Arhive zilnice: 12 septembrie 2014

NU PRIMIȚI SUB NICIO FORMĂ CARDURILE DE SĂNĂTATE! – Radu Iacoboaie, 12 septembrie 2014

 index  images

images  images
PENTRU CĂ MEDICII DIN ROMÂNIA AU REFUZAT SĂ ÎNMÂNEZE PERSOANELOR ÎNSCRISE ACESTE CARDURI DE SĂNĂTATE, AUTORITĂȚILE ROMÂNE PRESATE DE POLITICIENII ASERVIȚI UNOR GRUPURI DE INTERESE ȘI FORȚE OCULTE AU DECIS ÎN MOD PERFID SĂ LE TRIMITĂ DE LA CASELE DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE ÎN MOD DIRECT PRIN POȘTĂ, MIZÂND EVIDENT PE IGNORANȚA ROMÂNILOR ÎN PRIVINȚA PROBLEMEI CIPURILOR ȘI DOSARULUI ELECTRONIC DE PE ACEST CARD…
ESTE UN PAS FOARTE IMPORTANT ÎNAINTE DE A INTRODUCE CĂRȚILE DE IDENTITATE ELECTRONICE. VOR SPUNE CĂ ACESTEA DIN URMĂ NU SUNT MAI PERICULOASE DECÂT CARDURILE DE SĂNĂTATE… TOT AȘA, MAI TÂRZIU VOR IMPUNE BIOCIPURILE SAU MICROCIPURILE IMPLANTATE DIRECT ÎN CORPUL UMAN…

În articolul ,,Cuviosul Justin de la Petru Vodă – sfântul care va încălzi inima poporului român. Jurnalul suferinței și ultima profeție”, Monahia Fotini de la revista Atitudini scrie:
,,Apoi l-am întrebat o problemă care mă frământa demult, o întrebare pe care până acum m-am ferit să i-o pun în mod tranşant de teama posibilelor reacţii dure – până unde putem merge cu lupta împotriva actualelor cipuri din actele noaste de identitate? Şi l-am întrebat mult mai concret. Relatez întocmai. „Părinte, ştiţi problema cardurilor de sănătate, ele nu au intrat încă în vigoare. Dar ele vor fi pe viitor totuşi obligatorii. Vă întreb: ce să facă o mamă care are un copil bolnav în stare critică şi este necesară o intervenţie chirurgicală, pentru că altfel ar muri? Ca să îl opereze va trebui internat, ca să îl interneze, are nevoie de cardul de sănătate cu cip. Ce să facă mama? Să îşi interneze copilul sau să îl lase să moară? Părintele foarte grav a răspuns, ridicând din mâini în semn a protest: „Nu, să nu îl lase să moară. Eu nu îmi pot asuma această decizie. Nu trebuie ajuns nici la extreme. Acest cip nu e pecetea, nu e lepădare… Dar fiecare să facă după conştiinţa şi puterea lui. Cât puteţi luptaţi împotriva lor cu toată forţa şi unitatea, dar fără atitudini extreme, încă nu e cazul. E vorba însă că mai sunt 12 luni… Aici Părintele s-a oprit. Noi am întrebat: „12 luni şi scăpăm de cipuri”? „Nu”, a răspuns Părintele, 12 luni de libertate şi vine urgie”.
Și iată că din 20 septembrie 2014 se pune în aplicare legea care introduce în societatea românească în mod obligatoriu cardurile de sănătate. Românii vor primi prin poștă aceste carduri electronice, fiind mințiți că nu vor apărea pe acestea date medicale!… Frați români, refuzați primirea lor și apoi faceți plângere prealabilă, ca și în cazul actelor de identitate electronice după modelul oferit de judecătoarea Carmen Păduraru.  Continuă lectura