DECLARAȚIE ISTORICĂ ȘI CORECTĂ A PREȘEDINTELUI TRAIAN BĂSESCU: SERVICIILE SECRETE SĂ NU SE IMPLICE ÎN POLITICĂ

images   index images images

          Serviciile secrete ale unui stat membru NATO și UE, în mod evident și necesar trebuie să asigure respectarea legilor și asigurarea securității naționale, prin furnizarea de informații  instituției prezidențiale și unor rapoarte pentru Parlamentul României. Nicăieri în lege nu scrie că aceste servicii au voie să se implice în politică sau în alegerile prezidențiale. Ori Teodor Meleșcanu, până de curând directorul SIE, a revenit nu știm pentru cât timp politician și candidat pentru funcția supremă în stat, după ce aproape un an de zile a refuzat sistematic să furnizeze o informație importantă de interes public, și anume dacă în Guvernul Ponta există vreun fost ofițer acoperit din SIE.

          De ce oare? Pentru că legal s-a acoperit împreună cu Victor Ponta prin celebra de acum Hotărâre de Guvern 223 din 2013, în care se stipula secretizarea, că și ofițerii rezerviști din SIE aveau obligația păstrării secretului de stat că au fost agenți, deși nici o lege nu prevede acest aspect. Sigur, nu era vorba despre dezvăluirea misiunilor sau activităților specifice. Dacă ar fi trecut prin CSAT, în mod cert președintele nu ar fi promulgat o asemenea modificare de lege, chiar după declarația domniei sale.

          Serviciile secrete au oameni excepționali și au fost mult reformate și întărite în cei zece ani de mandat ai președintelui Traian Băsescu și domnia sa declară că nu este deloc benefic României ca aceste structuri să intervină și să facă diverse jocuri politice care le pot compromite nu doar imaginea, ci și încrederea și sprijinul de care se bucură…

                          ARTICOL DE PE SITE-UL EVZ.RO:

          Băsescu: Ponta a fost doar un fripturist care s-a băgat și el în SIE ca să meargă la niște seminarii pe afară. Meleșcanu a dezinformat
Autor: Andreea Udrea | miercuri, 15 octombrie 2014 | 139 Comentarii | 3196 Vizualizari


Preşedintele Traian Băsescu a declarat, azi, la Cotroceni, că nu i-a cerut fostului director SIE Teodor Meleşcanu liste cu ofiţeri acoperiţi, cum susţine acesta, ci l-a întrebat, în scris, dacă în Guvern sunt actuali sau foşti ofiţeri SIE şi dacă aceştia au fost „specializaţi”. Șeful statului a mai afirmat că este surprins de faptul că SIE este angrenat în lupta politică, menţionând că sunt „neadevăruri” în comunicatul Serviciului. Băsescu a mai afirmat că Ponta a fost doar un fripturist care s-a băgat în SIE pentru a merge la niște seminarii.

            Cele mai importante declarații ale șefului statului:

După emisiunea de la Realitatea TV, am, observat o adevărată avalanşă de păreri, dar toate având ca destinaţie publicul larg care să fie, în principiu, păcălit. Mă văd nevoit să fac unele clarificări mai ales vizavi de afirmaţiile unor oameni care trec avizaţi.

Vreau să clarific faptul că în conformitate cu legea 192/2002, preşedintele are acces la informaţii secret de stat. Preşedintelui nu i se pot refuza informaţii secret de stat.

Probabil domnul Meleşcanu, ori a uitat, ori a vrut să dezinformeze, afirmând că i-am solicitat lista cu ofiţerii acoperiţi. Ştiu că situaţia sa este dificilă pentru că a creat o situaţie fără precedent. Preşedintelui nu îi poţi refuza o informaţie pe care o deţii.

Această informaţie îmi era utilă pentru că era vorba de Guvern, iar în art. 80 din Constituţie, preşedintele veghează la buna funcţionare a instituţiilor statului. Incorectitudinea domnului Meleşcanu este probată de adresa pe care v-o pun la dispoziţie -11.12.2013- mă adresam domnului director: Vă rog să mă informaţi dacă în Guvernul României sunt persoane care au fost încadrate în ofiţeri acoperiţi după 1990. Vă rog să precizaţi perioada şi dacă au fost specializaţi.

Aşa cum am afirmat public, era vorba de domnul Ponta, Victor Viorel Ponta, am pus şi întrebarea dacă erau specializaţi. Aflasem tot felul de năzbâtii, nişte fabulaţii. Domnul Victor Viorel Ponta a fost un profitor. Aceste cursuri au fost posibile şi cu sprijinul SIE. Nu am cerut niciodată o listă a ofiţerilor acoperiţi. Nu aş face acest lucru. Pe mine mă interesează informaţia, nu cine şi de unde o culege.

Documentul arată că domnul Meleşcanu a dezinformat, continuând să se plaseze în zona de a face politică. Aş vrea să privim, de asemenea, în legea 1/1998, legea SIE, care spune că sursele de informaţii, metodele şi mijloacele de muncă, nu pot fi dezvăluite de nimeni şi în nicio circumstanţă. Domnul Meleşcanu justifica răspunsul, nu numai prin hotărârea 223, dar şi prin acest articol.

Nu se referă la personal, ci la sursele de informaţii. Nu i-am cerut niciodată sursele de informaţii. Pe mine m-a interesat acurateţea şi oportunitatea informaţiilor.
Cele mai comentate:

Veţi constata că justifică răspunsul de a refuza preşedintelui prin acest articol. Mă face să pun sub semnul întrebării capacitatea domniei sale ca jurist. M-am referit strict la Guvern.

Şi a doua dezinformare este legată de articolul 10, alineatul 2, care nu îi permitea să-l informeze pe preşedinte. Despre cei de la care primeşte informaţiile se face referire în lege, şi nu de rezervişti.

Am luat notă de comunicatul SIE şi m-a surprins angrenarea în disputa politică a serviciului. Este o enigmă uriaşă pentru mine. Sunt neadevăruri în comunicatul domniilor lor. Este cel legat de faptul că nu era necesar avizul CSAT pentru a scoate hotărârea 223/2013.

Îi rog acum pe domnii de la SIE să ia notă de legea 182/2002 care la art 14 spune: CSAT asigură coordonarea la nivel național a tuturor programelor de protecție a informațiilor clasificate, ori HG 223 care clasifica activitățile SIE că fiind secrete de stat face parte din programele de asigurare a secretului de stat

Cum poți coordona ceva dacă nu ți se aduce la avizare? Acea hotărâre trebuia să primească avizul CSAT

Legea 415 / 2002 privind CSAT spune la art 4: proiectele de acte normative inițiate sau emise de guvern privind securitatea națională se avizează de CSAT. SIE e o instituție de securitate națională.

În sfârșit, mai e legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă care spune că în cazurile prevăzute de lege în fază de elaborare a proiectelor de acte normative inițiatorul trebuie să solicite avizul autorităților interesate de reglementare.

Activitatea SIE ține de coordonarea CSAT, cum poate da un comunicat că nu era necesar avizul CSAT? Sunt trei care au fost încălcat prin promovarea acestei HG și, din păcate, SIE a ținut să susțină punctele de vedere pe care până atunci le susținea doar dl Meleșcanu că ei pot încalcă legea.

Venind la dl Ponta, aș vrea să intrăm tot în legea 182 pe care diverși politicieni o ventilează pe televiziuni. Art 3 spune că nicio prevedere a legii nu va putea fi interpretată în sensul limitării accesului la informațiile de interes public sau a ignorării Constituției.

                  Deci nu se pot secretiza informații care ignoră Constituția.

Oare e de interes public dacă premierul a fost sau nu ofițer al unui serviciu de informații? Eu zic că da.

Aș mai citi un articol, parcă e prelegere de legislație dar trebuie să scoatem minciună din spațiul public atunci când e vorba de lucruri atât de delicate

Art 4 din aceeași lege a secretului de stat: se interzice clasificarea că secrete de stat a informațiilor datelor sau documentelor în scopul ascunderii încălcării legii, limitării accesului la informații de interes public

Nu-ți dă voie legea să clasifici astfel de informații. Este o încălcare a Constituției utilizarea ca ofițer a unui procuror? Răspunsul meu e da.

E de interes public dacă un membru al guvernului, fie el premier, a fost sau nu ofițer al unui serviciu de informații? Răspunsul meu e da.

Din aceste motive consider că dl Meleșcanu a încălcat legea și a târâit după interesele politice ale sale și ale premierului un serviciu excepțional, unul dintre cele mai bune din lume. Păcat că un om politic cel puțin neinspirat a participat la un demers care a pus serviciul într-o situație foarte proastă

Pornind de la afirmația mea și a altora, revin cu privire la legitimitatea demersului meu. Art 80 din Constituție spune fără echivoc că președintele reprezintă statul și veghează la respectarea Constituției și la buna desfășurare a autorităților publice

Toată propaganda cu încălcarea legii, cu acoperiții patriei… Ponta a fost doar un fripturist care s-a băgat și el în SIE ca să meargă la niște seminarii pe afară, nu a avut nicio misiune, nu poți trimite în misiuni în afară un om necopt luat din Parchet.

Pur și simplu a fost un fripturist cum au fost mulți la acea vreme, cum a fost și foamea structurilor de a-și forma noi structuri, pentru că se prăbușise vechiul sistem, așa cum a trecut așa a și plecat, probabil și datorită lipsei de performanță

Unde mă situez când vorbesc de încălcarea Constituției: art 130 din Constituția din 1991 prevede la literă a. foarte clar: funcția de procuror e incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată cu excepția celor didactice

Nu mi s-a părut că la SIE e vreo funcție didactică

Această prevedere e preluată în legea 92 / 1992 identic. S-ar putea să fac o afirmație care să vă stârnească curiozitatea sau exclamații, în legea SIE 1/1990 nu există niciun articol prin care să se ceară secretizarea rezerviștilor

Ei pot să nu-și decline calitatea de rezervist, dar niciodată legea nu le interzice să spună că au lucrat la SIE

Rețineți, legea 1 nu interzice rezerviștilor să își asume faptul că au lucrat într-un serviciu de informații. Ce nu au voie, nici rezerviștii nici cei în activitate, nu au voie să divulge secrete. Acest lucru e interzis 30 de ani, 50 de ani, depinde de tipul de secretizare

Aproape au dus conținutul comunicatului spre ridicol spunând că 70 de foști ofițeri s-au autodivulgat, era dreptul lor ca rezerviștii să treacă în CV dacă au fost ofițeri ai SIE sau să nu treacă.

Interzis e să-și povestească amintirile din timpul serviciului, dar nu identitatea

Ce nu a făcut nimeni până acum, a făcut dl Meleșcanu și Ponta, care au dat HG 223 prin care secretizează și rezerviștii. Slavă Domnului că au rămas femeile de serviciu să nu fie secretizate.

Deși legea spune că e interzis să se facă publice activitățile SIE, prin această HG care extinde nivelul de secretizare și la rezerviști se fac cunoscute un număr mare de activități ale SIE, toate acestea datorită jocului politic între dl Meleșcanu și Ponta care au urmărit să creeze condiții de secretizare că Ponta a fost în mod ilegal ofițer al SIE, unde nu a fost decât un profitor, a participat la câteva seminarii și cu asta și-a văzut de cariera politică propulsat de dubla sa calitate de procuror și ofițer al SIE în 1997 – 2001

Eu nu consider cel mai grav incident faptul că dl Ponta a încălcat Constituția, cel mai grav e că un șef de serviciu a refuzat o informație șefului statului, e un precedent care nu trebuie tolerat.

S-a prevalat de povestea cu sursele și de punctul c4 din HG 223/2013

Or fi făcut-o, poate e scris și prin regulamentele domniilor lor, dar niciun regulament nu poate fi mai puternic decât legea, au adăugat în mod nepermis la lege dintr-un interes politic.

Aș încheia făcând o precizare care aș dori să rămână: legea interzice divulgarea activităților SIE, a personalului SIE, nu se referă la rezerviști. În ce mă privește, aș vrea să încerc să dau puțin timpul înapoi.

Unii au spus;: președintele a ieșit cu acest subiect ca să-l lovească pe Ponta, să câștige Udrea. E o minciună, fabulație.

Mai mult, spun că l-am lovit că sunt în înțelegere cu Iohannis. Nu.

Nimeni nu m-ar fi iertat dacă Ponta iese președinte și peste câțiva ani într-un proces și sunt convins că se vor deschide procese, SIE ar fi obligat să dea informația oficială că a fost ofițer

Ce s-ar întâmpla cu dânsul în funcție? Unde ar fi România? cum ar arăaă România?

De un lucru sunt convins, este un secret pe care SIE nu-l poate ascunde la solicitarea instanțelor, s-au încălcat prea multe legi, inclusiv Constituția, cu racolarea lui ca ofițer al SIE în timp ce era și procuror, interzis de Constituție.

Sunt convins că dacă un astfel de incident ar fi apărut în timpul mandatului d-lui Ponta, o țara întreagă mi-ar fi spus că am fost în înțelegere cu dl Ponta să nu divulgam acest lucru, iar eu va spun că nu am nicio înțelegere cu nimeni, nici să mă apropii de cel care reprezintă PNL, care a fost mână în mână la suspendările din 2007 și 2012, nu pot fi partener

Un alt argument că nu are nicio legătură cu campania. Ceea ce am afirmat legat de Ponta și Meleșcanu e că am tras semnalul de alarmă cu luni de zile, nu am venit hodoronc-tronc acum, am avertizat în mod repetat că printre cei care se prefigurează a fi candidați, unul a fost ofițer acoperit

Eu sunt convins că dacă Ponta nu era în situația de a fi încălcat Constituția ar fi recunoscut că a avut și el o perioadă în care a profitat de acest statut și pe urmă a renunțat că și-a dat seama că nu e de el

Faptul că a încălcat Constituția l-a împiedicat să intre în acest joc în care se compromite SIE, a intrat într-un joc politic pentru acoperirea unei ilegalități. Nu am inventat acest incident de campanie, am făcut nenumărate apeluri să fie reglementat înainte

Imaginați-vă o hotărâre judecătorească după doi ani de mandat în care SIE e obligat să dea informația și gândiți-vă cum ar arăta președintele dvs pe plan internațional

De aceea am insistat că cel mai bun lucru e să recunoască. HG extinde legea

Bine ar fi ca Ponta să recunoască, îi va lăsa mâinile libere de o minciună pe care a spus-o în tandem cu alții și cu un întreg serviciu

Mai e un lucru pe care am obligația să îl spun, dacă am fi avut un control parlamentar corect nu s-ar fi ajuns aici și nu aș fi fost nevoit să fac aceste declarații publice

Din păcate controlul parlamentar e foarte slab, aș îndrăzni să spun că controlul pare a fi invers

În timpul meu s-a investit enorm în creșterea forței serviciilor de a-și îndeplini misiunea

Soluțiile de control asupra serviciilor sunt mult prea slabe față de forța pe care serviciile o au

Poate imediat după alegeri să se găsească o formulă prin care serviciile să fie ceea ce trebuie să fie, instrumente pentru adoptarea deciziilor politice corecte și nu cumva să ajungem la situația în care serviciile să poată controla un guvern, o comisie

E în fibra oricărui serviciu să își extindă capacitatea de a controla cât mai mult, uitați-vă și în SUA, unde s-au constatat abuzuri

În afară de această implicare politică a SIE prin Meleșcanu în relația cu tata socru și premierul nu e neapărat un lucru care se repetă deși mai am o problemă legată de pensionarea serviciilor de informații, așezată altfel decât MAPN

Sunt două lucruri pe care le-am observat ca influențe ale SIE prin directorul serviciului în decizia politică, dar nu consider că suntem într-o situație critică

Însă o spun public – serviciile au devenit extrem de puternice și performante și tentația oricărui serviciu e să acapareze cât mai mult control și influență

Va trebui ca imediat după alegeri să se gândească un sistem mult mai complex, adaptat capacității formidabile pe care o au cele două servicii, pentru ca ele să fie controlate

Acest lucru îl voi lasă pe notiță celui care va câștiga alegerile. Este un semnal nu de alarmă, ci legat de ce trebuie făcut. Misiunea mea a fost să le fac foarte puternice, misiunea următoarei legislații e să le și controleze

Trebuie prevenită orice tentație a unui șef de serviciu să intre în jocurile politice pentru că el intră cu toată forța sistemului

S-a întâmplat la HG 223, la statutul ofițerilor privind vârstele de pensionare, prin inițiativa legislativă unde tata socru a fost deplin implicat împreună cu dl Meleșcanu

Acum important e să înțelegeți că a fost un incident inadmisibil între președinte și directorul SIE și că acest incident nu poate fi tolerat să fie extins și pentru viitorul președinte

Când m-am dus la SIE și am spus în colegiul de conducere al SIE, a fost onestitate totală din partea mea, i-am asigurat că la momentul pe care îl voi consideră potrivit îl voi face public

El nu trebuie să se repete. Sigur, poate fi un președinte abuziv, care să ceară toată lista de acoperiți, atunci șeful serviciului trebuie să facă primul drum la comisia parlamentară de control, dar când eu întreb de guvern, aici nu e de tolerat secretul pentru președinte

Nu mă sperie amenințările – am văzut că și Meleșcanu, și alți foști servicii spun că am încălcat legea, nu am încălcat nicio lege, au încălcat-o alții

Serviciul s-a implicat ieri prin controlul comunicatului, probabil că o anchetă a parchetului militar va trebui făcută

O încălcare de constituție în istoria unui serviciu e inacceptabilă, s-ar putea să vina că ei fac inegalități, spionează, da, inegalitățile le pot face oriunde, dar în România nu. În țara de origine serviciile din țările civilizate respectă legea și constituția.

15 gânduri despre „DECLARAȚIE ISTORICĂ ȘI CORECTĂ A PREȘEDINTELUI TRAIAN BĂSESCU: SERVICIILE SECRETE SĂ NU SE IMPLICE ÎN POLITICĂ

    1. radu iacoboaie

      OLIGARHUL SEBASTIAN GHIȚĂ, PATRONUL POSTULUI ROMÂNIA TV ȘI MEMBRU AL COMISIEI DE CONTROL AL SRI (!), PRIETENUL LUI VICTOR PONTA ȘI DEPUTAT PSD, ESTE CONVINS CĂ VA PUNE PREȘEDINTELE ROMÂNIEI!!!
      IERI TELEVIZIUNEA LUI A TRECUT LA ATAC ȘI I-A INVENTAT LUI TRAIAN BĂSESCU DOUĂ ATACURI CEREBRALE ȘI O OPERAȚIE!!! PREȘEDINȚIA A TREBUIT SĂ IASĂ CU UN COMUNICAT PUBLIC, CU ACTE MEDICALE SEMNATE DE SPECIALIȘTI CARE DOVEDESC STAREA BUNĂ DE SĂNĂTATE A PREȘEDINTELUI ROMÂNIEI!!! CE VOR SĂ INSINUEZE OARE??? ȘI ASTĂZI, ROMÂNIA TV A CONTINUAT SĂ DEZINFORMEZE!!! ÎN CE ȚARĂ TRĂIM??? DIVERSIUNE SECURISTĂ DE TIP SOVIETIC, KGB-ISTĂ, PRIN ATACAREA SURSEI CARE A FĂCUT DEZVĂLUIRI…

      http://www.nasul.tv/2014/09/17/tupeu-sebastian-ghita-da-lectii-de-drept-curtii-constitutionale-cand-un-oligarh-ajunge-sa-vorbeasca-in-numele-romaniei/

      Apreciază

      Răspunde
  1. ORTODOXIE

    Sunteti membru in partidul sustinut de Basescu? Sau sunteti sustinatorul lui?
    Aveti grija ca si el este mason sau sclav al masoneriei, precum si Elena Udrea este si ea la fel.

    Apreciază

    Răspunde
    1. raduiacoboaie Autor post

      Ai văzut tu multe războaie adevărate între masoni? Ar fi pentru ei autodistrugere… Cum explici tu campania furibundă din media împotriva președintelui statului român (Antena 3, RomâniaTV, chiar și televiziunea publică în oarecare măsură și în mod perfid)? Ce dovezi ai până la urmă, ce raționamente?…

      Apreciază

      Răspunde
    2. raduiacoboaie Autor post

      Nu are dreptate dl. Cozmin Gușă, analist politic de prima mână și președinte al Partidului Inițiativa Națională, care a declarat la o emisiune astăzi că dosarul acesta al retrocedărilor este de o asemenea gravitate încât ar trebui să fie implicat neapărat și CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a Țării)? Și avea convingerea că grupurile organizate au acționat la comandă din Ungaria… Adică, putem adăuga că unii politicieni de-ai noștri acționau în grup infracțional organizat, aveau înțelegeri cu firme austriece care tăiau pădurile și lemnul ajungea la firme ungurești, care produc mobilă pentru export, chiar și în România…

      Fostul ministru al economiei Mircea Coșea preciza și dânsul că pagubele sunt multiple și mult mai mari, dacă avem în vedere că pădurile defrișate au favorizat inundațiile, alunecările de teren etc., pentru care apoi s-au alocat importante fonduri de la bugetul țării.

      Apreciază

      Răspunde
    1. raduiacoboaie Autor post

      Crezi că președintele a avut acces la toate informațiile de la servicii sau putea să demareze dânsul anchetele? De pildă, în județul Bacău, jurista Carmen Dudaș de la Direcția Silvică din Bacău, când s-a întors din concediul de maternitate a constatat că acțiunea pe care a intentat-o pentru păstrarea terenurilor forestiere în patrimoniul statului a aflat că aceasta a fost preluată de Casa de avocatură a fostului ministru al justiției Valeriu Stoica, care s-a înțeles cu … ca să piardă procesul…

      Traian Băsescu a fost ținta predilectă și principală a masoneriei, prin campania mediatică în mass media împotriva sa. De ce crezi că a inițiat referendumul pentru o singură cameră și doar 300 de parlamentari? Un referendum pe care românii l-au votat și pe care majoritatea parlamentară nu l-a tradus în practică nici până astăzi… În mod asemănător, unii români, deși au hotărâri judecătorești de restituire a unor fonduri forestiere, nu le-au primit încă!…

      CE FACEM CU CLASA POLITICĂ??? PARLAMENTUL ROMÂNIEI A DEVENIT ASTĂZI UN CUIB ȘI O PAVĂZĂ A INFRACTORILOR! Sunt 35 de parlamentari puși sub urmărire penală sau incompatibilitate și totuși continuă să voteze legi!!! Nu are dreptate doamna Elena Udrea, care spune că dacă ajunge președinte va dizolva actualul Parlament, va numi un nou premier și va iniția un referendum pe aceeași temă pentru a avea mai puțini parlamentari? Părerea mea este că da.

      Apreciază

      Răspunde
    2. raduiacoboaie Autor post

      Ba a făcut totuși destule. Dar ne facem că nu vedem. Din 2005 a ajutat prin declarațiile sale la reformarea justiției și serviciilor secrete. Marile dosare de corupție din anii trecuți, dar mai ales cele recente n-ar fi existat astăzi, când aceste instituții ale statului, precum DNA, ANI, DIICOT au devenit independente și ne arată că funcționează!!!
      Și apoi nu este competența președintelui să se ocupe de economie. Asta este treaba Guvernului!

      Apreciază

      Răspunde
  2. ORTODOXIE

    Domnule va recomand sa nu mai faceti campanie electorala mascata pe blog pt ca este rusinos! Cand v-am ajutat atunci cu blogul nu erati cu politica. Acum ce s-a intamplat?

    Apreciază

    Răspunde
    1. raduiacoboaie Autor post

      Un părinte m-a ajutat tinere foarte mult. Și nu mi-a cerut ceea ce mi-ai cerut tu. Tu m-ai ajutat mult mai puțin, câteva minute după care nu ne-am mai văzut. Problema este că nu ai citit toate articolele mele dinainte. Am scris numeroase articole despre problemele politice și sociale și înainte. Le găsești toate în volumul de articole CAPCANE DIABOLICE ALE MASONERIEI…
      Nu fac campanie electorală. Dar dacă va trebui voi face în contextul foarte fierbinte din această campanie pentru prezidențiale. Miza este enormă și pentru politicieni și pentru poporul român care suportă dar până când nu se știe…

      Apreciază

      Răspunde
  3. radu iacoboaie

    Cineva care se semnează cu nick-ul ,,lastunnegru” a postat un film pe blogul saccsiv (la articolul ,,Nu doar RAZBOIUL va duce la INSCAUNAREA ANTIHRISTULUI. Un paragraf din PROTOCOALELE INTELEPTILOR SIONULUI ne explica ce se petrece in jurul nostru chiar acum …”, postat pe 17 octombrie 2014, care se numește:

    ,,Miza pt.care Băsescu a fost păstrat în functie: cedarea suveranitatii Romaniei pentru UERSS”

    COMENTARII TRIMISE DE MINE ÎN REPLICĂ:

    radu iacoboaie said, on octombrie 17, 2014 at 10:19 pm
    Te contrazic. Una este să fii fan Băsescu și alta este să vezi paharul întreg sau și cele bune și cele rele…
    OFF TOPIC FOARTE IMPORTANT! – ULTIMUL ARTICOL

    FRANCMASONERIA ESTE IMPLICATĂ ÎN CEL MAI MARE JAF DIN ROMÂNIA: RETROCEDĂRILE ILEGALE! PAGUBELE ÎN ROMÂNIA FURATĂ SUNT IMENSE! – Radu Iacoboaie, 17 octombrie 2014

    radu iacoboaie said, on octombrie 18, 2014 at 10:21 pm
    Comentariul tău e în așteptare
    Iertare dar filmul arată exact altceva. Arată ura viscerală (gen celei lui Voiculescu și Ponta) împotriva lui Traian Băsescu prin imagini caricaturale și câteva cuvinte, pentru că dânsul s-a pus rău cu doar cu funcționarii corupți și corupția din România (încurajând public libertatea justiției și ridicarea standardului de admitere la numirea magistraților), ci și cu foștii nomenclaturiști și securiști cu gândire comunistă. Întreb și eu. De ce nu s-a făcut un asemenea film la fel de critic împotriva lui Ion Iliescu, care chiar merita acest lucru, implicat în mai multe dosare penale dar nesoluționate?
    Un om cu discernământ și care a analizat cât de cât comunismul sau a trăit în dictatură și a suferit (sunt milioane de români care au suferit pe timpul lui Dej și apoi sub Ceaușescu!) va observa că filmul este conceput expres pentru denigrarea președintelui în exercițiu. Nu este o excepție. Mass media a excelat în ultimii zece ani în deformarea imaginii lui Băsescu și chiar demonizarea acesteia.
    Dar cum rămâne fraților cu discursul dictatorului comunist? Era cumva perfect sau OK? Dar mai întreb: cine sunt cei care ne-au introdus în hora Uniunii Europene din care este aproape imposibil să mai ieși? Traian Băsescu a fost obligat să respecte Tratatele încheiate cu UE, cum este și Tratatul de la Lisabona care prevăd anumite cedări de suveranitate… Credeți că poporul român ar fi putut vota masiv la un posibil referendum pentru ieșirea din UE?
    Un regizor cu talent poate realiza orice film posibil despre orice încercând să convingă prin diverse procedee dar ADEVĂRUL NU TREBUIE ELUDAT PENTRU CĂ EL IESE MEREU LA LUMINĂ…

    radu iacoboaie said, on octombrie 18, 2014 at 10:25 pm
    Comentariul tău e în așteptare.
    Încerci cumva să ne prostești pe toți? Gândim… Deci existăm… Avem dreptul și datoria să gândim… În comunism gândeau alții pentru noi… Exista acel slogan edificator: ,,NOI MUNCIM, NU GÂNDIM!”…

    Apreciază

    Răspunde

Lasă un răspuns către radu iacoboaie Anulează răspunsul