Arhive zilnice: 14 decembrie 2014

FRAȚILOR, NE SALVĂM TRĂIND ACTIV ORTODOXIA. ESTE TIMPUL MĂRTURISIRII NOASTRE! PROPUN ÎNFIINȚAREA MIȘCĂRII PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI. – Radu Iacoboaie, 14 decembrie 2014

descărcare  descărcare (1)

descărcare (2)  images (1)

images   descărcare   images (2)

         Frați români, vremurile pe care le trăim astăzi se precipită tot mai mult și nu putem întrezări un orizont mai bun, un viitor mai bun pentru noi și copiii noștri, dacă noi înșine nu vom lua atitudine, dacă nu-L vom mărturisi pe Hristos în viața noastră personală, dar și aproapelui nostru, celor din jurul nostru din societate, când noi vedem limpede că valorile ortodoxiei și cele naționale ne sunt atacate și subminate permanent.
         De puțin timp, am avut deja două întâlniri în București cu câțiva frați ortodocși în speranța coagulării într-o frăție ortodoxă română și de aceea cred încă cu tărie în posibilitatea reală de a ne uni eforturile dispersate sau strădaniile noastre și a reuși să trezim conștiințele amorțite sau indiferente ale multor români de bună credință, care totuși nutresc în inima și conștiința lor o dragoste adevărată față de Dumnezeu și neamul nostru românesc.

Continuă lectura