția BOR, la ierarhia care a colaborat cu regimul, pentru a-și salva pielea, funcțiile. Dacă eu aș fi spus ceea ce pretinzi că aș fi spus, astăzi noi am face parte dintr-o biserică schismatică, ceea ce ar fi absurd… Din moment ce avem schismatici pe ortodocșii pe stil vechi, BOS (Biserica Ortodoxă Secretă) a lui Constantin Dogaru, vladimireștii etc.

        radu iacoboaie said, on februarie 9, 2015 at 7:17 pm
        Eu sunt infiltrat printre ortodocșii anti-cip? CEA MAI TARE GLUMĂ PE CARE AM PUTUT-O AUZI! DE FAPT, O CALOMNIE! Păi, antologia LUPTAȚI ÎMPOTRIVA SCLAVIEI ELECTRONICE! a fost realizată în anul 2009, același an în care la apelul părintelui Iustin Pârvu s-au strâns 1 000 000 de semnături în România. Am fost de la început împotriva actelor biometrice și am citit aproape tot ce s-a scris pe această tematică. Cum spui tu că m-am infiltrat???

        andrei-d said, on februarie 9, 2015 at 8:54 pm
        radu iacoboaie,
        nu o lua pesonal, eu iti cer scuze public, asta este, eu ti-am spus ce cred, si ce nu mi s-a parut ok. A spus bine cineva “sa nu judecam pe cei din lagare si din inchisorile comuniste, caci NU AVEM DREPTUL” si mi-e clar, nu l-am denigrat pe parinte si nici judecat, ci judecat erezia, si am spus ce mi s-a parut inafara Bisericii. Tu faci cum stii, eu o sa merg in continuare cerand canon sa nu ma fi inselat. M-am saturat de aceasta galceava si ar fi bine sa nu mai intram in polemici. Doamne ajuta si mantuire iti doresc!

        radu iacoboaie said, on februarie 9, 2015 at 10:00 pm
        Comentariul tău e în așteptare.
        ,,A spus bine cineva “sa nu judecam pe cei din lagare si din inchisorile comuniste, caci NU AVEM DREPTUL” si mi-e clar, nu l-am denigrat pe parinte si nici judecat, ci judecat erezia, si am spus ce mi s-a parut inafara Bisericii.”
        Dacă ai fi ținut cont de acest îndemn înțelept, nu l-ai fi judecat pe părintele Arsenie Boca și pe cei care credeau și cred în sfințenia sa. Dacă ai fi judecat doar erezia, ne-ai fi spus și care este această erezie…
        Încerci să impresionezi asistența cu cuvinte meșteșugite dar nu merge. Caută un duhovnic care să nu fie ecumenist câtuși de puțin și roagă-l ca în fața altarului să ceară bunului Dumnezeu un răspuns despre sfințenia acestui părinte martir trecut de mai multe ori prin torturile regimului comunist. Să te ajute Dumnezeu să-ți descopere adevărul.

        Apreciază

      1. raduiacoboaie Autor post

        mircea.v commented on Datoria mondiala in 2014: 200.000 MILIARDE DOLARI. La cine?. (blogul saccsiv)

        in response to STOP RFID:

        Una dintre cele mai importante relatari ale Marturisitorului Justin Parvu este aceasta. A visat de trei ori la rand (ceea ce dovedeste ca a fost de la Dumnezeu) ca oamenii vor fi implantati cu microcipuri SI cu forta. Deci probabil vor fi dube de securitate care vor vana oameni. Dar foarte interesant este ca vor […]

        Parintele Justin

        “Despre pecetluirea cu forta

        Foarte putini vor scapa nepecetluiti, dar daca vom fi pecetluiti cu forta nu noi vom raspunde, ci ei. Important e sa nu cedezi si sa stii sa mori martir. Asta e important.”

        Apreciază

    1. raduiacoboaie Autor post

      Chiar astăzi dl. Klaus Iohannis s-a întâlnit cu omologul său președintele Franței și au căzut de acord ca România să intre mai repede în spațiul securizat Shengen… Cu ce preț oare? Sau ce implică asta? FĂRĂ ÎNDOIALĂ SE DOREȘTE RAPID INTRODUCEREA CARDURILOR ELECTRONICE DE SĂNĂTATE ȘI ACTELOR BIOMETRICE!!!
      Apoi a cerut de curând reluarea proiectului de la Roșia Montană. Iar ceea ce este iarăși foarte grav insistă pe adoptarea legii Big Brother (securizării cibernetice) cerută expres de d-na Victoria Nuland, secretar de stat al SUA!!!…
      Să nu uităm că Franța tocmai a adoptat o lege care permite cenzurarea internetului, fără mandat judecătoresc. Cred că dl. Iohannis dorește același lucru pentru România. Se pare că deja internetul și blogurile ortodoxe deranjează… Deranjează până și Patriarhia României, care a dat un comunicat prin care cere preoților și monahilor să nu posteze pe internet decât ,,pe linia Patriarhiei”… No comment!…

      Apreciază

      Răspunde
  2. Romeo

    radu iacoboaie, iti dau un sfat: hotul striga hotii!!
    ceea ce ai postat este complet adevarat, nu-ti mai pierde timpul cu ‘cei pierduti’… Hristos a spus asa: Mantuind, mantuieste-te!!, adica mantuind tu pe altii te mantuiesti pe tine, dar daca nu ai izbanda, lasa-l sa creada ce vrea.
    pacat, ma uit si eu pe net zilnic… foarte, foarte multi eretici si din ce in ce mai multi oameni care sunt orbi iar tot Hristos a spus (si psalmistul David) si mai sunt cateva locuri: Ochi au si nu vad, urechi au si nu aud, minte au si nu gandesc!!
    Asa ca, nu te mai chinui sa scrii atatea raspunsuri de 10 randuri ca nu ajungi nimic, lasa-i sa creada fiecare ce vor si cum vor si în ce vor!!! Doamne ajuta!! Vin vremurile grele, cele ale muceniciei…

    Apreciază

    Răspunde
  3. mihai

    nu stiu ce se se intampla cu Parintele Aldea caci de o bucata buna de vreme cel putin eu unul nu am mai vazut sa mai predice la parohia sa, stiu ca parintele de nenumarate ori avertiza enoriasii de pericolele biometriei si al cipurilor, si probabil ca ajuns si pe la urechile unoa care sunt deranjati

    Apreciază

    Răspunde
  4. mihai

    ma uitam prin presa si la tv.la sarabanda aceasta al asa ziselor ,,arestari”, si lacircoteca asta din presa pe tema asta, este ft. curios ce se petrece, cei din generatiile nastase, basescu si udrea , ponta usor, usor sunt indepartati fie si prin aceasta metoda, si este ft. curios ce va urma in aceasta colonie, caci vrem nu vrem asta am ajuns atit ca nu suntem declarati oficial, iar bineinteles ca acum totul este impus inclusiv din cei ce se afla posturi de conducere, si uitandune in trecut cand romania a intrat in ambele razboaie mondiale avea conducatori/regi de provenienta germana, iar acum in prag de razboi mondial, culmea coincidentei face ca la carma tarii deasemenea sa fie un conducator/presedinte de provenienta germana, nustiu ce parere aveti, dar asta e o parere personala

    Apreciază

    Răspunde
  5. o oarecare

    Daca suntem din Bucuresti, nu trebuie sa depunem cardul de sanatate la CNAS, in caz ca l-am luat, ci doar la CASB, la una dintre adresele:

    1.Str. Sergent Matei N. Dumitru nr. 1-3, sector 2
    2. Str. Gheorghe Ţiţeica nr. 142, sector 2
    3. B-dul Dinicu Goelscu nr. 38, sector 1

    Program:
    luni-miercuri: 8.30-14.30
    joi: 14-18

    Cei din alte judete, sa se intereseze daca pot returna cardurile la casele de asigurari judetene. Daca merg la CNAS, Calea Călărașilor 248, Bl. S19, Sector 3, 030634, București, acolo vor fi trimisi la cineva care-i va convinge sa ia carduri de sanatate. In caz ca nu reusesc sa-i convinga, ii vor indruma spre una dintre adresele mentionate.

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s