DE CE SFINȚII GRIGORIE PALAMA ȘI ARSENIE BOCA SUNT PRIGONIȚI ȘI ASTĂZI DE CĂTRE CATOLICI ȘI MASONI – Radu Iacoboaie, 6 septembrie 2014

images  images

Sfântul Grigorie Palama este cinstit în Biserica Ortodoxă de două ori pe an. Pentru că este unul dintre marii sfinți mărturisitori împotriva ereziilor. Tocmai de aceea, lucrările sale au fost mereu combătute în Apusul catolic și protestant. Și astăzi observăm că este prezentat și cunoscut de către credincioși tot mai puțin, pentru că mărturisirile de credință și învățăturile sale nu convin sub nicio formă celor care promovează în lume ecumenismul… Doar câteva documentare de pe internet despre viața sfântului ne mai amintesc câte ceva despre râvna și jertfa sa de o viaţă pentru apărarea ortodoxiei, pentru a rămâne neîntinată și nealterată de duhurile eretice și sectare… Cercetaţi viaţa acestui sfânt şi veţi fi surprinşi să vedeţi câte necazuri a înfruntat dar şi de câte minuni a făcut… Vedeţi numai ce primire triumfală i s-a făcut în marele oraş Tesalonic din Grecia, unde o vreme prigonitorii i-au interzis să vină, deşi fusese numit arhiereu de către împărat…
Sfântul Arsenie Boca din România este de asemenea un sfânt care a fost prigonit şi a pătimit   mult, dar a şi schimbat cursul vieții multor români care l-au căutat, chiar şi de la mare depărtare, pentru un sfat duhovnicesc sau un sprijin. Unii au fost scăpați de demoni prin exorcisme. Alții au fost vindecați prin rugăciunile sale. Și multe minuni s-au făcut atât în timpul vieții sale, cât și după trecerea sa la cele veșnice. La crucea de pe mormântul său se fac minuni şi astăzi. Mulţi atei şi necredincioşi au descoperit prin sfinţia sa ortodoxia! Iar un alt lucru remarcabil, ca şi în cazul Sfântului Grigorie Palama, este împotrivirea sa dârză față de erezii, și în mod special față de erezia catolică și de erezia ereziilor, care este ecumenismul…

Dacă citim cu atenție, constatăm că opiniile sfinției sale față de ecumenism de pildă sunt cele mai radicale! ,,Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor. Căderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor ale apusului. Numai putregaiul cade din Biserica ortodoxă, fie ei: arhierei, preoţi de mir, călugări sau mireni. Înapoi la Sfânta Tradiţie, la Dogmele şi Canoanele Sfinţilor Părinţi ale celor şapte Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot. Ferească Dumnezeu!’’ (Talanţii împărăţiei, p.197)
Redăm mai jos câteva texte excepţionale, care vin să întărească cele afirmate:

Părintele Arsenie Boca: „Sabia Papei va fi frântă. Altă cale de unificare a Bisericii nu rămâne”. ,,Sfântul Apostol Petru în Biserica romano-catolică. Sfântul Apostol Petru e pus de Biserica romano-catolică, nu numai primul Episcop al ei în Roma, ci și “temelia” Bisericii lui Hristos.
După ei, Biserica se întemeiază pe Petru, pe un om.
Pe omul care tremura de frică în fața unei servitoare, pe omul care s-a lepădat cu jurământ, că nu-l cunoaște pe Hristos.
Căderile acestea i-au fost o smerire a firii sale prea pripite.
Din reintegrarea sa în apostolie, romano-catolicii au scos prerogativele de drept divin ale supremației papale asupra întregii Biserici a lui Iisus Hristos.
Poate că nu e numai o întâmplare, faptul că romano-catolicii și-au legat atât de mult soarta de Apostolul Petru. De la a declara că Petru este temelia Bisericii și până la infailibilitatea Papei nu e nici un pas; dar până la declararea papei ca temelie a Bisericii, iarăși nu e decât prea puțin. E curentă expresia: “Biserica este unde e Papa!” Toate acestea sunt deducții și dezvoltări logice, dar dintr-un principiu greșit: că Petru e temelia Bisericii. Temelia Bisericii e divinitatea Întemeietorului.
Poate că nu e fără legătură să le amintim confraților episodul de la arestarea Mântuitorului, când Petru a vrut să-L apere pe Iisus cu sabia, tăind urechea unui slujitor al stăpânirii. Iisus i-a atras aminte: “Petre bagă sabia în teacă, fiindcă tot cel ce scoate sabia, de sabie va pieri!” (Matei 26, 52).
Și Biserica romană a cam pus adeseori mâna pe sabie (cruciadele, Inchiziția, războaiele religioase din Europa, uniația etc. – n.a.). La scadența istoriei i se aduc toate înainte. Cezarul își pretinde sabia luată.
De data asta, poate că sabia Papei va fi frântă. Altă cale de unificare a Bisericii nu rămâne.”
Sursa: manolescubd.tk

Recomandăm tot de pe manolescubd.tk, lectura lucrării ieromonahului Visarion Moldoveanu – Învățăturile Sfinților Părinti asupra catolicismului. pdf și a următorului text de pe Pustnicul Digital, aceeași sursă:
TREI CĂRȚI DE REFERINȚĂ ÎMPOTRIVA PAPALITĂȚII ȘI CATOLICISMULUI

Pe multe blog-uri, în special unde subiectul are vreo tangență cu papalitatea sau papistașismul (impropriu cunoscut drept catolicismul), sunt menționate aceste două lucrări: «Papalitatea Schismatică» si «Papalitatea Eretică». Nu le-am citit încă dar am considerat că mai bine le pun acum aici să fie disponibile și după ce le citesc (poate și voi) să revin asupra lor. După răspândirea lor pot spune, fără să le fi citit, că sunt niște lucrări de referință. Cărțile sunt scrise de pr. Vladimir Guettée (doctor în teologia Bisericii Ortodoxe a Rusiei) si traduse de IPS Iosif Gheorghian respectiv IPS Gherasim Saffirin. Citiți despre cei doi Arhierei pentru a vedea modele de conducători ai Bisericii.
«PAPALITATEA ERETICĂ» & «PAPALITATEA SCHISMATICĂ» DE VLADIMIR GUETTÉE
Următoarele două paragrafe sunt extrase din a doua carte.
În «Papalitatea Schismatică», am considerat papalitatea în raport cu Biserica. Am stabilit că, uzurpând o putere suverană şi universală, papii au ră sturnat dumnezeiasca constituţie a Bisericii, s-au despărţit de Biserica primitivă şi apostolească, s-au constituit în stare de schismă. Fiindcă ei au încercat să găsească în Sfânta Scriptură şi în monumentele tradiţiei catolice probe în sprijinul uzurpării lor şi motive pentru a-i da o bază dumnezeiască şi apostolească, noi am trecut în revistă textele Scripturii şi faptele istorice de care ei au abuzat, spre a nimici falsele lor interpretări şi falsificările lor.
În «Papalitatea Eretică», noi considerăm papalitatea, faţă cu doctrina revelată, conservată de Bisericile apostolice din primele secole până în zilele noastre.
1. «PAPALITATEA SCHISMATICĂ» DE VLADIMIR GUETTÉE
Puteți descărca documentul PDF aici sau o puteți citi online mai jos.
Citeste pe Scribd sau pe tot ecranul.
Dati click pe Fullscreen sus si apoi pe Book jos stanga pentru o lectura placuta.
2. «PAPALITATEA ERETICĂ» DE VLADIMIR GUETTÉE
Puteți descărca documentul PDF aici sau o puteți citi online mai jos.
Citeste pe Scribd sau pe tot ecranul.
Dati click pe Fullscreen sus si apoi pe Book jos stanga pentru o lectura placuta.
3. «ÎNVĂȚĂTURILE SFINȚILOR PĂRINȚI ASUPRA CATOLICISMULUI» DE IEROM. VISARION MOLDOVEANU
Și ca bonus o altă carte foarte bună anti-catolicism ce cuprinde învățăturile Sfinților Părinți cu referire la catolicism.
CUVÂNT ÎNAINTE
Nimic nu-i lipseşte Ortodoxiei de a fi Biserică (una, sfîntă, sobornicească şi apostolească), iar dacă se bucură de „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit”, ce daruri mai poate cîştiga prin alianţele şi unirile ecumeniste? Menirea de căpătîi a Bisericii este ca rămânînd întru Hristos să mântuiască sufletele ce cred drept în Hristos, iar pe cei din afara turmei să-i aducă la cunoaşterea adevărului.
Pentru cei care vor să intre în Biserica cea Una, Sfinţii Părinţi le arată singura cale mîntuitoare: lepădarea eresului, botez, mirungere, cuminecare şi ascultare desăvîrşită de Ortodoxie. Iar cei care se cred drepţi în Biserică, să ia aminte de nu s-au depărtat de predaniile sfinţilor, de nu s-au îndulcit cu înnoitoare eresuri apusene şi au lăsat porţile deschise lupilor mâncători de suflete.
DESCARCĂ ȘI CITEȘTE CARTEA
Puteți descărca documentul PDF aici sau o puteți citi online mai jos.
Citeste pe Scribd sau pe tot ecranul.
Dati click pe Fullscreen sus si apoi pe Book jos stanga pentru o lectura placuta.
Avem materialul de studiu la dispoziție așa că să ne punem la punct cu învățăturile doctrinele papistășești pentru a ne întări și a le putea combate la nevoie.

mai 31, 2010 la 12:19 am azucena spune:
Cred ca ar fi bine ca sa fie popularizata mai mult, pentru a fi cunoscuta si “Convertirea mea la ortodoxie” a Prea Sfintitului Pavel de Ballester, calugar catolic-franciscan de origine spaniola (catalana), convertit la ortodoxie, dupa ce a descoperit adevarul despre erezia primatului papal. Este o marturie foarte importanta aceasta, tocmai pentru ca vine din spatiul catolic, Spania fiind o tara in care religia catolica are mare traditie si multa forta. Pavel de Ballester a avut o moarte martirica, fiind asasinat in exercitiul activitatii sale misionare in Mexic si America Centrala, ca si Episcop de Nazianz.
http://www.synaxis.ro/2010/05/convertirea-mea-la-ortodoxie/

mai 31, 2010 la 12:23 am Pustnicul Digital spune:
Am citit câteva pagini din ea. E foarte interesantă. O să caut să văd dacă o găsesc online.

mai 31, 2010 la 9:19 am Narcis spune:
Iata insa ce crede episcopul nostru al Argesului si Muscelului despre refacerea Bisericii Crestine … Sunt profund mihnit ca s-a ajuns aici… si mai sunt multe de spus… Doamne ajută!
Spor in tot ceea ce faci! Ce credeţi legat de refacerea Bisericii Creştine?
Acum câţiva ani, Episcopia Argeşului şi Muscelului a fost vizitată de Ministrul Culturii, Cardinalul Paupard din Cetatea Vaticanului. Printre alte întrebări s-a numărat, după cum era şi firesc şi aceea dacă se va putea ajunge vreodată la unirea Bisericilor din care facem parte, adică Biserică Ortodoxă cu Biserica Romano-Catolică. L-am văzut a fi sincer întru auzirea opiniei exprimate şi atunci, mai în glumă, mai în serios am început să-mi desfăşor părerea pe care o am mai de multă vreme şi la care, am meditat ca şi creştin, teolog şi cleric. I-am spus că este greu acest lucru, dar nu imposibil, iar pentru a ajunge la o unitate adevărată în credinţă este necesar un timp oarecare. Dezbinările şi schismele au o vechime de aproape o mie de ani, iar pentru tămăduirea rănilor este nevoie de o vreme oarecare. Să nu spunem că este necesar de încă o mie de ani pentru a se reface stricăciunea, dar de câteva zeci de ani, este absolută nevoie. Astăzi mijloacele de prăbuşire şi alte nenorociri precum şi posibilitatea de a preveni şi repara ce s-a stricat în timp sunt ultramoderne, sofisticate aş putea spune. Comunicarea dintre noi este ultrarapidă. Mijloacele tehnice ne ajută. Problema principală este disponibilitatea noastră spre comunicare, comunicarea după cum bine se ştie, duce la comuniune, stare de care avem mare nevoie. Numai că, după cum se vede, nu prea avem pornire spre acest drum. Înstrăinarea şi orgoliul, sau mai bine zis, suficienţa de noi înşine, ne proţăpeşte locului aşteptând şi poate nici măcar aceasta, ca singur Dumnezeu să facă reparaţiile la stricăciunile săvârşite de noi.
Cardinalul Paupard, francez de neam şi de o delicateţe ieşită din comun, mi-a dat dreptate, citindu-se o bucurie nedisimulată pe faţa lui. Sigur că am continuat, spunându-i apăsat că este nevoie să se facă o lucrare specială la nivel de ierarhie şi apoi la nivel de profesori teologi precum şi schimbarea atitudinii din partea ambelor Biserici de a nu se mai ocărî reciproc nici în scris şi nici în vorbă. Am citit multă literatură teologică, studii şi opinii mai vechi şi mai noi, unde se exprimau poziţii de care Iisus n-ar fi fost bucuros, fără să mai adăugăm opiniile altor culte şi confesiuni, de parcă Dumnezeu s-ar fi împărţit, după cum avertiza Sfântul Apostol Pavel, mustrând pe creştinii din vremea apostolatului său, fiind necesar şi astăzi acest lucru, cu multă precădere!
La nivel ierarhic, Patriarhul Teoctist a făcut un pas mare, istoric, în cadrul Ortodoxiei, invitând pentru prima oară în istoria Bisericii, în mai 1999 pe Papa Ioan Paul al II-lea şi vizita oficială după câţiva ani, în octombrie 2002, a Patriarhului Teoctist la Roma. A fost un act remarcabil şi plin de o adâncă semnificaţie istorică. Dacă se va continua în acest ritm şi se vor elimina toate deosebirile care s-au amplificat într-o măsură mai mare sau mai mică, se va ajunge la bucuria comuniunii!
La noi ortodocşii trebuie o aplecare frăţească şi de bună înţelegere, de bună seamă şi din partea Bisericii pe stil vechi, care este o fracţie din Biserica Ortodoxă precum şi o comuniune de slujire mai rapidă cu ierarhia greco-catolică. Adică să se ajungă la stadiul anilor 1940, când preotul greco-catolic atunci când pleca în concediu lăsa ca şi suplinitor pe preotul ortodox în parohie, preotul ortodox făcând acelaşi lucru fără nici o suspiciune sau neîncredere. Trebuie să se înţeleagă odată pentru totdeauna că, Euharistia săvârşită de catolici, sau greco-catolici, sau stilişti, nu este mai dulce sau mai sfântă decât a ortodocşilor!
Euharistia, Spovedania, Botezul, Mirungerea, Preoţia, Căsătoria, Maslul, Sfintele Taine numite de ortodocşi, greco-catolici şi stilişti, sau misteriile numite de catolicii apuseni, care înseamnă acelaşi lucru, sunt la baza Bisericilor!
Să amintim că, au de asemenea aceleaşi trepte ierarhice: episcop, preot, diacon, cei care săvârşesc prin succesiune apostolică Sfintele Taine în mod valid, precum şi Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiţie, Sfinţii Părinţi şi Sfintele Canoane!
Biserica Romano-Catolică sau Apuseană pentru că Biserica Ortodoxă este Răsăriteană, de parcă Hristos ar fi de Apus şi de Răsărit, are de făcut împăcare cu Biserica Anglicană, ruptă din sânul Bisericii Catolice; cu Biserica Protestantă, ruptă tot de la sânul ei, iar din cea Protestantă întregul noian de neoprotestanţi sau denominaţiunile de pe faţa pământului, cum ar fi: omul şi bisericuţa lui!
De asemenea venirea acasă şi a Bisericii Vechi Catolice, desprinsă din anul 1870 din trupul Bisericii Catolice.
Refacerea Trupului Bisericii Ortodoxe şi Catolice, adică fiii plecaţi din motive pământeşti să vină acasă, în vatra Bisericilor, ar fi un pas bun pe drumul refacerii unităţii.
Este vremea unor reflectări extrem de serioase în vederea refacerii unităţii creştine, lăsând la o parte ceea ce ne dezbină, adică un procent de 5–10% şi a fructifica ceea ce ne poate uni în numele lui Dumnezeu, adică procentul de 90–95%!
Calinic Episcopul, Veşnicia de zi cu zi

mai 31, 2010 la 2:23 pm Ionut spune:
Oare prin: “Trebuie să se înţeleagă odată pentru totdeauna că, Euharistia săvârşită de catolici, sau greco-catolici, sau stilişti, nu este mai dulce sau mai sfântă decât a ortodocşilor!”
… se doreşte a insista pe faptul că Sfânta Euharistie poate exista doar în Biserica Drept-Măritoare? Sau se doreşte evidenţierea faptului că toate sunt la acelaşi nivel? În acest ultim caz, oare la ce nivel se pot situa toate odată, din punctul de vedere exprimat? Doamne ajută!
Ionuț

mai 31, 2010 la 2:40 pm Pustnicul Digital spune:
Vrea să spună că sunt la fel: Euharistia, Spovedania, Botezul, Mirungerea, Preoţia, Căsătoria, Maslul, Sfintele Taine numite de ortodocşi, greco-catolici şi stilişti, sau misteriile numite de catolicii apuseni, care înseamnă acelaşi lucru, sunt la baza Bisericilor!

mai 31, 2010 la 2:56 pm Narcis spune:
Mie mi se pare deja un lucru grav vorbind de mai multe biserici cind in crez ne referim la UNA SFINTA …..

Anunțuri

17 gânduri despre „DE CE SFINȚII GRIGORIE PALAMA ȘI ARSENIE BOCA SUNT PRIGONIȚI ȘI ASTĂZI DE CĂTRE CATOLICI ȘI MASONI – Radu Iacoboaie, 6 septembrie 2014

  1. Muritor

    de unde ai luat că Pr. Arsenie Boca era anticatolic? Dă măcar un singur exemplu. Afirmaţia asta: „…sabia Papei va fi frântă. Altă cale de unificare a Bisericii nu rămâne.” nu demonstrează nimic anticatolic sau vreo apologetică ortodoxă contra învăţăturilor papiste, ci doar un dezacird cu puterea lumească a papei. Dar pe lîngă cele lumeşti, cîte alte erezii straşnice are papistăşismul…
    Şi despre ce fel de unificare poate fi vorba în Ortodoxie? Ortodocşii nu au cu cine se uni afară de Hristos. Cînd îi chemi pe eretici la pocăinţă, nu îi chemi la unificare, ci la renunţarea lor la erezii, ca ei să poată cunoaşte Adevărul, ca ei să ajungă fii ai Bisericii Ortodoxe, unica Biserică a lui Hristos.
    Îmi par foarte grave afirmaţiile PS Calinic, ele demonstrează ecumenismul acestuia, nu ortodoxie.

    Apreciază

    Răspunde
      1. Muritor

        că era antisectar, mai exact antiprotestant e clar, se vede. Dar că era anticatolic, nu se vede. Niciodtă în scrierile sale nu am citit vreun cuvînt contra învăţăturii papiste, precum a scris împotriva sectarilor de alt gen. De asta şi am scris – dă un exemplu.

        Apreciat de 1 persoană

      1. Muritor

        Mi se pare o nerozie să-l pui pe picior de egalitate pe Sfîntul Grigorie Palama (un sfînt apologet antilatin/antipapist) cu Pr. Arsenie Boca (un părinte evident filocatolic, după mărturiile strînse despre el). Filocatolicismul Pr. Arsenie Boca constă în lipsa de discernămînt şi lipsa oricărei deosebiri între învăţătura de credinţă a Bisericii Ortodoxe şi învăţătura eretică a papismului. Chiar dacă avea ceva personal faţă de persoana papei, indiferent cine ar fi el, Pr. Arsenie Boca nu făcea nici o diferenţă între aceste 2 învăţături radical diferite şi nici între sfinţii ortodocşi şi înşelaţii („sfinţii”) latini (catolici/papistaşi). Asta demonstrează un anume fel de ecumenism, unul mai restrîns decît cel panreligios, cel de tipul ortodoxo-papistaş. Din toate datele colectate despre persoana părintelui Arsenie Boca (mărturiile despre el şi cărţile scrise de el) nu s-a demonstrat încă contrariul celor menţionate mai sus, ci dimpotrivă, apare tot mai evident că Părintele Arsenie Boca avea o mărturisire de credinţă neortodoxă, filocatolică.

        Apreciază

  2. maxim

    Sfantul Porfirie, recent adaugat in calendar a zis: „Sa nu se teama. si Inca ceva: daca ar veni acum antihristul In persoana cu un aparat cu raze laser si mi-ar spune ca vrea sa ma Insemneze cu 666, eu as sta. O sa-mi raspunzi: „Bine, Parinte, dar nu-i asta semnul lui?. Ba da, si sa ma Insemneze cu Inca o mie de 666 cu raze laser, si as accepta.”
    Daca vre-o doi satanisti l-ar tatua fortat in frunte si alte locuri cu 666 pe saccsiv acesta isi va da seama ca nu i-a intrat in suflet acel semn si ca ar mai avea sanse de mantuire chiar daca nu mai are nici una. Meseria lui este sa-i prosteasca pe cat mai multi spalati pe creier .

    Apreciază

    Răspunde
    1. raduiacoboaie Autor post

      Este problema ta personală dar îţi mărturisesc că îmi pare sincer rău de toţi aceia care nu se îngrijesc şi nu luptă pentru mântuirea lor, dar şi a semenilor lor… Am observat că mulţi activişti pro cip se prevalează de numele şi scrierile Sf. Porfirie… Cred că va trebui să vedem exact cum stă treaba. Nu de alta, dar sfinţii foarte rar greşesc…
      Cât priveşte pe fratele saccsiv, el se străduieşte foarte mult să trezească la realitate şi la credinţa adevărată şi lucrătoare dintre cei adormiţi sau rătăciţi sau spălaţi pe creier de sistem… Judecarea altuia este un păcat, mai ales când este şi vorbire de rău, denigrare…

      Apreciază

      Răspunde
      1. crestinul

        Despre ce credea Parintele Arsenie Boca despre Biserica Ortodoxa si alte biserici, se poate gasi si in cartea „Cararea Imparatiei”, in capitolul „Din pacatosi, sfinti” pentru cine vrea sa citeasca. Spune despre singura Biserica sfanta, soborniceasca si apostoleasca.

        Apreciază

  3. Graiul Ortodox

    Doamne ajută!

    De ce nu este cunoscut Sf. Grigorie Palama?

    1. Pt. că nu avem închinate Biserici acestui Mare Sfânt
    2. Pt. că nu se fac conferinţe în cinstea lui
    3. Pt. că nu ne botezam copii cu numele lui.
    4. Pt că nu ne sărbătorim numele lui, în biserică, făcând litie în cinstea lui
    5. Pt. că până ieri nu s-a cunoscut de Sinodul IX ecumenic în România?

    Citiţi cu atenţie acest articol:

    MITROPOLITUL PIREULUI SERAFIM CERE RECUNOAŞTEREA OFICIALĂ A SINOADELOR ECUMENICE ANTIPAPISTE

    de către Sfântul şi Marele Sinod al Bisericilor Ortodoxe care se pregăteşte

    printr-o scrisoare a sa către Arhiepiscopul Atenei şi către Sinodul Permanent. Sinoadele al VIII-lea şi al IX-lea Ecumenice au condamnat erezia Filioque, teologia eretică a lui Varlaam, erezia despre harul creat şi au dat dreptate Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, şi scrierilor sale despre „cei ce vieţuiesc cu sfinţenie în isihie”[1].

    Al VIII-lea Sinod Ecumenic, care condamnă de asemenea ereziile papiste, a fost convocat de Marele Fotie.

    Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit al Pireului, Serafim, prin scrisoarea sa către Arhiepiscopul Atenei Ieronim, în calitatea acestuia de preşedinte al Sinodului Permanent, cere ca Sfântul Sinod al Bisericii Greciei să se îngrijească ca la Sfântul şi Mare Sinod al Prea Sfintelor Biserici Ortodoxe (a cărui convocare se pregăteşte) să aibă loc proclamarea solemnă:

    1) a Sinodului convocat de Sfântul şi Marele Fotie la Constantinopol (879-880) ca al VIII-lea Sinod Ecumenic şi 2) a Sinodului din 1351 din Constantinopol ca al IX-lea Sinod Ecumenic.

    Primul a condamnat erezia Filioque, iar cel de-al doilea: 1) a condamnat teologia scolastică a lui Varlaam Calavritul, 2) a condamnat erezia scolastică despre harul creat şi 3) a dat dreptate Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului, şi celor nouă tratate ale sale „Pentru cei ce vieţuiesc cu sfinţenie în isihie”.

    Scrisoarea

    Textul întreg al scrisorii Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Serafim către Preşedintele Sinodului Permanent, Arhiepiscopul Atenei, Ieronim, este următorul:

    „Cu multă evlavie mă adresez Prea Fericirii Voastre – care cu înţelegere şi înţelepciune plină de discernământ în vremuri cumplite pentru omenire deţineţi cârma acestei slujiri de întâi-stătător – precum şi Înalt Prea Sfinţiţilor Mitropoliţi şi membri ai Sinodului Permanent din actualul mandat sinodal – cu toţii conştienţi de veghea lor pastorală neadormită şi de discernământului superior (de care sunt datori), de dragostea sinceră şi de împlinirea datoriei lor faţă de Prea Sfânta Biserică Universală Ortodoxă – mă adresez, deci, pentru a vă prezenta următoarea propunere care va înscrie numele Voastre în dipticele marilor ierarhi ai Prea Sfintei noastre Biserici, care în multe feluri şi în multe chipuri s-au luptat şi au păstrat neschimbat şi nealterat adevărul „credinţei neprihănite predate sfinţilor, odată pentru totdeauna”[2]. Aceşti mari ierarhi au preţuit după cuviinţă şi în chip sublim pe stâlpii adevărului ortodox, pe Sfinţii Părinţi ai Bisericii, şi au transmis generaţiei următoare torţa supremă a participării la taina Bisericii şi la adevărata comuniune în Dumnezeu.

    Sfântul şi Marele Sinod al Prea Sfintelor Biserici Ortodoxe, pregătit la vreme prielnică şi prin strădanii prompte şi coordonat de centrul prea venerat al Ortodoxiei (…), de Prea Sfânta Biserică a Primului Tron a Constantinopolului prin Întâi-stătătorului acesteia (…), Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, reprezintă ocazia irepetabilă şi unică, pe de o parte de a-şi justifica titulatura de Sfânt şi Mare Sinod, iar pe de alta, de a oferi credincioşilor ortodocşi din toată lumea marea bucurie a stigmatizării atât a zelotismului ignorant, cât şi a ecumenismului sincretist.

    Această posibilitate constă în proclamarea solemnă de către Bisericile Autocefale Ortodoxe ca al VIII-lea Sinod Ecumenic a Sfântului Sinod din 879-880 care a avut loc la Constantinopol, convocat de către Sfântul şi Marele Fotie cu participarea, prin reprezentanţii săi, şi a papei, pe atunci, ortodox, al Vechii Rome, Ioan al VIII-lea, Sinod care a cuprins teme canonice şi dogmatice şi mai ales:
    1.a confirmat ridicarea Marelui Fotie pe tronul patriarhal al Constantinopolului,
    2. a ridicat anatemele sinodului din 869-870,
    3.a recunoscut obiceiurile şi tradiţiile fiecărei Biserici locale şi valabilitatea deciziilor acestora,
    4.a proclamat locul episcopului în Biserică,
    5.a stabilit relaţia episcop-monah prin sfintele Canoane pe care le-a redactat,
    6.a rezolvat chestiunea jurisdicţiei canonice din Biserica Bulgariei şi
    7.a condamnat erezia Filioque,

    Precum şi proclamarea ca al IX-lea Sinod Ecumenic a Sfântului Sinod din 1351 convocat în Constantinopol, care:
    1.a condamnat teologia scolastică a lui Varlaam Calavritul, a celor dimpreună cu el şi prin extindere, a lui Thomas d’Aquino şi a lui Anselm de Canterburry,
    2.a dat dreptate Sfântului Grigorie Palama, Arhiepiscopul Tesalonicului şi celor nouă tratate teologice ale acestuia, Pentru cei ce vieţuiesc cu sfinţenie în isihie, şi a proclamat posibilitatea persoanei umane, prin faptul că Dumnezeu S-a întrupat, de a participa la realitatea lucrării lui Dumnezeu prin energiile Lui dumnezeieşti necreate,
    3.a dogmatizat deosebirea dintre dumnezeiasca fire şi dumnezeieştile energii necreate şi a condamnat erezia scolastică despre harul necreat (actus purus),
    4.a editat Tomul Dogmatic care conţine aceste hotărâri.

    Este inoportun, desigur, să menţionez faptul că, în conştiinţa pliromei ortodoxe a Prea Sfintei noastre Biserici, Sinoadele pomenite mai sus sunt deja cinstite şi recunoscute ca Ecumenice şi cele dogmatizate de acestea validează cele şapte Sfinte Sinoade Ecumenice şi constituie Teologia Ortodoxă. Prin urmare, proclamarea formală şi numărarea acestora dimpreună cu celelalte şapte rămâne ca deziderat şi repet cu smerenie că conjunctura favorabilă care se profilează a Sfântului şi Marelui Sinod conferă Prea Sfintelor Biserici autocefale posibilitatea unică a proclamării acestora.

    Deoarece, deci, propunerea înaintată se referă la o temă extrem de serioasă şi înaltă, propun ca aceasta să se pună pe ordinea de zi a următorului Sinod al Ierarhiei (Bisericii Greciei), convocat pentru februarie 2011, şi în mod sinodal să se decidă prezentarea ei de către Prea Sfânta Biserică a Greciei ca temă la viitorul Sfânt şi Mare Sinod, iar ca referent al acestei teme propun cu deplină responsabilitate pe Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit al Nafpaktei şi Sfântului Vlasie Ierotheos, bărbat cu un foarte pătrunzător spirit teologic şi care slujeşte în mod excepţional cuvântul teologic prin scrierea de opere remarcabile în care analizează şi prezintă tema despre care vorbim. Ca să dovedesc smeritele mele cuvinte ataşez un studiu referitor la această temă al ierarhului pomenit. (Atașăm mai jos un text al Mitropolitului Ieroteos referitor la această temă)

    Sărutând Dreapta Voastră prea cinstită

    şi cerând rugăciunile Voastre cu trecere înaintea lui Dumnezeu, rămân

    Al Vostru cel mai mic frate în Hristos,

    † Mitropolitul Pireului Serafim

    Ὀρθόδοξος Τύπος, 19.11.2010, nr. 1854, pp. 1, 7.

    Traducere Mihail Ilie(G.O.)
    mai multe aici http://graiulortodox.wordpress.com/2014/02/14/179-patriarhul-daniel-va-participa-la-sinaxa-intaistatatorilor-de-biserici-ortodoxe-privind-pregatirea-sinodului-panortodox-constantinopol-5-9-martie-2014-ce-cere-mitropolitul-de-pireu-sinodului-b/

    Apreciază

    Răspunde
    1. raduiacoboaie Autor post

      Răspuns corect şi bine documentat. Văd că suntem pe aceeaşi lungime de undă, pe aceeaşi frecvenţă… Celor care nu ştiu nimic despre Sfântul Grigorie Palama, le recomand măcar vizionarea pe internet a filmului documentar despre viaţa sa…

      Viata Sfantului Grigorie Palama

      Doamne ajută.

      Apreciază

      Răspunde
  4. Emi

    Cartea asta despre Arsenie Boca …e ciudata la capitolul „Despre legionari” ,de unde ai putea deduce ca nu numai ca nu a aderat la miscarea lor Arsenie Boca,ba mai mult,ar fi fost contra acestei miscari pentru ca „din seria asasinatelor” …

    Cartea se cheama:”Parintele Arsenie Boca, obiectivul Bratu ”

    http://www.librariasophia.ro/carti-Parintele-Arsenie-Boca-obiectivul-Bratu-so-3923.html

    Multe cuvinte care apar in acea declaratie…par foarte nelalocul lor.

    Cititi-o si vedeti despre ce vorbesc.

    Apreciază

    Răspunde
  5. Partizanu

    Mesajul Parintelui IUSTIN PARVU http://www.apologeticum.ro/2010/10/parintele-justin-parvu-traim-intr-un-veac-al-minciunii-si-al-inselarii/ tradus in greaca si completat de “noi” cu MASONERIA CONDUCE ROMANIA a fost INTERZIS la slujba de ieri 7.sep la Sf. MINA din MANGALIA. POPII lui SPAGOVEANU au pus JANDARMII PE NOI. Din pacate DUHUL MANDRIEI la impiedicat pe cameraman sa filmeze scena cu toate ca era la umar langa “noi” si cu camera aprinsa. Multi mireni printre care si fete bisericesti de “vaza/valoare” au vazut faza si ne-au dat binecuvintarea sa-l lipim cu scotch pe masina arhiereului. Care MINTE si ne INSALA ca nu a dat binecuvintare sa fie BAJOCORIT SF. STEFAN CEL MARE la carnavalul lui MAZARE. Vom reveni cu noutati dintre cele mai bune si pe placul ADORMITILOR DIN TARA ASTA. “NOI” am tras clopotul spre MANTUIRE ne-am luat crucea si l-am urmat pe HRISTOS. DOAMNE AJUTA.

    Apreciat de 1 persoană

    Răspunde

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s