ADEVĂRUL NECENZURAT DESPRE SISTEMUL DE SĂNĂTATE DIN ROMÂNIA – dr. Luana, 22 septembrie 2014

   　　　

　　　　Înainte de oferi vreo definiţie din partea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, sănătatea unui popor este însăşi imaginea vigorii acestuia şi a capacităţii acestuia de a percepe şi reacţiona corespunzător în faţa vremurilor, forţa de a rezista în faţa provocărilor tot mai mari ale epocii globalizate de astăzi şi de a lupta pentru supravieţuire.
　　　　Aşa cum s-au derulat evenimentele după lovitura de stat din decembrie 1989, se poate intui că a existat o strategie la nivel naţional, bine pusă la punct de entităţi străine de neamul românesc, şi pentru aruncarea în haos şi distrugere inclusiv a sistemului de sănătate românesc.
　　　　Analizând puţin trecutul recent, vedem că moştenirea comunistă în acest sistem important a constat într-un personal medical relativ bine pregătit a aplica tratamentele patologiei româneşti, dar instigat să fie corupt în continuare printr-o deliberată subsalarizare, care l-au învăţat să găsească „soluţii”, să se descurce „altfel” pentru un trai mai bun. În acelaşi timp, medicul a fost permanent supus şantajului urmăririi poliţieneşti, dacă cumva manifesta reacţii de nesupunere faţă de sistem. Obiceiul „cadoului” a intrat totuşi din păcate şi în gena sistemului sanitar românesc. O altă formă a sistemului corupt din România, bazat pe mentalităţi învechite comuniste…

　　　　Observăm de asemenea, că de la comuniştii atei au mai rămas în general doar nişte clădiri insalubre, prost concepute, adevărate ,,depozite’’ de bolnavi, care, supuşi şi resemnaţi, au căutat desigur să-şi salveze vieţile, suportând cu răbdare şi resemnare comportamentul neprietenos al celor care aveau datoria să-i trateze cu respect şi profesionalism.
　　　　Ne amintim astfel poate, de faptul că „spitalele” aveau înainte o dotare minimală şi foarte învechită. Putem spune că tocmai lipsa de sterilizare corectă a determinat îmbolnăvirea unei părţi a populaţiei cu virusul hepatitei B şi C, dar mai ales cu virusul SIDA. Totuşi, ca excepţie de la regulă, boli precum tuberculoza erau mult mai bine supravegheate, iar prevenirea îmbolnăvirilor în sistemul de asistenţă pediatrică era net superior celui de azi.
　　　　Am fi sperat ca, după 1989, spitalul românesc să nu mai fie un lăcaş al suferinţei ignorate şi ascunsă sub preş. Sub viclenia discursului politic, mai marii sistemului sanitar aserviţi politic se străduiau la nesfârşit să ascundă tarele din sistem, rănile şi puroiul, prezentând triumfalist doar „marile realizări”. Sume imense de bani erau şi sunt alocate spitalelor „autonome” care, prin intermediul unor directori desemnaţi cu englezescul titlu „manager”, au înţeles prin autonomie cu totul altceva, anume îndesarea banilor în propriile buzunare, într-o formă mai discretă decât alta.
　　　　Dar acest mod discreţionar al deciziilor administrative din cadrul sistemului de sănătate românesc ne aminteşte de noii ciocoi născuţi din vechii comunişti, aduşi de spuma neclară a „revoluţiei” în politica şi administraţia bietei Românii.
　　　　Este de datoria noastră a tuturor să vă întrebăm acum. Cu omul bolnav, cu românul de rând tot mai confruntat cu diverse boli trupeşti şi sufleteşti, cum rămâne domnilor? Rămâne ceva mărunţis şi pentru pacient? Sau pentru spital? Pentru cearceafuri, pentru saltele? Oare aparatura pe care aţi cumpărat-o adeseori pe bani grei împrumutaţi de la Banca Mondială nu mai zace încă pe holuri sau în magazii, pentru că aţi cumpărat ceva ce ulterior nu s-a putut folosi? Oare nu vă ruşinaţi câtuşi de puţin pentru că aţi achiziţionat uneori medicamente la cele mai mari preţuri din Europa, falimentând în acest fel şi îndatorând în acest mod perfid spitalele?
　　　　Oare era necesară domnilor decidenţi cheltuirea banilor şi pentru actualul card de sănătate care desigur mai târziu va cuprinde în mod evident şi dosarul medical electronic? Oare acestea nu trebuiau respinse de autorităţi în continuare, în efortul lor susţinut de a obliga românii să primească actele de identitate electronice? Oare este necesară încurajarea companiilor private de asigurări de sănătate într-o ţară în care nici cele publice nu pot fi acoperite? Oare sunteţi într-adevăr români?
　　　　Privind la mulţimea faptelor zguduitoare, dar reale, de indiferenţă faţă de viaţă, de lăcomie faţă de propriul buzunar, de aservire faţă de interesele firmelor de asigurări şi concernurilor de medicamente (companiilor farmaceutice, cu foarte mari vânzări în România!), ne punem şi alte întrebări legitime. Câtă hoţie mai poate fi suportată de noi românii, plătitori de taxe şi impozite? Câtă lăcomie să mai acceptăm din partea guvernanţilor acestui sistem şi câtă trădare de neam? Oare sistemul sanitar nu este la fel de important în societate precum sistemul de învăţământ? Numai că vedem că ambele sunt într-o stare de ruină, care se generalizează chiar sub ochii noştri…
　　　　În final, credem că mai trebuie menţionate măcar pe scurt şi o serie de alte aspecte importante: explozia numărului de bolnavi de diverse tipuri de cancer, creşterea absolut îngrijorătoare a numărului de depresii şi alte boli psihice (unele sondaje spun că sunt afectaţi unul din zece români!!!), problema demografică la nivel naţional care afectează profund ţara noastră pe termen mediu şi lung, atacul perfid împotriva familiei româneşti prin încurajarea pe scară largă a avorturilor şi a libertinajului sexual, a „educaţiei sexuale” ca element de profundă confuzie în comportamentul sexual al tinerei generaţii. Toate acestea au condus la un spor tot mai negativ al populaţiei româneşti. Cu alte cuvinte, se nasc mai puţini oameni decât cei ce mor. Iar statul român din nefericire, nu încurajează şi nu susţine natalitatea, naşterea de prunci, în niciun fel (material sau declarativ), în timp ce femeia a devenit egală cu bărbatul doar în timpul petrecut instituţional. Mortalitatea infantilă sub vârsta de un an este de asemenea una foarte crescută, comparativ cu cea din multe alte ţări europene…
　　　　Un alt element important: numărul tot mai mare de boli cardiovasculare, chiar în rândul tinerilor (fapt fără precedent la noi!), datorită unei alimentaţii nesănătoase (de tip fast food), alimentelor modificate genetic, aditivilor alimentari toxici şi a lipsei oricărei educaţii preventive a pacientului în materie de nutriţionism.

　　　　                        Cu cele mai bune sentimente, Dr. Luana