CUM SE FOLOSESC UNII DE VORBELE PĂRINTELUI PORFIRIE KAVSOKALIVITUL… – Radu Iacoboaie, 28 septembrie 2014

  　　　　Se pare că este la modă astăzi a te folosi de scrierile și zicerile unor sfinți părinți, fie pentru a epata contemporanii, fie pentru a-i denigra în mod foarte perfid pe alți sfinți părinți (vezi de pildă cărțile mai noi, care folosesc alte cuvinte ale unor părinți precum Arsenie Papacioc – despre legionari), atunci când se urmărește din start să fie atacată ortodoxia și să se semene dezbinare între credincioși. Așa au procedat mai recent și ,,teologii” Matei Vulcănescu, Andrei Dinu, Marian Tudor și alții, pentru a lovi în preoții duhovnici care au respins cipurile precum Părintele Iustin Pârvu, Paisie Aghioritul și mulți alții care i-au luat ca exemplu pe acești mari trăitori ai ortodoxiei.
Există pe internet, în privința cipurilor, doar un singur interviu cu părintele Porfirie Bairaktari (1906-1991), în care i se ia un foarte scurt interviu de către părintele Emilianos. Mi se pare foarte important de analizat această parte din text, ceea ce a vrut să spună de fapt.
De pe blogul Cuviosul Seraphim Rose, din articolul Cuv. Porfirie despre semnul fiarei, 19.08.2008 (articol care cuprinde un text din “Profeţii şi mărturii creştine despre vremea de acum”, Editura Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2004, care preia din volumul Părintele Porfirie – Antologie de sfaturi şi îndrumări, Editura Bunavestire, Bacău (pag. 51-55). Spicuim doar un fragment:
　,,(…) Părintele Porfirie plesni patul cu mâinile şi exclamă: – Slavă ţie, Doamne, c-am găsit un fiu duhovnicesc care să fie de acord cu mine! Uite, copilul meu, ce-au făcut duhovnicii ăştia aici, în lume! Au tulburat sufletele, au creat atâtea probleme familial şi psihologice cu 666-ul ăsta! Nu mai pot oamenii dormi, au început să ia calmante şi somnifere ca să doarmă! Ce-i asta? Hristos nu vrea astfel de lucruri, copilul meu! Şi ştii ceva? Pentru noi, creştinii, atunci când vieţuim în Hristos, nu există nici un antihrist.”

În care se vede foarte clar că poziția sa era una aproape singulară printre ceilalți părinți, în sensul în care s-a exprimat. DE ACEEA, CREDEM CĂ VRĂJMAȘUL S-A FOLOSIT DE ACESTE CUVINTE, PENTRU A LE DA UN ALT SENS, CONTRAR ȘI A-ȘI ARGUMENTA ȘI FUNDAMENTA ÎN FELUL ACESTA PROPRIA TEORIE DE ACCEPTARE A CIPURILOR. Adică, poți să iei cipurile fără nicio problemă, dacă ești cu Hristos… CEEA CE REPREZINTĂ UN MARE SOFISM. Nu poți fi în același timp și cu Hristos și cu diavolul! Așa cum nu poate avea părtășie soarele cu luna, lumina cu întunericul…
Părerea mea este că părintele Porfirie s-a exprimat într-un anume fel, pentru a evidenția extremele în care se poate ajunge. S-a referit în mod evident la cei care se panichează, nu mai pot dormi, se gândesc mereu la antihrist (și automat mai puțin la Hristos), resping toate cipurile, cardurile și codurile de bare, cad într-o psihoză sau fac o obsesie pentru antihrist…
Ca argument, pot să reproduc comentariul semnat cu numele Ilioniu Faust, la articolul de mai sus, un comentariu pertinent și excelent aș putea spune:
　,,Dragi mei, nu vrem dezbinare, dar ne facem unii ai lui “Pavel” si altii ai lui “Apolo”….. parca fara sa bagam de seama;daca am citi mai cu bagare de seama ce zic parintii Porfirie Aghioritul si Paisie Aghioritul, care in aparentza se contrazic in privintza problemei cipului, am vedea ca ei scriu in acelasi duh si nu se contrazic ci se completeaza spre folosul nostru. Parintele Paisie Aghioritul a scris cu mana lui (spre a nu se socotii ca sunt inventii ale celor ce au tiparit ce le spuse de el) in legatura cu buletinele si cu cipurile, si toate cele scrise se implinesc pe zi ce trece, si cele cu diversiunea terorista si cele cu cipurile, mai intai pe pasapoarte, buletine …ca mai pe urma sa ajunga pe mana…. El ne indemna sa avem incredere in purtarea de grija al ui Dumnezeu, se va ingriji Domnul de fiecare in parte, oriunde va fii el, totul este sa nu ne temem si sa nu cedam, sa ne pastram dispozitia de a nu primi sa intram in imparatia antihristului, sa nu ne pecetluim cu numele lui, ca apartinand lui, de teama ca nu vom mai putea trai fara sa vindem si sa cumparam cele trebuincioase vietii acesteia…..si sa nu uitam ca Domnul va scurta acele zile (la propriu…) In completare Parintele Porfirie atrage atentia asupra psihozei de tip sectant sau anarhist (si ei sunt impotriva cipurilor, si sistemului antihristic…dar dintr-o cu totul alta perspectiva).
　　　　Cele scrise mai sus nu trebuie scoase din contextul grecesc, al momentului in care au fost spuse de parintele PORFIRIE, ca o avertizare mai ales la cei care fara socotinta si cu multa usurinta dadeau sfaturi de riposta cu vehementa la schimbarea buletinelor grecesti nu cu unele cu cip ci cu unele in care inscrisul numelui se facea in paralel si cu litere latine si din care disparea religia posesorului.
　　　　Cunosc cazuri de familii disperate datorita acestor pozitii lipsite de discernamant, in care oamenii si-au pierdut serviciile, copii au fost opriti sa-si faca buletinele noi….ca mai apoi chiar cei mai “fierbinti dintre opozanti” sa fie primii la coada la noile buletine si pasapoarte, pt ca altfel nu puteau sa mearga la Ierusalim…..(caz cunoscut de mine personal). In acea vreme tot Athosul vuia de pe tema buletinelor si mai toti monahii nu aveau alte ocupatii decat sa faca apostolat cu privire la aceasta, ce m-a intristat insa era faptul ca toti raspandeau numai interdictii seci, fara solutii concrte pentru omul din lume, care era pus cel mai greu la incercare in acele zile. Eu cred ca impotriva lipsei de discernamant a acestora s-a ridicat Parintele Porfirie, al carei gust amar l-am simtit si eu personal, in Athos si nu numai.
　　　　O abordare sectara a acestei teme, luand doar fragmente dint-un parinte s-au altul, nu face decat sa creeze confuzii, daca vom aprofunda insa cele spuse (scrise) de ei si vom tine cont de context, cred ca ne vom afla pe calea imparateasca, fara riscul de a ne “termina bateriile” inainte de vreme, sau de a “dormi in front” fara sa pricepem ce vor sa faca cu / si din noi cei fara de Hristos…..
　　　　Tinand cont ca Romania este prima tara care adopta acest sistem de pasapoarte, nu avem motive sa fim linistiti, stiind slugarnicia si lipsa noastra de vlaga ca intreg, ca tot unitar…..si dispozitia de a ne vinde si a trada a celor ce ne conduc…(au dovedit-o de altfel in atatea randuri)
　　　　Domnul si Maica Domnului sa ne daruisaca Duh de rugaciune si trezvie……
ilioniu faust
tesalonic, de ziua Sf Athanasie cel Mare cel care n-a acceptat sa cada nici macar o “iota” din credinta adevarata…”

　Așadar înțelegem mai bine acum că, de fapt părinții Paisie și Porfirie erau în același Duh al adevărului. Logic și adevărat. Nu putea părintele Porfirie să se situeze singur împotriva tuturor celorlalți monahi și părinți. Ar fi fost un lucru total neobișnuit în Muntele Athos, cetatea ortodoxiei din întreaga lume. Poate că nu ar mai fi fost nici canonizat ca sfânt. Așa se explică bunăoară și de ce textul în care se vorbește despre problematica complexă a cipurilor este mult prea scurt. Pentru că fragmentul care circulă pe internet este scos din context.
Iar părintele Porfirie punea accentul pe bunătate. A se citi următorul text de pe blogul VORBE ÎNȚELEPTE, inactiv se pare din 2009, conceput de Dan Puric (!) sau de un admirator al lui la acea vreme (lucru care nu i se poate imputa presupun), în articolul IUBIREA, Dumitruț, 30.06.2009:
,,…Multi spun ca viata crestineasca este neplacuta si grea. Eu spun ca este placuta si usoara, dar cere, obligatoriu, doua lucruri: smerenie si iubire. Orice lucru trebuie sa-si aiba inceput in iubirea pentru Dumnezeu. Si ce sunt iubirile omenesti pe langa iubirea dumnezeiasca? Stricaciune si inselare. Doar iubirea dumnezeiasca este vesnica si adevarata.
　　　　Sufletul indragostit de Hristos este pururea fericit si senin, orice i s-ar intampla; isi iubeste semenii, e incapabil sa urasca. Cand Il iubesti pe Hristos, ii iubesti, in acelasi timp, pe toti oamenii, fara sa te intrebi daca sunt vrednici sau nu de iubire sau daca o vor primi ori respinge.
　　　　Astazi oamenii cer sa fie iubiti si de aceea esueaza. Corect este sa nu-ti pese daca ei te iubesc, atata timp cat tu il iubesti pe Hristos si pe ei. Doar asa se imbogateste sufletul. Tu revarsa iubirea lui Hristos peste toti si atunci va veni, in chip tainic, o schimbare. Tu iubeste-i pe toti in taina si roaga-te inlauntrul tau. Si va veni un timp cand vei iubi fara sa te silesti. Si vei simti ca toti te iubesc. Iubirea noastra pentru prieteni este adesea amestecata cu lucruri straine -interesul, rasplata, slava desarta, slabiciunea sentimentala, atractia patimasa- in timp ce iubirea pentru dusmani este curata.
　　　　Cand le facem morala altora, acestia vor riposta; cand insa ii iubim, ei vor fi miscati si astfel ii vom castiga. Cand iubim, noi socotim ca oferim altora, dar, in realitate, ne oferim noua insine. Iubirea cere jertfa. Sa jertfim cu smerenie ceva al nostru- care, de fapt, apartine tot lui Dumnezeu.
　　　　Se povesteste ca Vantul si Soarele se certau, fiecare spunand despre sine ca e mai puternic. Si s-au invoit ca acela dintre ei care va reusi sa dea jos suba ciobanului ce tocmai urca muntele, sa fie considerat cel mai puternic. Vantul a suflat cat a putut, dar ciobanului i s-a facut frig si s-a infasurat si mai strans in suba lui. A iesit apoi Soarele de dupa un nor, imprastiind in jur caldura si bunatate, incat ciobanul s-a incalzit si si-a scos suba. Atunci Soarele a strigat catre Vant: “Ai vazut care dintre noi e mai puternic?” Concluzia: “Nu castigi pe om cu asprimea, ci cu bunatatea”. [Parintele Porfirie (2, pag. 22-35)]

Cu dragoste întru Hristos, nevrednicul Radu Iacoboaie, 28 septembrie 2014