20 DE RĂSPUNSURI LA NEDUMERIRILE EXPRIMATE DE FRATELE SACCSIV LEGATE DE TRAIAN BĂSESCU – Radu Iacoboaie, 26 octombrie 2014

    images    index

    images   images   

         România se află după părerea mea într-un ceas istoric foarte important al existenței sale, cel puțin pentru următorii zece ani. Important este ACUM ceea ce facem noi cu toții, dacă votăm sau nu… Dacă votăm pentru viitorul mai bun al României sau îi lăsăm pe alții să-l confiște și să voteze în locul nostru…

         Frate Vasile sau saccsiv, am observat că ai foarte multe articole împotriva președintelui Traian Băsescu. Din 2010 mai ales, a existat o campanie furibundă în cea mai mare parte a mass mediei, aservită cercurilor oculte. Îți spun, nu te acuz. Ai căzut în plasa întinsă abil de către foști securiști și comuniști. Încerc doar să înțeleg ce ți s-a întâmplat. Trebuie să existe și o motivație, o antipatie veche, ceva. Presupun că are legătură cu perioada în care ai stat un an de zile parcă în închisoare. L-ai socotit poate pe dânsul responsabil pentru detenția ta, în calitate de exponent sau conducător al unui sistem corupt?
         Nu putem pune însă frate semnul egalității între instituțiile statului și sistem. Este o gravă eroare. Iar sistemul, la care s-au raportat atât Emil Constantinescu (care l-a determinat să afirme ulterior că l-a învins) este același sistem pe care cu greu l-a îngenuncheat Traian Băsescu și care în zilele noastre tocmai insistă și amenință să preia din nou puterea în România prin Victor Ponta, marioneta elitei masonice.
         Cred că ți-ai dat seama de ce sistem vorbim. Este vorba de sistemul securisto-comunist care acționează din umbră pentru acapararea puterii depline, a justiției și tuturor instituțiilor democratice din România… Un sistem care își dorește să reînvie sub o  formă nouă, de capitalism cu față umană și din care fac parte în mod evident și structurile masonice, infiltrate în partide, peste tot…
          Acum am înțeles de ce mai demult ai evitat (de mai multe ori) să-mi spui în ce privințe nu suntem de acord și am înțeles în sfârșit de ce avem o atitudine net diferită în privința politicii și de ce o detești atât de mult și pe doamna Elena Udrea, victimă colaterală a atitudinii față de Traian Băsescu.
          Tu ai recomandat în multe articole ABSENTEISMUL CA O FORMĂ DE NELEGITIMARE A CLASEI POLITICE, în timp ce eu susțin cu multe argumente dimpotrivă: IMPLICAREA ACTIVĂ ÎN CETATE, PARTICIPAREA MASIVĂ LA VOTARE ȘI SCHIMBAREA CLASEI POLITICE…

1. PĂRINTELE IUSTIN PÂRVU NU-L SUSȚINE PE TRAIAN BĂSESCU și dezminte minciunile din presa băsistă

RĂSPUNS: Dacă studiem filmulețul mai bine, observăm că din dezmințirea făcută probabil de părintele Filotheu, purtătorul de cuvânt al mănăstIrii Petru Vodă, urmare a unor invocate dezinformări de la televiziune potrivit cărora părintele l-ar susține pe Traian Băsescu (lucrătură sunt convins a unora din SRI sau foști securiști, precum frații George și Victor Roncea) nu rezultă nici că ar fi net împotrivă. Mesajul este moderat.
Și mai ales trebuie conjugat cu ceea ce spunea părintele Iustin într-un interviu video care s-a difuzat recent pe 25.10.2014 la B1TV, în care sfinția sa mărturisea că nu ar putea spovedi un președinte de țară, care înoată în politică atât de mult, să se încarce cu o asemenea povară, pentru că ,,răspunderea președintelui țării este uriașă”…
Părerea mea este că față de președinție, părintele a avut o atitudine rezervată. Dar atâta le-a fost de ajuns antibăsiștilor (o nouă categorie de români), încărcați de ură împotriva lui Traian Băsescu (văzut ca izvor al tuturor relelor din țara asta), ca să speculeze desigur situația în favoarea lor…

2. VIDEO (și transcriptul): TRAIAN BĂSESCU promovând căsătoriile între homosexuali și adopția de copii de către aceștia …

RĂSPUNS: Cât privește acest articol-interviu cu candidatul Traian Băsescu, este mai dificil a oferi un răspuns exact. Părerea mea este că în contextul de atunci al alegerilor prezidențiale, pentru a fi susținut de anumite cercuri masonice și a câștiga alegerile prezidențiale împotriva contracandidatului său masonul neocomunist Mircea Geoană (care avea un afișaj electoral incomparabil mai mare), a făcut practic un compromis recomandând mai multă toleranță față de categoria homosexualilor, acesta fiind un subiect foarte sensibil mai ales pentru SUA, chiar și în vremea noastră. Mai ales că reprezentanții BOR nu au fost foarte categorici, nu au venit pe la televiziune să-și susțină punctul de vedere, așadar știind că la nivel înalt, Patriarhul nou investit masonul Daniel Ciobotea nu era împotrivă. Să nu omitem nici faptul că unii dintre masoni sau mulți masoni sunt suspectați de practica homosexualității atât în România cât și în Uniunea Europeană (îndeosebi printre parlamentarii din Bruxelles), din câte spunea chiar senatorul asasinat Antonie Iorgovan.
A făcut un compromis în declarații publice pentru a ieși președinte. Este oare așa de grav judecând în context? Pentru că nu cred că era și poziția sa intimă sau personală. Dar a fost sfătuit poate să nu critice acest aspect, care i-ar fi tăiat sprijinul intern și extern. Și mai întreb ceva. Ce se întâmpla dacă ieșea președinte Mircea Geoană, președintele Clubului masonic ASPEN? Cum ar fi arătat oare România astăzi?…

3. MARIONETA TOTALĂ: Traian Băsescu susține crearea Statelor Unite ale Europei și Proiectul Roșia Montana

RĂSPUNS: Cine citește cu atenție comunicatele date de Mediafax și Agerpres (care sunt desigur aservite evreilor sioniști), observă o prezentare tendențioasă, pentru că de fapt președintele accepta doar în principiu ideea, pentru întărirea UE pe piața economică mondială. Nu spune în mod radical de pildă că trebuie să modificăm Constituția din nou pentru a renunța la suveranitatea națională. Domnia sa precizează în sensul că statele membre ale UE au renunțat deja la o parte din suveranitate în privința legislației cel puțin, prin prevalarea sau întâietatea legilor europene asupra celor naționale și că acesta este trendul. Iar România duce o politică de integrare în UE.
Cât privește proiectul de la Roșia Montană, atât domnia sa, cât și premierul Emil Boc condiționau exploatarea acestor bogate resurse de evaluarea făcută de specialiști din UE, de protecția mediului și de renegocierea contractului cu canadienii de la Gold Corporation, pentru mărirea redevențelor pentru statul român firește.

4. Băsescu le cere românilor să-și asume responsabilitatea pentru POGROMUL DE LA IAȘI

RĂSPUNS: În privința acestei chestiuni delicate, cred că președintele a fost dezinformat de consilieri ai săi, precum Iulian Fota sau a fost sub o puternică presiune a comunității evreiești din România și a reprezentanților statului Israel, care au impus Holocaustul evreiesc în multe țări din Europa prin legi draconice care pedepsesc negarea lui. Are o parte din vină dar eu cred că i s-au prezentat date istorice eronate în privința acestui așa-zis Pogrom de la Iași, mai ales din partea unor istorici evrei, pogrom care n-a existat de fapt și pe care unii istorici români însă l-au negat. Nici la Odessa, unde un grup de evrei au aruncat în aer clădirea Comandamentului Statului Major (unde au murit mai mulți ofițeri români), când Antonescu a executat câteva zeci sau sute de evrei, nu se poate vorbi despre un adevărat Pogrom, cu atât mai puțin Holocaust.
A existat însă o deportare reală a unei părți din populația Iașului (nu toată precum scrie în articolul invocat în mod exagerat) peste Nistru, dar motivată de Ion Antonescu pentru colaboraționismul acestora (încă pe timp de război, când există legea marțială!) cu trupele sovietice comuniste în timpul retragerii trupelor și administrației românești din Moldova ocupată de Stalin în vara anului 1940.

5. Articolul zilei (02.07.2009): Avem un președinte și un parlament antihristic. Legea pașapoartelor a fost votată

RĂSPUNS: ,,Citez din articolul CAMPIONII DREPTURILOR ANTIHRISTICE, AI TIRANIEI SI AI FATARNICIEI (Noutati de presa 29-30 iunie 2009), al fratilor de la RAZBOI INTRU CUVANT, din care citez: „Antena3 ne-a reamintit ca si presedintele nostru, aflat acum in turneu electoral peste tot unde are loc un eveniment religios s-a declarat, in noiembrie 2004, sustinatorul drepturilor homosexualilor…” ”
Rezultă că sursele invocate nu sunt credibile, nici postul TV Antena3 al securistului și masonului Dan Voiculescu, nici fostul blog razboiintrucuvant (cu care ai polemizat din plin mai ales pe tema cipurilor RFID). E adevărat că s-a greșit în cazul adoptării pașapoartelor electronice și prin faptul că președinția nu a inițiat un referendum în urma strângerii unui milion de semnături la inițiativa părintelui Iustin Pârvu de la mănăstirea Petru Vodă. Dar vinovați se fac și autoritățile, parlamentarii care au votat legea și nu au supus-o unei ample dezbateri publice.

6. TRAIAN BĂSESCU: Cât timp mafia din sănătate blochează introducerea CARDURILOR DE SĂNĂTATE sistemul va fi în continuare fraudat

RĂSPUNS: Uneori președintele a fost dezinformat de consilieri și de alte persoane… De aceea, au și fost înlăturați unii dintre dânșii… Așa s-a întâmplat cu cardurile de sănătate, chipurile că ar înlătura fraudele din sistem…
DAR CEL CARE A DEMARAT ȘI EXECUTAT ACȚIUNEA DE ÎNREGIMENTARE ÎN SISTEMUL ELECTRONIC MEDICAL A MILIOANE DE ROMÂNI NU A FOST DOMNIA SA, CI PRIMUL-MINISTRU VICTOR PONTA, CHIPURILE LA ÎNDEMNURILE CELOR APROPIAȚI DIN FAMILIE…

7. Traian Băsescu îl asigura pe Richard Morningstar că-i va prosti pe români în chestiunea gazelor de șist

RĂSPUNS: Lăsând la o parte faptul că titlurile articolelor sunt tendențioase (vezi titlul de mai sus) și vedem că sunt concepute anume să discrediteze persoana președintelui și în plus să atragă atenția cititorilor, chiar dacă nu reflectă adevărul, iar comentatorii în general nu își exprimă părerile clare vis-a-vis de subiectul abordat, țin să precizez că discuția cu partenerii americani în privința gazelor de șist s-a purtat în contextul internațional în care europenii nu vor să mai depindă de gazele de import din Rusia și să contribuim și noi la independența energetică a Uniunii Europene.
Părerea mea este că președintele nu putea să aibă o poziție tranșantă împotriva acestui proiect de sorginte americană tocmai datorită parteneriatului strategic pe care România îl are cu SUA. Altfel am fi cauzat în mod iresponsabil o criză politică majoră. Trebuie să ținem cont de faptul că în politică este esențială și necesară diplomația. Alianțele dintre state au o mare importanță în asigurarea securității naționale. Noi nu am ales din păcate drumul Serbiei, din fosta Iugoslavie, care nu a dorit nici vreo alianță sau unire cu catolicii, nici integrarea în UE, care a fost ținta unui război dus de NATO împotriva sa.

8. Categoria ANTI CREȘTINI: BĂSESCU este extrem de nemulțumit că se construiesc BISERICI în loc de diguri și baraje

RĂSPUNS:
Citez: “Un lucru cu care am fost extrem de nemulţumit în buget este repartizarea de bani pe obiective de interese pentru fiecare parlamentar. Să terminăm cu aceste fanariotisme, că ţara nu are bani pentru construirea de biserici”, a spus şeful statului la RRA. El a arătat că ştie că aceşti parlamentari nu duc aceşti bani acasă, dar nu este timpul pentru construcţia de biserici. “Avem alte priorităţi, construirea de diguri pentru inundaţii, baraje”, a adăugat Băsescu.
Comentariu saccsiv: Trebuia sa fie clar pentru toti crestinii care l-au votat, ca personajul nu este decat un slugoi al diavolului: VIDEO (si transcriptul): TRAIAN BASESCU promovand casatoriile intre homosexuali si adoptia de copii de catre acestia …”
Vedeți ce se întâmplă? O exagerare mică conduce la una și mai mare… Într-un răspuns anterior am arătat de ce președintele a făcut acel compromis în declarațiile sale pe tema homosexualității. Altfel nu mai ajungea președintele României și ajungea un mason în fruntea țării, Mircea Geoană. Întrebare: cine este de fapt ,,slugoi al diavolului”, masonul neocomunist M. Geoană sau ortodoxul Traian Băsescu?
Sigur că declarația sa legată de construcția de biserici nu este una fericită. Nu cred de asemenea nici în formularea tendențioasă și speculativă a titlului și nici în afirmația: ,,El a arătat că ştie că aceşti parlamentari nu duc aceşti bani acasă, dar nu este timpul pentru construcţia de biserici.”, făcută de un anonim (nu am găsit sursa articolului) de la RRA (ce o fi însemnând această abreviere?). Mai degrabă cred că președintele dispunea de informații de la serviciile secrete despre adevărata destinație a acelor fonduri și considera mult mai judicioasă și necesară alocarea lor pentru rezolvarea gravelor probleme existente în acea perioadă, în care România se confrunta cu inundații catastrofale…

9. MOSHE KANTOR decorat de TRAIAN BĂSESCU cu ORDINUL NAȚIONAL PENTRU MERIT în grad de Mare Cruce. Este președintele CONGRESULUI EVREIESC EUROPEAN și vrea SANCȚIUNI PENALE PENTRU COMBATEREA INTOLERANȚEI (inclusiv homofobia și ideologiile totalitare)

RĂSPUNS:
Citez mai întâi: ,,Iata ce putem citi in articolul Moshe Kantor şi Aurel Vainer, decoraţi de Traian Băsescu: Marţi, a avut loc la Bucureşti întâlnirea bordului Congresului European Evreiesc. Aceasta a prilejuit preşedintelui Traian Băsescu acordarea unor înalte distincţii de stat ale României…” Acesta este așadar contextul. Lideri evrei din Europa (masoni) s-au întâlnit la București. Președintele s-a simțit dator să facă un mic compromis pentru a nu afecta imaginea României în lume (ci dimpotrivă) și le-a acordat două distincții din partea președinției (știți probabil că masonii sunt topiți după titluri și onoruri).
Inutil să ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat oare dacă domnia sa i-ar fi acuzat și insultat în față… Părerea mea. Pentru că din fericire, președintele Traian Băsescu nu este mason.

10. Traian Băsescu promite FMI că SE VA VINDE TOT CE ÎNSEAMNĂ COMPLEX ENERGETIC SAU MINA în România. S-a convenit de asemenea liberalizarea prețului la energie și înghețarea pensiilor și a salariilor bugetarilor …

RĂSPUNS: Lipsește contextul. România negocia un împrumut cu FMI, iar domnul Jeffrey Franks, era șeful misiunii FMI. Cred că România se confrunta atunci cu o situație dificilă. Pentru că altfel nu pot să înțeleg necesitatea acestui împrumut extern, prin care FMI intra mai mult în sectorul economiei românești și ajungea să dicteze condiții (ingerințe în treburile noastre) precum privatizarea sectorului energetic (chipurile pentru a înlătura ,,băieții deștepți” din energie, firmele-căpușă) și totodată înghețarea pensiilor și a salariilor bugetarilor.
Iarăși titlul este exagerat iar undeva în articolul de pe Mediafax observăm că președintele ar fi perfectat o înțelegere și insinuată ca fiind ascunsă: ,,s-au înțeles”…

11. Chiar și la aniversare, Băsescu continuă să plănuiască distrugerea țării și dă indicații referitoare la reîmpărțirea administrativă

RĂSPUNS: Titlul este foarte tare și departe de realitate. Regionalizarea este o chestiune destul de complexă, dar pe care o putem reduce la faptul că există două abordări a problemei. Este o sabie cu două tăișuri. Dacă sprijină proiectele economice în mod echilibrat pentru toate zonele României, este o regionalizare pozitivă. Dar dacă se face pe criterii etnice (cum vor unii lideri maghiari prin așa-zisul ținut secuiesc) sau pentru subordonarea guvernatorilor acestora în mod direct față de Bruxelles, atunci avem o mare problemă.
Dacă în titlu vedem că este pomenit faptul că președintele Traian Băsescu ,,dă indicații referitoare la reîmpărțirea administrativă”, pentru a înțelege exact chestiunea, de ce nu se dau detalii în acest sens? Era interesant de analizat viziunea domniei sale în această problemă.

12. La invitația lui Băsescu, Marele Maestru al Ordinului de Malta vizitează România în perioada 7 – 12 iunie 2011

RĂSPUNS: Este articolul cel mai redus, preluat de pe site-ul realitatea.ro și fără indicarea sursei, care oferă extrem de puține informații și care totodată a dat naștere la nenumărate speculații… Cine a scris titlul așadar? De asemenea, aruncați o privire peste comentarii… Cine oare poate aduce măcar un argument sau o dovadă că președintele Traian Băsescu ar fi invitat în România un asemenea lider mason, coleg de breaslă de pildă cu Adrian Năstase?…
Eu cred dimpotrivă, că nu domnia sa a fost cel care l-a invitat, ci dânsul a venit într-o vizită în România, pentru a se întâlni cu confrații masoni români din Ordinul Cavalerilor de Malta pe problemele lor oculte și importante desigur… Și i s-a recomandat să solicite o întrevedere și cu președintele, pentru a se arunca în acest fel o lumină nefavorabilă asupra sa, de natură să alimenteze speculațiile și să dea apă la moară criticilor antibăsiști… Mi-e greu să cred că domnia sa putea să refuze și să intre într-un conflict fățiș cu această temută organizație.
Antibăsismul în România este pentru mine o dovadă destul de clară a implicării masoneriei, care a reușit să mai împuște doi iepuri dintr-o singură lovitură: continuarea discreditării președintelui (urmărindu-se în ascuns reducerea popularității și sprijinului popular de care s-a bucurat mereu din partea românilor, îndeosebi ortodocși) dar și învrăjbirea societății în băsiști și antibăsiști…
NU ÎNTÂMPLĂTOR, ȚIN SĂ SUBLINIEZ CĂ, CEL CARE S-A AFLAT MEREU ÎN SPATELE CAMPANIEI DE DENIGRARE A PREȘEDINTELUI TRAIAN BĂSESCU A FOST MASONUL SECURIST DAN VOICULESCU. Pot să mai spun că am scris recent un articol destul de amplu, întărit de alte articole despre Dan Voiculescu și aproximativ chiar cu acest titlu.

13. DISCURS DE MARIONETĂ: Băsescu ne zice că coaliția invadatoare nu este interesată de petrolul libian …

RĂSPUNS: În primul rând vedem că este o problemă de politică externă și este posibil ca SIE să nu fi dat informațiile corecte asupra situației, având în vedere greșeala președintelui, care din nevoia de a se dovedi democratic (fiind mereu acuzat de ,,dictatura regimului Băsescu”), a numit în fruntea SRI și SIE persoane din opoziție (unii din PSD), care i-au înșelat așteptările, precum Claudiu Săftoiu, masonii Mihai Răzvan Ungureanu și Teodor Meleșcanu… Iar declarațiile domniei sale din articol, nu le pot suspecta de nesinceritate. Nu pot să le reproduc din cauza spațiului limitat de aici.

14. TRAIAN BĂSESCU: “Statul nu e responsabil pentru fiecare cetăţean! Românii trebuie să înţeleagă că fiecare este responsabil pentru el” ÎNTREBARE: ATUNCI DE CE SĂ MAI PLĂTIM IMPOZITE? Încă o motivație împotriva e-Guvernării și implicit a cipurilor …

RĂSPUNS: Președintele Traian Băsescu mai declara: ,,Acesta este comunismul exprimat în fiecare dimineaţă în mijloacele mass-media (sic!, n.n.), că statul este responsabil, se încearcă acreditarea ideii că statul, guvernul este responsabil pentru fiecare cetăţean, ceea ce nu este adevărat, românii trebuie să înţeleagă că fiecare este responsabil pentru el, statul nu mai are resursele comunismului.”
Pe lângă faptul că nu se precizează contextul (care contează deseori foarte mult pentru un articol de presă), consultând sursa (site-ul gândul.info) vedem că președintele explică niște lucruri, mai spune cu această ocazie:
,,”Pe vremea comunismului, toate proprietăţile erau ale statului, toate veniturile veneau la stat şi atunci statul îşi asuma responsabilitatea pentru fiecare cetăţean. Acum 70% din economia românească este în sectorul privat, cine vrea întoarcerea la comunism nu poate fi partenerul nostru, al celor care reprezentăm o mişcare de centru-dreapta hotărâtă să pună în valoare omul, şi nu statul, va trebui să continuăm să explicăm oamenilor că niciodată statul nu va mai reuşi să se îngrijească de fiecare cetăţean”, a spus Băsescu. „Europa socială este un eşec, avem nevoie de o justiţie socială, perfect funcţională, în care cetăţeanul să aibă încredere, iar PDL şi UDMR urmăresc tocmai restabilirea identităţii şi ordinii sociale într-o Românie care trece printr-o perioadă extrem de dificilă, cu o naţiune care nu e solidară pentru că a fost minţită”, a conchis şeful statului, încheindu-şi alocuţiunea cu un apel la „cooperarea dintre politic şi societatea civilă”.”

15. Articolul zilei (18.10.2010): BĂSESCU le face pe plac UNGURILOR: Autonomie și dubla cetățenie

RĂSPUNS: Nu văd nicio problemă în acordarea dublei cetățenii, atât pentru etnicii maghiari din România, cât și pentru etnicii români din Ungaria. Este firesc să fie așa.
Cât privește chestiunea mai delicată a autonomiei (termen destul de vag), observăm că domnia sa în anul 2010 nu a vorbit despre o autonomie totală, ci de o sporire acceptabilă a autonomiei (nu se spune dacă este vorba de cea culturală sau administrativă), față de autoritățile centrale. Iarăși titlul incitant nu corespunde realității. Iar noi trebuie să avem în continuare raporturi normale cu etnicii maghiari, dar nu putem tolera încercarea actuală a unor lideri maghiari radicali, care acționează la comanda Budapestei.

16. Băsescu – CSAT identifica printre amenințările la adresa SIGURANȚEI NAȚIONALE: presa, radicalizarea religioasă, terorismul cibernetic, propaganda în mediul virtual, pandemiile …

RĂSPUNS: Sunt neplăcut surprins de acest articol, în care sunt reproduse fragmente din articole semnate de Victor Ciutacu (de la Antena3) și de pe site-ul razboiintrucuvant, și care pune într-o lumină proastă atât ,,sistemul” reprezentat de CSAT (nu am observat ceva greșit în analiza lor), cât mai ales pe președintele Traian Băsescu.
Citez: ,,CSAT mentionează “fenomenul campaniilor de presa la comanda, cu scopul de a denigra institutii ale statului, prin raspandirea de informatii false despre activitatea acestora” si idetifica “presiunile exercitate de trusturi de presa asupra deciziei politice in vederea obtinerii de avantaje de natura economica sau in relatia cu institutii ale statului”.”
OARE LA CE SE REFERĂ CSAT CÂND POMENEȘTE DE ,,CAMPANII DE PRESĂ LA COMANDĂ”? OARE NU LA TRUSTURILE DE PRESĂ ALE MOGULILOR DAN VOICULESCU, SEBASTIAN GHIȚĂ, SORIN OVIDIU VÂNTU ȘI ILIE SÂRBU? LUCRURILE AR TREBUI SĂ FIE JUDECATE DIN ACEASTĂ PERSPECTIVĂ REALISTĂ.
Prin urmare, Radu Moraru de la Nașul TV are perfectă dreptate, când afirmă că foarte puține talk-show-uri sunt independente, în timp ce celelalte abordează problemele politice în aceeași manieră (denigrarea președintelui Traian Băsescu), ca la comandă…

17. Comentariul zilei (11.05.2010): BĂSESCU, marioneta ELITELOR, identifica printre cauzele actualei crize și părinții care fac copii fără să aibă bani de pampersi … De ce continua președintele națiunii acest joc periculos? E cumva DEMONIZAT?

RĂSPUNS: Aici putem vorbi de manipulare prin exagerare, trăgându-se concluzii la final greșite. Este adevărat că Traian Băsescu a abordat problema asistaților social, probabil pentru că FMI a recomandat reducerea lor și a vrut să dea un semnal pentru acest organism financiar internațional că ar fi de acord. A încercat să folosească puțin ironia. Dar de fapt a amplificat nemulțumirile celor deja nemulțumiți…
Spuneam la început de manipulare și dezinformare gen Antena 3. Reproducem textul cel mai relevant pentru noi:
,,Iata comentariul postat de cititorul Manfred la articolul FMI si guvernarea Basescu vor reusi in ceea ce s-au straduit: REVOLTA POPULATIEI …:
Ma simt de parca mi-a dat cineva cu o maciuca in cap dupa ce am citit articolul:
http://www.antena3.ro/stiri/politica/basescu-am-mers-prea-departe-nicio-tara-nu-si-permite-sa-cumpere-pampersi-cum-isi-permite-romania_98915.html
Cum e posibil ca acest sinistru individ sa afirme cu atata nesimtire si cinism: “Pamperşi pentru copii şi toate nazbâtiile astea care au făcut bugetul României un buget de asistenţă… Pot sa spun cu oarecare duritate, dacă vrei să faci un copil, trebuie să ştii ce e aia, trebuie să-i poţi cumpăra pamperşi. Vreau să înţelegem că am mers prea departe. Nicio ţară nu-şi poate permite să cumpere pamperşi cum îşi permite România”
Iata dragi compatrioti cine e de vina pentru criza economica. Iata de ce nu sunt bani si trebuie taiate salariile si pensiile. Iata categoria sociala asistata care inghite cu nesimtire banii de la bugetul statului: mamele si copiii nou-nascuti!”

18. TRAIAN BĂSESCU nu ratează nici o ocazie în a confirma că este O MARIONETĂ A ELITELOR: „Susținem fără rezerve reducerea cu 30% a emisiilor de carbon”

RĂSPUNS: Încercând să vizualizez articolul în cauză cu motorul de căutare Google România citesc: ,,Nu s-au găsit rezultate care să conţină toţi termenii dvs. de căutare.”
Interesant, nu? Dar analizând doar titlul, nu pot să nu remarc faptul că România face parte dintre țările semnatare ale Protocolului de la Kyoto din Japonia de reducere a emisiilor de carbon, spre deosebire de SUA, China, India, care din câte știam nu au dorit acest lucru. Pentru că autoritățile române au luat în calcul teza schimbărilor climatice. Și abia în ultimii ani observăm noi înșine cu ochiul liber aceste schimbări manifestate prin creșterea temperaturii la nivel global, furtuni și uragane tot mai dese și mai puternice, creșterea nivelului mărilor și oceanelor datorită topirii unei mari părți din calotele polare… Deja s-a stabilit un nou summit mondial în privința schimbărilor climatice…

19. Viceguvernatorul băncii centrale a Cehiei: FMI ESTE NEFAST. Marioneta Băsescu din România: VOM EXTINDE COLABORAREA CU FMI …

RĂSPUNS: Citez din text: ,,Dominique Strauss-Kahn, directorul general al FMI, a fost marţi la Bucureşti, într-o vizită-maraton de şase ore – parte a unui turneu european -, cu opriri la Guvern, Academia de Studii Economice, Cotroceni şi Parlament. După întâlnirea cu preşedintele Traian Băsescu, a treia din programul extrem de încărcat al şefului FMI, se întrevăd veşti nu tocmai bune pentru români: şeful statului a spus că doreşte o cooperare pe termen lung cu instituţia financiară, respectiv un nou împrumut. “Când vom încheia acest acord, cel mai probabil vă vom solicita un acord stand by de asistenţă sau o linie de credit flexibilă. Vom vedea împreună ce soluţie trebuie adoptată în ce priveşte România, pentru că este clar că, atât timp cât suntem într-un acord cu dumneavoastră, România este mai credibilă”, i-a spus Traian Băsescu directorului general al FMI, în timpul întâlnirii de la Palatul Cotroceni.”
De aici reiese că președintele era preocupat de situația critică din economie dar și de credibilitatea României în fața instituțiilor financiare internaționale, factor de natură să stimuleze atragerea investitorilor străini, care vin doar în țările stabile sub raport economic, unde nivelul taxelor nu se schimbă de la un an la altul. Avea deci în vedere o cooperare pe termen lung și un împrumut cred cu o dobândă rezonabilă, ceea ce ar fi fost desigur și în avantajul României.
Deși noi știm că FMI este un instrument al elitei masonice, care la fel ca în cazul UE face recomandări, dar acestea sunt de fapt condiții sau directive ce trebuie neapărat îndeplinite, pentru a se putea beneficia de împrumutul respectiv. Împrumutul este eșalonat în tranșe. Adică banii nu vin toți odată, ci pe măsură ce sunt împlinite condițiile FMI. Nu este doar cămătărie la nivel internațional, ci și imixtiune în treburile interne ale altor state…
Asta este. Românul are o zicală memorabilă: ,,Fă-te frate cu dracul până treci puntea.”…

20. De ce TRAIAN BĂSESCU urăște de moarte poporul român? De ce clica lui îl urmează? (saccsiv, 9 iunie 2010)

RĂSPUNS: Acest articol l-am găsit ca link la unul anterior și cred că mai sunt și altele. Îl redau în întregime:
,,Audiati va rog:
CTP despre asumarea răspunderii pe scăderea salariilor şi a pensiilor: Toţi cei care vor vota pentru aplicarea acestui pachet de măsuri, votează pentru omorârea unor oameni
Are dreptate Cristian Tudor Popescu. Vorbim despre asumarea raspunderii uciderii romanilor saraci. Ca Basescu e inrobit diavolului, consider ca e indubitabil:
Comentariul zilei (11.05.2010): BASESCU, marioneta ELITELOR, identifica printre cauzele actualei crize si parintii care fac copii fara sa aiba bani de pampersi … De ce continua preseditele natiunii acest joc periculos? E cumva DEMONIZAT?
VIDEO (si transcriptul): TRAIAN BASESCU promovand casatoriile intre homosexuali si adoptia de copii de catre acestia …
Ca este marioneta ELITELOR, este iar foarte clar:
Cum se leaga lucrurile: conditiile aderarii Romaniei la UE, refuzul guvernarii de a pregati un plan anti-criza, motivele reale ale acordului de imprumut cu FMI si iminentele masive miscari de strada
Ilie Serbanescu reaminteste de ce a venit FMI-ul si ca Romania nu mai are parghii si instrumente sa implementeze strategii …
Dar oare doar aceste motive explica ura sa impotriva romanilor? Putem lua in considerare si altele? Voi ce parere aveti? Referitor la clica lui, e limpede ca mare parte dintre membrii sai sunt din acelasi aluat. Dar ceilalti? Sau poate intreb aiurea si de fapt toti sunt prea ticalositi…”
De fapt, acum realizăm că nu există o ură a lui Traian Băsescu împotriva românilor și că ar fi marioneta elitelor masonice, ci a unora dintre români împotriva domniei sale. Ținând cont de tot ce a făcut pentru România în timpul celor două mandate acordate de poporul român și al celor două suspendări răuvoitoare (din partea cercurilor masonice: Tăriceanu, Voiculescu…), în care tot poporul român l-a repus în funcție.
Traian Băsescu este urât mai ales pentru faptul că este un politician care a câștigat toate bătăliile electorale și are priză la români. Nu este tipul de om prefăcut și dedublat precum Victor Ponta. De unde și așa-zisul război dintre Palate (Cotroceni și Victoria).
Masonii au încercat în fel și chip să-l discrediteze, să-l denigreze, să-l scoată din funcție odată pentru totdeauna. Dar totuși nu le-a mers. Au redus doar cota de popularitate a domniei sale. Așa se explică mai ales campania furibundă din ultimii ani promovată în permanență (în mod obsesiv, devenită un gen de psihoză în masă) de trustul de media Intact și Antene (proprietatea miliardarului mason Dan Voiculescu, unde așa-zișii jurnaliști încasau mii de euro în fiecare lună!), de la România TV (proprietatea oligarhului Sebastian Ghiță, apropiat al lui Victor Ponta și al serviciilor secrete!) etc.

             Cu dragoste întru Hristos, nevrednicul Radu Iacoboaie, 26 octombrie 2014

13 gânduri despre „20 DE RĂSPUNSURI LA NEDUMERIRILE EXPRIMATE DE FRATELE SACCSIV LEGATE DE TRAIAN BĂSESCU – Radu Iacoboaie, 26 octombrie 2014

  1. radu iacoboaie

    Consider că a nu merge la votare este în esență o lipsă de patriotism și până la urmă un gest care cultivă în societate anarhismul și nihilismul…
    Putem să trăim fără conducători, fără primari, fără legi, fără un Guvern, fără un președinte?… Putem concepe măcar cu gândul cum ar fi să trăim într-un haos total?…

    Apreciază

    Răspunde
      1. raduiacoboaie Autor post

        ȚIN SĂ MULȚUMESC TUTUROR CELOR CARE SUNT ABONAȚI LA BLOGUL MEU SAU MI-AU VIZITAT BLOGUL. NU S-AU ÎMPLINIT TREI LUNI DE CÂND L-AM ÎNCEPUT ȘI CONSTAT CĂ S-AU ADUNAT PESTE 40 000 DE VIZUALIZĂRI. ESTE VORBA DE ARTICOLELE POSTATE DAR ȘI DE CĂRȚI, FILME DE SCURT METRAJ ȘI DE LUNG METRAJ… DOAMNE AJUTĂ!

        Apreciază

      2. raduiacoboaie Autor post

        Primele două filmulețe au fost postate imediat și pe blogul saccsiv. Țin să precizez că știam și eu că sunt realizate de Pro Democrația.
        Dar părerea mea este alta, că votul este indispensabil în orice DEMOCRAȚIE. Am abolit noi cumva sistemul democratic și l-am înlocuit cu altceva?
        Știm din istorie că și Corneliu Zelea Codreanu detesta democrația existentă la acea vreme dar organizația sa tot s-a implicat mai târziu în guvernarea țării, prin Garda de Fier. Legionarii nu au stat spectatori deoparte, ci S-AU IMPLICAT ACTIV… Este adevărat sau nu?

        Apreciază

      3. raduiacoboaie Autor post

        DOAR CINCI MOTIVE PENTRU A MERGE LA VOT

        1. ARGUMENTUL CEL MAI PUTERNIC PENTRU A MERGE LA VOT ESTE CONȘTIINȚA NOASTRĂ CIVICĂ ȘI PATRIOTISMUL. ARĂTĂM CĂ NE PASĂ ȘI CĂ NE IMPLICĂM.

        2. ÎN AL DOILEA RÂND, DREPTUL LA VOT ESTE UN DREPT CÂȘTIGAT CU GREU DE GENERAȚIILE ANTERIOARE ȘI PE CARE NOI AR TREBUI SĂ-L EXERCITĂM FIECARE ÎN MOD RESPONSABIL.

        3. DACĂ S-AR FI ÎNTÂMPLAT CA ÎNAINTAȘII NOȘTRI SĂ NU FI LUPTAT PENTRU LIBERTATE ȘI PENTRU ȚARĂ, OARE NOI AM MAI FI EXISTAT ÎN ZIUA DE ASTĂZI? MAI EXISTA ROMÂNIA?

        4. MERGÂND LA VOT, NOI PRACTIC DĂM O ȘANSĂ UNUI VIITOR MAI BUN PENTRU ROMÂNIA ȘI PENTRU COPIII NOȘTRI. ALEGEM PE CINEVA CARE SĂ NE REPREZINTE INTERESELE FIREȘTI ȘI INTERESUL NAȚIONAL.

        5. MERGÂND LA VOT, NOI ÎMPIEDICĂM FRAUDAREA VOTURILOR, ÎMPIEDICĂM PE ALȚII SĂ VOTEZE PE LISTE ÎN LOCUL NOSTRU ȘI SĂ FOLOSEASCĂ ALTE METODE ILEGALE.

        Apreciază

  2. Laurentiu

    In primul rand, recunosc ca nu am citit articolul, ci doar comment-urile. (Cam putini comentatori ai, la cate mii de vizualizari si abonati ne informezi ca ai, nu crezi?)

    In al doilea rand, cred ca ai ceva probleme cu notiunea termenului „argument” deoarece spui ca argumentul cel mai puternic pt a merge la vot este constiinta civica si patriotismul. (Argument inseamna rationament, dovada adusa in sprijinul unei afirmatii.) Pai, cu aceeasi metoda folosita de dumneata, eu afirm ca argumentul cel mai puternic pentru a NU merge la vot, este constiinta civica si patriotismul. Sistemul electoral actual, in care, o data la 4 ani, ai numai dreptul ca, prin semnatura proprie, (o chestiune teribil de importanta dpdv juridic), sa atribui puterea de decizie unor oameni care iti promit, (fara vreun angajament, ori contract, validat juridic prin semnatura proprie, care sa se refere la ce s-ar intampla in caz de neonorare a promisiunilor), ca vor administra in folosul national toate resursele tarii, este unul constituit impotriva interesului romanesc, si cu precadere impotriva celui crestin-ortodox.

    Daca anarhia pe care o tot fluturi in vant ar insemna distrugerea sistemului actual si inlocuirea cu altul in care sa primeze interesul national romanesc, atunci da, ma declar anarhist si nu vreau sa particip la modelul acesta de proces electoral.

    Apreciază

    Răspunde
    1. radu iacoboaie

      Am în momentul de față 40 951 de vizualizări și puțini comentatori dar nu mă deranjează, tocmai pentru că toate articolele și cărțile, antologiile scrise au avut și au rolul de A INFORMA. ACESTA NU ESTE UN FORUM GEN FACEBOOK ORTODOX PRECUM SACCSIV. Este altceva… Iar în ultima vreme am scris aproape în fiecare zi.
      Dacă unii cititori au reușit să se informeze mai bine accesând acest blog, înseamnă că munca mea nu a fost zadarnică și va rodi mai devreme sau mai târziu. TINERII DE AZI VOR CONSTRUI ROMÂNIA DE MÂINE…
      Argument poate să însemne și motiv, nu doar raționament… Dacă ești și tu nemulțumit ca și mine, ca și alții de actualul sistem electoral și democratic, de ce nu promovăm în spațiul public un proiect adevărat de schimbare a acestora? Inițiativa legislativă poate veni și din partea cetățenilor români (circa 100 000 se pare potrivit legii).
      De ce să nu ne folosim frați români toată energia în sens pozitiv și constructiv? PENTRU A SCHIMBA CLASA POLITICĂ, CARE ESTE ÎN MARE PARTE CORUPTĂ… SAU NE CONVINE SĂ CONTINUĂM A ACCEPTA DISTRUGEREA ROMÂNIEI ȘI UN VIITOR FOARTE SUMBRU?

      Implicarea civică este opusul pasivității, nepăsării și descurajării (resemnării, deznădejdii în plan duhovnicesc)…

      Apreciază

      Răspunde
    2. raduiacoboaie Autor post

      Am uitat să te întreb ceva important. Mi-a scăpat pur și simplu. Care este atunci alternativa frăției tale viabilă la sistemul actual în care să primeze interesul național românesc pe care ai pomenit-o la sfârșit? Pentru că este o chestiune extrem de importantă. Dacă sistemul actual este putred, atunci cu ce îl înlocuim? Cu nimic și îl lăsăm la voia întâmplării???
      Conștientizați oare că anarhistul este un tip asocial, apatrid, că nu este doar un puști teribilist și nonconformist și că atitudinea lui negativă influențează alți oameni într-o reacție în lanț și că astfel pe umerii lui atârnă o mare răspundere socială?
      Comuniștii și naziștii, de pildă, au fost mai întâi anarhiști. Aveau același slogan ca masonii: ,,PRIN HAOS, LA ORDINE!”. Vizau cu toții desigur crearea unui tip de ,,om nou”… Acum se vorbește tot mai mult de Noua Ordine Mondială…

      Apreciază

      Răspunde
  3. Laurentiu

    1. In primul rand, nu consider ca ceea ce faci dumneata, adica a chema populatia la vot prin intermediul mijloacelor mass-media, a participa fățiș la campania electorală in favoarea sau împotriva unui anume candidat, tot cu ajutorul mass-media (ex. blog personal), a intra efectiv in cabina de votare o data la cativa ani de zile, după care rolul tau in viata politica își reia valoarea de nulitate, spuneam, deci, că aceste actiuni nu inseamna cîtuși de puțin implicare civică.

    2. Modele mai bune pentru a inlocui sistemul politic actual există; de ex. meritocrația, pentru cei care au alergie la auzul numelui lui Hristos, sau teocrația, pentru restul. Problema e că aceia dintre noi care dorim inlocuirea sistemului actual nu o vom face altfel decât respectînd regulile jocului politic, (chiar și ‘mneata aminteai ceva de inițiativa legislativă a 100.000 de cetățeni), în timp ce actualul sistem, care, evident, nu-și dorește sfîrșitul, deține puterea efectivă (prin intermediul multor persoane spalate pe creier, fidele și inarmate), cît și puterea financiară, ceea ce le permite să nu joace după aceleași ca noi. Aceasta este o descriere a unei situații de conflict de interese. În momentul în care vei identifica în mod corect care sunt interesele fiecărei părți participante la conflictul social clasă conducătoare – populație condusă, abia atunci vei putea să emiți soluții corecte de rezolvare a conflictului.

    (Eu sunt convins că nici in Romania, nici aiurea, in lume, acest conflict nu se va încheia altfel decat in mod violent, sîngeros, iar fără intervenția directă a lui Hristos, nici măcar nu are rost să ne întrebăm care dintre cele două părți „beligerante” va avea cîștig de cauză… Iar aceasta atitudine nu înseamnă nihilism, poți să te abții de la această acuzație. Dacă în loc să meargă la votare, sau să participe activ, ca lătrăi ai unuia, sau altuia, dintre candidați, există unii români care participă Duminică la slujba Sfintei Liturghii, apoi continuă cu rugaciuni și priveghere de noapte pentru iertare și ajutor de la Dumnezeu, crede-mă că cei din a doua categorie vor avea atitudinea corectă de „implicare civică”.

    Apreciază

    Răspunde
    1. raduiacoboaie Autor post

      Sunt de acord că faptele creștinești pe care le-ați invocat la urmă ajută la îndreptarea situației (Dumnezeu lucrează prin oameni) și chiar avem nevoie de ele, dar fără a sprijini politicienii de bună credință, care există oricât de mult le-am nega noi existența, NU VOM AVEA O CLASĂ POLITICĂ MAI RESPONSABILĂ, CI DIMPOTRIVĂ… De mult timp, mă rog în fiecare zi pentru un conducător vrednic (rugăciunea sfântului mărturisitor Gheorghe Calciu-Dumitreasa pentru un ales al neamului), care să poarte povara unei mari răspunderi pentru România…
      Mă întreb dacă conștientizați cât de cât pericolele la care ne expunem cu toții, încurajând prin lipsa noastră de implicare civică elementară (votul) pe traficanții de iluzii și prădători ai avuției naționale…

      Apreciază

      Răspunde
  4. aurelanghel

    Nu se VREA! sa se faca ceva spre folosul nostru in mod dinadins pentru asa zis mai marii nostrii sunt impinsi de la spate si nu mai au libertate. Exista forta banului si interesele proprii doar.
    Deci intr-un cuvant dragilor domni: NU SE VREA!
    Si ce poate face o mana de oameni daca treburile merg asa cum merg?
    Sa mearga la vot -aud ca spuneti. Dar ce spuneti nu are nici o noima. Un nonsens TOTAL. PENTRU CA Suntem MANIPULATI!!!
    Dragii mei! Au doar nu ati vazut ce sa realizat la celelalte voturi?
    Minciuna! Tot ce au vrut ei au facut. Haideti sa nu ne imbatam cu apa rece totusi.
    Tara asta a noastra scumpa si draga va pieri pentru ca noi am fost lucrati miseleste pe la spate chiar dintre ai nostri, care pentru un pumn de bani aidoma lui Iuda tradatorul si-au tradat: tara, credinta si neamul.
    Iar noi? Noi ce am facut? AM TACUT, NIMIC NU AM FACUT!
    A merge la vot este ceea ce trebuia? Nu cred! Am dormit in bocanci complacandu-ne
    de starea dulceaga in care ne-a adus europa precum un venin acoperit cu sirop dulce care incetul cu incetul paralizeaza. Au inceput cu toate destrabalarile europei. Iar noi am tacut…
    Noi, popor bimilenar CRESTIN ORTODOX…
    Si ce mai urmeaza? Promulgarea legii homosexualitatii? Si stiti ce? Voi stati cuminti acolo ca va fi bine. NU VA FI DELOC BINE!!!
    Pentru ca asta sa dorit. Sa ne pierdem CREDINTA nu doar Tara!!!
    Este o lupta fatisa impotriva ORTODOXIEI fratilor! Sa nu taci, nici sa te linistesti Dumnezeule!

    Psalmul 82
    1. Dumnezeule, cine se va asemăna ţie? Să nu taci, nici să Te linişteşti, Dumnezeule!
    2. Că iată, vrăjmaşii Tăi s-au întărâtat şi cei ce Te urăsc au ridicat capul.
    3. Împotriva poporului Tău au lucrat cu vicleşug şi s-au sfătuit împotriva sfinţilor Tăi.
    4. Zis-au: „Veniţi să-i pierdem pe ei dintre neamuri şi să nu se mai pomenească numele Lui Dumnezeu”.
    5. Că s-au sfătuit într-un gând împotriva Lui. Împotriva Ta legământ au făcut:
    6. Locaşurile Idumeilor şi Ismaelitenii, Moabul şi Agarenii,
    7. Gheval şi Amon şi Amalic şi cei de alt neam, cu cei ce locuiesc în Tir.
    8. Că şi Asur a venit împreună cu ei, ajutat-au fiilor lui Lot.
    9. Fă-le lor ca lui Madian şi lui Sisara şi ca lui Iavin, la râul Chişon.
    10. Pierit-au în Endor; făcutu-s-au ca gunoiul pe pământ.
    11. Pune pe căpeteniile lor ca pe Oriv şi Zev şi Zevel şi Salmana, pe toate căpeteniile lor, care au zis: „Să moştenim noi jertfelnicul lui Dumnezeu”.
    12. Dumnezeul meu, pune-i pe ei ca o roată, ca trestia în faţa vântului,
    13. Ca focul care arde pădurea, ca văpaia care arde munţii,
    14. Aşa alungă-i pe ei, în viforul Tău şi în urgia Ta.
    15. Umple feţele lor de ocară şi vor căuta faţa Ta, Doamne.
    16. Să se ruşineze şi să se tulbure în veacul veacului şi să fie înfruntaţi şi să piară.
    17. şi să cunoască ei că numele Tău este Domnul. Tu singur eşti Cel Preaînalt peste tot pământul.

    PS: Daca noi vom tacea pietrele vor vorbi! Pietrele urgiei lui Dumnezeu! Pentru ca intr-adevar urgia Lui Dumnezeu va veni peste noi!

    Apreciază

    Răspunde
  5. aurelanghel

    Dar, dupa ce Domnul Isi va implini toata lucrarea Lui pe muntele Sionului si la Ierusalim, voi pedepsi-zice Domnul-pe imparatul Asiriei (Antihrist) pentru rodul inimii lui ingimfate, si pentru trufia privirilor lui semete,
    caci el a zis: „Prin puterea mainii mele am facut aceste lucruri, si prin intelepciunea mea, caci Sunt priceput; am impins inapoi hotarele popoarelor, si le-am jefuit vistieriile, si, ca un viteaz, am dat jos pe cei ce sedeau pe scaunele lor de domnie;
    Am pus mana pe bogatiile popoarelor, ca pe un cuib, si, cum se strang niste oua parasite, asa am strans eu tot pamantul: nici unul n-a miscat vreo aripa, nici n-a deschis ciocul, ca sa ciripeasca… (Isaia 10, 12-14)

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un comentariu