DIN PĂCATE, ROMÂNIA ESTE CAMPIOANĂ ÎN LUME LA CAPITOLUL CORUPȚIE! – Radu Iacoboaie, 3 octombrie 2014

images  images   

index   images

          România este zilele acestea scuturată de un seism pe scena politică. Este vorba despre scandalul megaafacerii Microsoft. Și totuși credem că doar a zecea parte din presă sau mass media vorbește despre ea. Este și motivul pentru care insist pe tema corupției din România, care ne afectează de fapt pe noi toți ceilalți… Se vorbește și mai puțin despre EADS, alt megadosar dar și în această afacere de securizare a granițelor (în care este implicată iarăși corporația Microsoft!) sunt implicate nume grele din rândul foștilor miniștri de Interne, generalilor și politicienilor.
    Ca să dau doar un simplu exemplu din acest megadosar Microsoft (2001-2014) prin care statul român a fost păgubit cu circa 1 miliard de euro. O imprimantă cumpărată de Ministerul Educației, Cercetării și Inovației, condusă de Ecaterina Andronescu, care putea fi achiziționată de pe piața liberă cu 300 de euro era cumpărată cu 1500 de euro. Iar alte echipamente ajungeau să fie umflate de 5-10 ori!!! Chiar și în prezent contractul este încă în derulare! Un adevărat JAF LA SCARĂ NAȚIONALĂ! Iată unul dintre motivele subvenționării proaste a educației (domeniu vital pentru orice națiune), a subsalarizării profesorilor. Am putea spune că acesta este doar vârful corupției din sistemul de educație. Așa se explică oarecum de ce în România avem în prezent cei mai mulți analfabeți (peste 150 000) și cea mai mare rată de abandon școlar din Europa de 17%!
    Nu mai vorbim de faptul că există și alte dosare în lucru precum Loteria, aeroportul Tuzla, Petrom 2 etc, după multe altele de până acum, finalizate sau nu, datorită cărora unele sondaje internaționale, de pildă cel privind încrederea investitorilor străini ne plasează la acest capitol pe ultimul loc din lume. De ce? Tocmai pentru că vestea despre corupția din România s-a dus departe. Suntem o țară campioană la corupție! Mă întreb ce-ar fi fost dacă n-ar fi existat DNA, ANI și CCR…


    Expertul anticorupție în cadrul Expert Forum și economist Laura Ștefan, are prin urmare perfectă dreptate când spune că, dacă s-ar fi întâmplat acest lucru într-o țară occidentală, lumea ar ieșit în stradă pentru a protesta și a cere măsuri împotriva corupților. Dar la noi, cine să iasă în stradă? Forța dinamică care ar fi putut schimba ceva în România este plecată la muncă și la studii în străinătate…
    Foarte interesant este faptul că pe internet găsim foarte greu ceva legat de corupție. Mai degrabă președintele României, Traian Băsescu s-a afirmat prin faptul că a luat atitudine. Reproducem articolul ,,Traian Băsescu îl descrie pe Victor Ponta ca dependent de rețele de CORUPȚIE. ”Vor îngropa România. Ponta e un supus al baronetului și al trusturilor media”, scris de Silvana Chiujdea și apărut pe 2 mai 2014:
    ,,Președintele Traian Băsescu, a declarat, în emisiunea ”Evenimentul zilei”, pe postul B1 TV, că premierul Victor Ponta este dependent, şi în partid, şi în soarta lui publică, de baronii corupţi. Președintele a făcut referire la mai multe privatizări cu semn de întrebare din judeţele Timiş și Călărași de care se leagă numele senatorului PSD Ilie Sârbu, socrul premierului Victor Ponta. „Mă refer la multe privatizări de prin judeţul Timiş, la vânzări de terenuri către firme italiene, mă refer la terenuri de prin Călăraşi, în spatele cărora s-ar putea să se afle dânsul şi mă mai refer la ceva”, a explicat președintele Băsescu. ”Aduceţi-vă aminte ce ţipa tata socru cu terenurile de la Fundeni, care au fost cumpărate de fiica preşedintelui. După ce s-au dumirit că tot hoţi de la ei au transferat terenurile de la Fundulea către clientela lor politică, nu mai auzim nimic de terenurile de la Fundulea”, a spus Traian Băsescu.
    Raportul comisiei parlamentare? Președintele a precizat că de raportul comisiei parlamentare pe această temă este o enigmă și a avertizat că țara riscă să devină o „Românie a baronilor”. „Nu ştiu unde este (nr. raportul comisiei parlamentare). Cert este că ei au pornit comisia, şi când au constatat că nu găsesc nimic, tot ei au introdus reclamaţia la Parchetul General, ca să pună în afara legii comisia. Deci fac nişte jocuri specifice lor, oamenilor necinstiţi. Aceşti oameni mint populaţia şi vor îngropa România, pentru că vor face o Românie a baronilor. Iar semnalele pe care le primim de la partenerii noştri: continuaţi lupta împotriva corupţiei, eliminaţi riscurile de punere sub control a deciziei politice de către grupuri de crimă organizată sunt semnale extrem de puternice pe care ei nu le iau în seamă”, a spus Băsescu.
    Economia, prima afectată. Președintele a atras atenția că în cazul în care „Ponta, cu tata socru şi echipa lor, vor pune mâna pe justiţie sau pe SRI sau pe alte structuri”, cum este și DNA-ul, dincolo de declarații, fenomenul se va reflecta negativ în zona economică. „Deci, v-o spun deschis: greşiţi. Ei nu pot face nimic altceva decât declaraţii. Nu pot interveni în deciziile politice ale statului în mod brutal. Uitaţi-vă în Ungaria, nu au putut interveni în deciziile lui Orban şi când a modificat Constituţia, şi când a pus sub control Banca Naţională. Au făcut declaraţii şi cu asta basta. În schimb, efectul este în altă zonă, în zona economică. Devii un stat în care partenerii tăi nu mai au încredere şi asta este perspectiva în cazul în care Ponta, cu tata socru şi echipa lor, vor pune mâna pe justiţie sau pe SRI sau pe alte structuri”, a explicat seful statului.
    Reformele nu sunt ireversibile. Traian Băsescu explicat că reformele, chiar dacă s-au făcut, nu sunt ireversibile, cum s-a dovedit că nu au fost ireversibile nici în Ungaria sau în alte state. „Există riscul numirilor. Gândiţi-vă că preşedintele are, până la urmă, ultima semnătură pentru numiri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”, a adăugat el.
    ”Nu numai preşedintele Înaltei Curţi, şi adjuncţii şi şefii de secţii, la parchete aceeaşi situaţie. La SRI, la serviciile secrete acelaşi lucru. Deci, sunt nişte pârghii care chiar ar da puterea totală PSD. De aceea principalul obiectiv al forţelor democratice trebuie să fie o balansare a puterii uriaşe pe care o are PSD acum şi din punct de vedere politic, şi mediatic, pentru că are trusturi de presă la dispoziţie, care infectează spaţiul public cu minciună, cu denigrarea instituţiilor, cu atacuri la justiţie, cu atacuri nejustificate la orice instituţie care nu li se supune”, a subliniat Băsescu.
    ”Ponta s-a dus la mare ca să mănânce mazăre”. Referindu-se la vizita pe care prim-ministrul a făcut-o în județul Constanța, unde alături de primarul Radu Mazăre, le-a spus oamenilor din cartierul săracilor că Guvernul nu îi uită, președintele a atras atenția că Victor Ponta dă un mesaj clar că îl susţine pe „acest baronet corupt” și arată „că România riscă să intre sub controlul politic al unor grupări nelegitime”.
    ”Acum, marele barcagiu Ponta s-a dus la mare ca să mănânce mazăre, da, să-i dea portul, că e ultimul lucru pe care nu-l avea măscăriciul naţional de pe litoral. Ori, nu e în regulă. La fel, apărarea oricărui baron care este adus în faţa procurorilor. Poziţiile extrem de ferme ale lui Victor Ponta de a susţine acest baronet corupt sunt semnul că România riscă să intre sub controlul politic al unor grupări nelegitime, pentru că nu e legitim ca preşedinţii de consilii judeţene să controleze decizia primului ministru – vreau să fim foarte clari – ci invers”, a explicat președintele.
    Supunerea lui Ponta faţă de Voiculescu, catastrofală. Potrivit lui Traian Băsescu, premierul Victor Ponta nu este nici măcar o marionetă, pentru că „marioneta, când nu te uiţi la ea, mai dă şi ea din mâini şi dă aparenţa că ar fi independentă. Victor Ponta este un supus a două linii extrem de negative: baronetul corupt din teritoriu şi trusturile media. Iar supunerea faţă de Voiculescu este catastrofală din punct de vedere al credibilităţii lui, în rândul partenerilor noştri”. Traian Băsescu a avertizat că trebuie evitată abordarea discreţionară și că oamenii politici slabi „au depins întotdeauna de alţii, şi acum depind de cei care le pot face imaginea”.
    Oameni politici slabi. „Deci discutăm de oameni politici slabi. Eu aici v-aş spune un lucru, şi vă rog să mă credeţi că aşa este. Dacă în cei 10 ani aş fi acceptat să fiu un supus al lui Voiculescu şi al lui Vîntu, şi acum al lui Ghiţă, aş fi dus-o foarte bine pe imagine. Am ţinut, însă mult mai mult la misiunea mea decât la slugărnicia faţă de un turnător, care îţi oferă imagine sau un puşcăriaş ca Vîntu. Au coborât prea jos în goana pentru imagine. Sunt oameni slabi, care au depins întotdeauna de alţii, şi acum depind de cei care le pot face imaginea.
    Da. Trebuie evitată abordarea discreţionară. Unde sunt de acord că trebuie făcută imediat modificarea – şi asta mi-a arătat-o experienţa ultimilor numiri la Parchetul General – este mutarea responsabilităţii propunerii pentru procurori, la fel ca şi pentru judecătorii de Înaltă Curte, la CSM. N-are la ce să se bage Guvernul, pentru că şi ministrul justiţiei este tot politic numit. Şi dacă s-ar face propunerile de la CSM şi pentru procurori către preşedinte, nu ar exista, mai ales că preşedintele poate respinge numai motivat o propunere a CSM-ului şi poate motiva mai puţin când e vorba de o propunere care vine de la guvern”, a spus șeful statului.
    Dependent de baronii corupţi. Miza lui Mazăre, a explicat Traian Băsescu, o reprezintă „banii şi controlul. Nu-i mai ajunge cât a furat din terenuri, din toate aranjamentele financiare, prin offshore-uri, prin prieteni, prin conturi, prin Israel. Vrea şi Portul Constanţa, pentru că trebuie să pună sub control şi comunitatea de afaceri de acolo, din punct de vedere al veniturilor către el, personal”, a precizat președintele.
    ”Victor Ponta este dependent, şi în partid, şi în soarta lui publică, de baronii corupţi. E dependent şi de Mazăre, şi de Nicuşor Constantinescu, şi de cel de la Prahova, şi de Duicu, şi de Nicolescu de la Argeş”, a subliniat Traian Băsescu.
    Numirea unui procuror prietenos şef la DNA? Gradul de dependență a premierului de baronii locali este atât de mare, încât, spune președintele, dacă lui Ponta i se pune pe masă numirea unui procuror prietenos şef la DNA, ar face-o „fără să ezite”.
    ”Ponta va ceda la orice presiune a baronilor, a proprietarilor trusturilor de presă. Vă asigur că Voiculescu se va duce la Preşedinţie ca la el acasă, dacă Ponta ajunge preşedinte”, a încheiat Traian Băsescu.”
    Iar pe site-ul Ziare.com, în data de 21 mai a.c. găsim:
    ,,Cota de incredere in rolul DNA la nivelul populatiei e la un nivel record, de 50,3%. Potrivit datelor relevate de un sondaj INSCOP, Directia Nationala Anticoruptie e implicata in mare si foarte mare masura in lupta cu coruptia. Si Agentia Nationala de Integritate e bine vazuta.
    Populatia vrea ca cei gasiti vinovati de coruptie sa fie pedepsiti si crede in principiul ca „nu iese fum fara foc”, astfel incat 80,2% din respondenti apreciaza ca personalitatile condamnate la inchisoare pentru fapte de coruptie sunt vinovate si trebuie sa plateasca pentru faptele lor, potrivit sondajului efectuat in perioada 1-7 mai, pe un esantion de 1.056 de persoane.
    DNA cere arestarea judecatorilor corupti: șpagă in carne si cherestea, negociata chiar la tribunal.
    Procentul celor care cred in nevinovatia persoanele publice arestate si condamnate este extrem de mic. Doar 13,9% dintre romanii intervievati cred in teza ca politicienii sau functionarii arestati sunt victime ale razbunarilor politice si, in consecinta, nevinovate.
    Serviciul Roman de Informatii este si el vazut ca un actor important in lupta anticoruptie (45,7%), fiind urmat de Politie, cu 44,4%, presa, cu 43,9%, Agentia Nationala de Integritate (39,7%), Instantele de judecata (39,1%), Parchetul General (38,8%), si Comisia Europeana (37,1%).
    Presedintia romana este vazuta de 29,4% dintre romani ca un instrument al luptei anticoruptie, in timp ce Guvernul are o cota de 27%. Marja de eroare a sondajului este de 3%.”
    De pe portalul de știri evz.ro mai reproducem doar un scurt fragment din articolul: ,,AVERTISMENT privind UCRAINIZAREA României. George Maior, şeful SRI: Corupţia pune în PERICOL securitatea statului și poate genera SITUAŢII GRAVE precum cele din Ucraina” (Alexandra Ciliac, 9 septembrie 2014):
    ,,Directorul SRI, George Maior (nașul de cununie totuși al lui Victor Ponta – n.a.), trage un semnal de alarmă cu privire la pericolul cauzat de corupție, care, potrivit acestuia, poate genera situații ca în Ucraina, atunci când afectează vârful statului. ”Corupția este o problemă de securitate naţională. Din păcate, dincolo de motivaţii geopolitice, politice, militare, în ceea ce priveşte dezvoltările din Ucraina, una dintre cauzele principale ale acestei instabilităţi care a generat şi, până la urmă, a dus la căderea unui Guvern a fost legată de acumularea intensivă de corupţie în sistemul politic şi sistemul economic ucrainean, până la punctul în care frustrările din societate s-au repercutat asupra puterii de la acel moment. Iată exemplul elocvent pe care îl vedem cu toţii de modul în care corupţia poate afecta o societate, un stat, interesele strategice naţionale ale unei naţiuni”, a spus Maior.
    Declaraţiile au fost făcute la conferinţa „Regula de aur a bunei guvernanţe şi a luptei împotriva corupţiei: împletirea armonioasă a politicilor şi a acţiunilor de implementare”, organizată de Institutul Aspen România (club masonic, din care face parte și fostul ministru de externe Mircea Geoană – n.a.)…”

     Cu dragoste întru Hristos, nevrednicul Radu Iacoboaie, 3 octombrie 2014

Anunțuri

4 gânduri despre „DIN PĂCATE, ROMÂNIA ESTE CAMPIOANĂ ÎN LUME LA CAPITOLUL CORUPȚIE! – Radu Iacoboaie, 3 octombrie 2014

      1. raduiacoboaie Autor post

        CORUPȚIA ȘI AVEM ÎN VEDERE ÎNDEOSEBI CORUPȚIA LA NIVEL ÎNALT ESTE ÎNTR-ADEVĂR O AMENINȚARE LA ADRESA SIGURANȚEI NAȚIONALE! MEGAAFACERILE MICROSOFT ȘI EADS, CARE SE ÎNTIND PE O PERIOADĂ MARE DE TIMP NE ARATĂ PÂNĂ UNDE POATE AJUNGE CORUPȚIA ȘI MAI ALES COMPLICITATEA DINTRE UNII POLITICIENI, AFACERIȘTI ȘI FUNCȚIONARI AI STATULUI…

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s