DE CE SE TEME MASONERIA DE CANONIZAREA SFINȚILOR DIN ÎNCHISORILE COMUNISTE? – Radu Iacoboaie, 2 septembrie 2014

images  images

Este indiscutabil faptul, că după 1989 România a fost condusă de către neocomuniști (criptocomuniștii sau comuniștii cu față umană, reorganizați în ,,burghezia comunistă”). Cu alte cuvinte, țara noastră a fost acaparată de către masoneria roșie, de sorginte comunistă și filosovietică. Se cunoaște astăzi adevărul că în decembrie 1989 s-a înfăptuit o lovitură de stat, atent regizată de forțe obscure (GRU în special, Serviciul de Informații al Armatei din URSS), prin care Moscova a impus în România prin forță și diversiuni regimul lui Ion Iliescu. Acesta fusese deja pregătit din vreme și instruit în celebra Universitate Lomonosov.
Constatăm că tot aceste cercuri masonice sunt practic cele care se opun insistent canonizării sfinților închisorilor comuniste. Vedem că problema canonizării trenează de aproape 25 de ani, adică un sfert de veac! Vedem că alte țări, precum Rusia și altele din fostul bloc sovietic și-au canonizat de mult timp mucenicii după căderea oficială a comunismului. La noi însă, țara din Europa de Est cu regimul comunist cel mai dur, sute de mii de români au căzut victime terorii și atrocităților comise împotriva lor. Nu întâmplător tot România este și în prezent puternic ancorată în masonerie (de peste 150 de ani). Congresul masonic internațional de anul acesta în București, și funcția acordată de secretar general lui Radu Bălănescu dovedindu-ne o dată în plus și cu prisosință acest lucru…
În contextul actual, se nasc câteva întrebări legitime și firești. De ce se tem ierarhii noștri ortodocși să-i canonizeze pe sfinții închisorilor? Și de ce întârzie atât de mult acest act firesc de recunoaștere oficială din partea BOR a celor prigoniți și martirizați pentru credința lor în Hristos? Se tem cumva tocmai de puterea nevăzută a masoneriei? Sau sunt ei înșiși masoni și supuși ordinelor primite în masonerie de la șefii lor?
Părerea mea este că o parte din ierarhi și preoți sunt practic șantajați (cu dosare de la Securitate etc.) ori pur și simplu se tem, iar această frică este absolut nefirească și condamnabilă. Fricoșii nu se mântuiesc. Sunt primii lepădați de la fața lui Dumnezeu. Pe de altă parte, alți ierarhi și preoți au fost ademeniți încă de pe timpul comunismului (cu funcții, avuții, privilegii sau chiar cu slava deșartă) și practic au fost cumpărați, intrând de voie de nevoie în rândul francmasoneriei, deși știau poate că Biserica lui Hristos prin Sfinte Sinoade a condamnat în mai multe țări ortodoxe această organizație religioasă anticreștină și criminală.
În paralel cu necanonizarea sfinților închisorilor, cerută de tot mai mulți ortodocși din România (clerici și mireni), constatăm că nu se recunoaște nici genocidul comunist împotriva poporului român de către reprezentanții Comunității evreiești din România. Deși sunt multe surse istorice care ne arată că inițiatorii experimentului comunist erau de etnie evreiască, nu se admite nici până astăzi de către aceștia existența milioanelor de martiri ai sistemului totalitar comunist din întreaga lume și implicarea evreilor în acest cumplit genocid de proporții mondiale. Deși putem vorbi cu dovezi despre existența HOLOCAUSTULUI ROȘU, cel mai mare genocid cunoscut din istoria omenirii!…
Acest fapt semnalat mai sus ne îndreptățește să credem că evreii sioniști (masoni), cei care controlează francmasoneria mondială sunt cei care se opun din umbră canonizării sfinților închisorilor comuniste. Au ei destule motive importante și întemeiate după părerea lor, potrivit doctrinei lor închinate arhitectului suprem Lucifer.
Noi le putem doar intui. În primul rând, ei nu doresc ca românii să aibă mai multă evlavie la acești sfinți cinstiți deja în popor care să ajute la mântuirea sufletelor lor. Nu doresc ca românii să urmeze în masă exemplul lor de credință nestrămutată în Dumnezeu, de demnitate și mai ales patriotismul lor. Nu doresc să se afle nici cine au fost și cine sunt prigonitorii lor. Nu doresc desigur o nouă și implicită condamnare a comunismului și așa mai departe…
Pentru noi sfinții închisorilor comuniste vor rămâne mereu un adevărat reper sau model de urmat în ceea ce privește asumarea până la capăt a jertfei pentru Hristos, promovarea virtuților creștine și valorilor noastre naționale. Răbdarea lor îndelungată în suferință poate fi asemănată celei a dreptului Iov, cel atât de mult încercat. Iar iubirea și iertarea vrăjmașilor lor, a prigonitorilor și torționarilor lor traduc în practică porunca Mântuitorului care ne îndeamnă: ,,Iar Eu vă zic vouă: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc.” (Sf. Evanghelie după Matei, cap. 5, 44).

Sunt multe argumente care se pot avea în vedere pentru canonizarea sfinților Arsenie Boca, Ilie Lăcătușu, Valeriu Gafencu, Iustin Pârvu, Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Ioan Ianolide și a altor altor sfinți mucenici și mărturisitori. Au fost prigoniți pe nedrept înaintea oamenilor. Au suferit pentru Hristos și poporul român. De aceea avem îndatorirea să-i iubim, să-i prețuim și să-i cinstim așa cum se cuvine.  Fericiți cei prigoniți pentru dreptate… Că a lor este Împărăția Cerurilor… Amin.

Cu dragoste întru Hristos, nevrednicul Radu Iacoboaie, 2 septembrie 2014

Reclame

47 de gânduri despre „DE CE SE TEME MASONERIA DE CANONIZAREA SFINȚILOR DIN ÎNCHISORILE COMUNISTE? – Radu Iacoboaie, 2 septembrie 2014

  1. aniush

    Interesant filmul cu masoneria si comunismul. Mai devreme sau mai tarziu cred tot or sa pice si ei. Masoneria asta n-o sa tina vesnic. Nimic nu e vesnic in lumea noastra, caci asa sunt lucrurile lasate de la Dumnezeu. Totul are un inceput si un sfarsit.

    Apreciază

    Răspunde
  2. andrei-d

    Doamne ajuta. Ma bucur ca aparati cu atata ravna constiinta de crestin a poporului si neamului romanesc. Incet incet multi tineri ar redobandi evlavia parintilor si stramosilor nostri pentru toate lucrurile nobile si sfinte, iar generatia noastra pentru jertfa lor, daca ar citi aceste randuri. Am avut cateva momente cand incepusem si eu sa critic si sa ma indoiesc de sfintenia unor mari duhovnici, asta din nestiinta si acum regret ca am fost nerecunoscator, poate pentru rugaciunile lor traim astazi aceasta perioada in care mai putem merge liberi in Sfintele Biserici, dar cat de curand va veni vremea in care vom da teste serioase sa se vada care este poporul cel binecredincios pentru care se roaga Biserica, cum spunea si mult iubitul parintele nostru Arsenie Boca, si sa ne invredniceasca atunci bunul Dumnezeu ca prin sfintii pe care-i prigonim din nestiinta si orbi fiind sa ne deschida mintile cele intinate si sa avem puterea de a marturisi pe Hristos Domnul, si sa ne invrednicim de Imparatia Cerurilor sa laudam impreuna si cat mai multi pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh Domnul, in veci. Amin (sper ca pana la urma v-ati convins ca m-ati confundat, va cer iertare daca v-am stricat si dispozitia, sa va ajute Dumnezeu sa marturisiti in continuare fara teama.)

    Apreciază

    Răspunde
    1. raduiacoboaie Autor post

      Andrei Dinu este după părerea mea tipul cărturarului sau fariseului din timpurile biblice. Împreună cu Marian Tudor (care se semnează ostentativ pe bloguri preot-duhovnic, agresându-mă cu diverse cuvinte de câte ori are ocazia să nu-l trec la spam), Teofan Popescu din mănăstirea Putna și alți câțiva, precum Petre Pruteanu, Firmilian Gherasim, combat pe toți cei care resping dictatura biometrică (cipurile de control a oamenilor). Pe blogul lui, noi suntem pietiști și adventiști, chipurile că noi îi venerăm pe marii duhovnici români… Ei lucrează probabil împreună cu cei de la razbointrucuvant (acum rebotezați cuvantul ortodox) și preotul Matei Vulcănescu…

      Apreciază

      Răspunde
      1. pcmouse

        pt gasca de hulitori procip 666 de pe tp :

        http://bibliaortodoxa.ro/vechiul-testament/63/Solomon

        22. „Până când, proştilor, veţi iubi prostia? Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia? Şi voi, neştiutorilor, până când veţi urî ştiinţa?
        23. Întoarceţi-vă iarăşi la mustrarea mea şi iată eu voi turna peste voi duhul meu şi vă voi vesti cuvintele mele.
        24. Chematu-v-am, dar voi n-aţi luat aminte! Întinsu-mi-am mâna şi n-a fost cine să ia seama!
        25. Ci aţi lepădat toate sfaturile mele şi mustrările mele nu le-aţi primit.
        26. De aceea şi eu voi râde de pieirea voastră şi mă voi bucura când va veni groaza peste voi,
        27. Când va veni peste voi necazul ca furtuna şi când nenorocirea ca vijelia vă va cuprinde.
        28. Atunci mă vor chema, dar eu nu voi răspunde; din zori mă vor căuta şi nu mă vor afla,
        29. Pentru că ei au urât ştiinţa şi frica de Dumnezeu n-au ales-o,
        30. Fiindcă n-au luat aminte la sfaturile mele şi cercetarea mea au dispreţuit-o.
        31. Mânca-vor din rodul căii lor şi de sfaturile lor sătura-se-vor,
        32. Căci îndărătnicia omoară pe cei proşti şi nepăsarea pierde pe cei fără minte;
        33. Iar cel ce mă ascultă va trăi în pace şi linişte şi de rele nu se va teme”.

        Apreciază

      2. andrei-d

        Tot asa cum sunt ei perseverenti in ale ratacirii si d-voastra sa nu va lasati. Cred ca faceti o treaba foarte buna, va asemanati unui preot misionar, si care nu sunteti unul care dati asa cu pumnul in vant cum spune Apostolul, ci ca unul care se uita drept la tinta care este Hristos Domnul, cinstit si slujit cu mare jertfa de acei mari duhovnici de care ascultati, in nici un caz nu sunteti fatarnic, cei care va vor asculta bine, care nu vor merge alaturi de „preot duhovnic” si altii in muncile cele vesnice, care ignora profetiile si se dau ei drept profeti reeducand teologia lasata de Sfintii Parinti. Sa nu uitam ca cele mai mari „crime” in Biserica au fost facute tot de preoti, unul foarte mare a fost Arie, si toti care au mers dupa el au ajuns… unde? Doamne miluieste-ne si ajuta-ne!!

        Apreciază

    1. Partizanu

      Frate lasa-l in pace. Il dau pe mana martirilor de la CANAL. Sa ne rugam pentru el sa nu rataceasca prea mult in EREZIE. HRISTOS se bucura cind se caieste pentru pacatele sale. Ca dincolo e mai greu sa versi o lacrima dar sa faci o metanie sau o cruce.

      Apreciază

      Răspunde
      1. pcmouse

        sunt CRESTIN ORTODOX BOTEZAT si nu te las sa ma faci sectar popa hulitor de SFINTI PARINTI CE ESTI. Popă fals. Crezi că-s iacoboaie sau saccsiv bre? Cu cine crezi că vb? Cu norvegienii tai?

        Apreciat de 1 persoană

  3. preot-duhovnic

    Supara-te pe tine! Tu 100% este sectant! Cine huleste Sfinti? La care te referi? La cei canonizati de fsecta pisi-com, iacoboaie srl sau saccsiv&co ?

    Apreciază

    Răspunde
      1. preot-duhovnic

        Copii, rugaciunea inimii nu e asemenea siretului de la pantof si asemenea mouse-lui de la jocurile video… Eu nu vreau sa vad crocodili in urma acestei rugaciuni (precum vedeti voi), si nici nu am ajuns la nivelul vostru de ‘mistica’…

        Apreciat de 1 persoană

      2. pcmouse

        ce zice Parintele Arsenie Papacioc despre RUGACIUNEA LUI IISUS?da” ce sa stii mata ca ti sa urcat papistaseala la cap ..de crezii cumva infailibil ca papa?de aia nu mai asculti invatatura SFINTILOR PARINTI?ci doar de Preotii in viata orbi duhovniceste?

        Apreciază

      3. preot-duhovnic

        bre, voi faceti jocul papistasilor, ecumenistilor, protestantilor si neoprotestantilor. Voi faceti jocul diavolilor pentru ca loviti ortodoxia chiar din interior. De ce nu invatati tot ce v-am scris in sfaturi? Veti turba majoritatea… Credeti-ma! Voi nu vreti unitatea Ortodoxiei si nici nu vreti rezolvarea problemelor ce se ivesc in crestinatatea romaneasca. Voi fara sa stiti, o dinamitati, crezand ca asa arata apologetii si crestini: credinciosi-tampon, neascultatori, necunoscatori, nestiutori, nespovediti, neimpartasiti si debusolati de unii mireni si preoti rataciti!

        Apreciază

      4. pcmouse

        bre mata deja ai turbat ca hulesti pe DUMNEZEU!!! zi rugaciunea LUI IISUS si o sa intelegi mai multe.
        fie vb intre noi..TE ARDE DACA POMENESTI NUMELE MANTUITORULUI NOSTRU IISUS HRISTOS??!!!!SI TE SMERESTI IN FATA LUI?

        Apreciază

      5. pcmouse

        bre raspunde ..de ce nu zici RUGACIUNEA LUI IISUS?no mai da din colt in colt..cine nu vrea sa o zica .e satana si acolitii lui

        Apreciază

    1. pcmouse

      FRATILOR AU DAT DRUMUL LA CARDURI DE SANATATE CU CIP!!!!ANTIHRISTUL PONTA II DA SI LU MASA CARD/DRAC CU CIP!!! !ZAMBIND!EL ZICE CU GURA LUI.VEDETI PE PROTV.ALERTATI TOTI CRESTINII IN ALERTA MAXIMA. VEDETI CA TINTA PRIMA SUNT PENSIONARII!!VOR TRIMITE PRIN POSTA!!!!

      http://stirileprotv.ro/stiri/social/cardurile-nationale-de-sanatate-vor-fi-impartite-tuturor-asiguratilor-de-luna-aceasta-prin-posta-12-6-milioane-au-fost-emise.html

      Apreciază

      Răspunde
    2. preot-duhovnic

      Nu luati card/drac fratilor, dar inchideti si conturile si cardurile bancare atasate conturilor, nu mai utilizati nicaieri CNP-ul, buletinul, pasaportul, permisul auto, iesiti din sistem, afaceri, serviciuri…Nu asa…bla-bla-bla! Pisimouse ne invata sa nu luam card/drac de sanatate, dar sa avem card/drac de banca! Acest soi de indemnuri, trebuie sa le dea doar cei ce nu au medic personal, cont bancar, serviciu…caci asta a vrut sa spuna Parintele Iustin Parvu. Nenea pisi, Parintele Iustin asta a vrut sa spuna cand a indrumat sa nu luam carduri! Nu altceva!

      Apreciat de 1 persoană

      Răspunde
      1. pcmouse

        bre popa provocator…unde pisici mei am zis eu card de banca?bagi de la tine cuvinte .ii bagi pe toti in..oala de ..laturi..

        cu ajutorul DOMNULUI.
        NU MAI AM NICI card/drac bancar nici iban.

        le am prajite.am renuntat la ele si pun si poza doveditoare daca vrei …bre…ia arata si matale cate dracuri ai..si daca nu mai ai aratale palea vechi si macar taiate cu foarfeca daca tie frica bre sa le bagi la microunde…

        REPET INCA ODATA PT.. bre..epure..

        cu ajutorul DOMNULUI.
        NU MAI AM NICI card/drac bancar si nici iban…e bine bre?corespund acusica?

        Apreciat de 1 persoană

  4. pcmouse

    dnu radu daca imi dai voie sa mai postez cateva clipuri cu Marii Duhovnici ai neamului romanesc cuvantul Parintilor in privinta actelor cu cip

    Parintele Adrian Fageteanu – Acceptarea actelor cu cip este lepadare de Hristos

    Parintele Justin Parvu luarea actelor cu cip e LEPADARE de HRISTOS

    Published on Jul 9, 2013

    Si ce’a mai mare pacoste si PACAT care vine peste noi acuma este :PACATUL IMPOTRIVA DUHULUI SFANT care NU SE VA IERTA. Ei bine acum noi crestinii suntem pusi in situatia de a ne LEPADA si a CADEA IN PACATUL CELA MARE IMPOTRIVA DUHULUI SFANT LA CARE NU ESTE MANTUIRE.Si cum vine depilda ? prin lucrurile cele mai esentiale.Pe student il ia la carnetu de masa.Ii pune acolo.N’ai cipusor nu poti intra acolo.Omule tu tre sa mergi cu o masina,sa te duci ,sa te deplasezi,duci un bolnav,aduci femeia de la spital,duci un mort,il duci pe un om.Care,cate greutati nu sunt in viata,ăi ?ca daca mai intarzii o ora,sau o jumat de ora moare omul.Acuma vie si iti pune dracusoru.Ia sa’ti puna pe carnetul asta care’l faci de conducere,sa’ti puna cipusor acolo.Asa! Si tocamai de aşeea unde’i nevoie,unde e mai strigator insfarsit,mai stringente lucrurile vine si ti’l pune acolo.Mai poti tu lua carnetu cela?nu’l mai poti, PENTRU CA TE’AI LEPADAT DE HRISTOS,asta insemna cipusorul acesta: CADEREA IN PACATUL IMPOTRIVA DUHULUI SFANT SI DE ACEEA NU NUMAI CRESTIN NU ESTE EL
    –––
    Sf Justin a zis ca : daca eu o sa va zic sa luati cipurile SA STITI CA NU MAI SUNT EU…. in nr 15 zice clar cu cardu de sanatate

    Cu cardul de sănătate cum e bine să procedăm, că se trezeşte omul cu el la poştă şi trebuie să semneze pentru el?

    Nu îl primim deloc. Nu semnați pentru el, ci îl trimiteți prin poştă de unde a venit. Trebuie să fie un act de mărturisire al nostru şi este şi pentru ei o ocazie să vadă că poporul se opune în masă.
    –––-
    Şi cum înveți să mori martir?

    Nu te supui la niciun soi de încercare.
    ––––
    Măi, eu am visat acum într-o noapte, după ce am venit de la Sfânta Liturghie, la o jumătate de oră după ce adormisem, şi am avut trei vise la rând chinuitoare cum erau pecetluiți oamenii de către slujitorii lui antihrist. Îi adunau de pe stradă şi într-un laborator al lor îi pecetluiau forțat cu un cip electronic de mărimea unui sâmbure de prună. Bineînțeles că nu trebuie să dăm crezare viselor. Dar vedeam un lucru foarte interesant „cei care erau câte doi sau mai mulți la un loc reuşeau să scape să rămână nepecetluiți, dar cei care erau singuri, erau uşor răpiți şi pecetluiți. Şi spun aceasta, nu că sunt eu vizionar „nici vorbă! „cred însă că dacă vom crea o unitate duhovnicească şi ne vom opune împreună, Domnul îşi va face milă cu noi. Pentru că singuri nu vom rezista şi de aceea ei şi urmăresc să ne dezbine unul de altul. Dragostea şi rugăciunea vor avea multă putere şi tehnica lor va deveni neputincioasă, după cum spune şi Domnul în Evanghelie: „Că unde sunt doi sau trei, adunați în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”(Mt. 18:20). Ei folosesc acum şi mijloace hipnotice. Nu vedeți cum tehnica asta îl face pe om să nu mai poată dormi, să nu mai poată judeca, să obosească foarte repede? Această tehnică asupra psihicului uman are efect mai puternic decât alcoolul, e un drog periculos.

    http://atitudini.com/parintele-justin
    ========
    Sfantu Justin a purtat o discutie cu o fată in 2012

    Fata : – Parinte mi’am facut buletin anul acesta (da ea il avea de un an in urma)si mi’au spus baietii in masina ca are cip si eu n’ am stiut!
    Sf.Justin : – De ce nu te’ai informat,mai?!
    Fata: – Si acum ce sa fac il arunc?
    Sf.Justin : – Pai asta’i dracu,ma!
    Fata: – Dar cartea de alegator o pot pastra?
    Sf.Justin: – Ce sa faci cu ea?!
    Fata: – Am inteles!
    =====
    deci a zis ca e DRACU ce nu e clar fratilor si surorilor??

    Cele 18 cifre(666) din noile carti de identitate electronice Avertismentul Sf.Pr.Arsenie

    Daca te chema sa iti puie 666. NU PRIMESC domne !, eu am CRUCEA domne.NU RENUNT LA CRUCE pentru 18 cifre,666 adunate ca simple unitati ne da 18.Ca dracu cica e dumnezeu,el a creat lumea si a creat si..18 sunt 9 cete de sus si 9 cete de jos.Cetele de jos sunt 3 cate 3. Intai este arhieria,preotia si diaconia.In runda a doua este monahismul cu crestinatatea si cu tot neamul omenesc.Si in a treia sunt animalele pasarile,pesti si minerale.Adica asta este toata creatia. Si daia la pus pe 666,ca sa cuprinda si cerul si pamantul,insa…le deşcoperim din vreme pentru ca daca da o lupta sa nu stie dusmanul unde te gaseste.. Iar tu sa stii si ce gandeste

    PARINTELE IOAN DE LA RARAU spune foarte clar SA NU LUAM BULETINE sau orice act CU CIP

    Apreciază

    Răspunde
  5. preot-duhovnic

    Cardul de banca cu cip de ce nu l-ai refuzat? Are toata lumea. De ce spuneti oamenilor ca acest card de sanatate este diferit? E acelasi microcip in ambele. De ce nu invatati lumea sa inceapa sa iasa din sistem? De ce le spuneti ca nu se vor mai mantui daca au cipuri pe carduri si pe acte? Voi va dati seama ca nu puneti accentul bine? Ca sunteti inselalti si ii inselati si pe altii? Spuneti-le sa inceapa sa iasa din orice are sistemul! Pecetea apocaliptica este pusa pe mana dreapta sau in mana! Vreti sa se sinucida oamenii de spaima ca nu se mai mantuiesc oricum? Daca ne pune un card de sanatate in cutia postala, omul e pecetluit apocaliptic? De ce nu spuneti lumii Adevarul? Parintii si duhovnicii Romaniei care au spus sa nu luam nimic de la sistem, s-au referit la faptul ca trebuie sa iasa lumea din sistem cu toate! Ori asta nu se poate in 24 de ore…Fii sigur de asta! Mai intai, lumea trebuie sa afle ca trebuie sa inceapa sa nu mai depinda de sitem, apoi sa le spuneti cine e Duhul Sfant si apoi sa le spuneti ce va fi pecetea apocaliptica din Scriptura! De ce nu intelegeti mesajele duhovnicilor Roamaniei? Sunteti in intuneric si nu mai puteti intelege Adevarul? Puneti lumea sa aiba duhovnic, sa se impartaseasca si sa afle ce inseamna pecetea apocaliptica si lepadarea de Sfantul-Duh Dumnezeu! Lepadare de Dumnezeu este orice pacat de moarte pe care il facem: desfranari, lene etc. Dar in urma acestor caderi, omul se poate reabilita prin spovedanie. Nu se mai pot reabilita atunci cand vor pune dispozitive pe mana sau in mana, dispozitive electrinice bionice de identitate, plata etc. Voi le spuneti de cadere inaintea Sfantului Duh-Dumnezeu dar ei au toti cele mai sofisticate telefoane inteligente! Voi le spuneti ca nu se mai mantuiesc, iar ei se pot sinucide…pentru ca ei nu stiu cine e Sfantul-Duh Dumnezeu! Nu va jucati! Intelegeti intelesul profund si adevarat al informatiilor si al sfaturilor marilor duhovnici ai Romaniei!

    Apreciază

    Răspunde
    1. raduiacoboaie Autor post

      Mărturisesc că personal nu am card la nicio bancă şi nici card de sănătate nu voi lua, chiar dacă nu voi avea acces la spitale şi policlinici…
      ROMÂNI, REFUZAŢI CARDURILE DE SĂNĂTATE PÂNĂ NU ESTE PREA TÂRZIU…

      Apreciază

      Răspunde
    2. raduiacoboaie Autor post

      Nu mai răstălmăciţi adevărul. Căderile în erezii, oricare ar fi acestea, sunt cu mult mai mari decât păcatele de moarte. Mai greu ajunge un eretic să se spovedească pentru căderea din credinţă…, pentru lepădarea reală de Dumnezeu… Nu mai răsuciţi adevărul în toate părţile. Nu suntem atât de naivi… Şi nu mai veniţi cu teoria că acum ascultaţi de sfaturile marilor duhovnici, pe care i-aţi respins până acum… Insinuaţi că interpretăm noi greşit? Mare viclenie în acest demers…

      Apreciază

      Răspunde
    3. raduiacoboaie Autor post

      Cap. XXV: Despre nejudecare şi despre blestemata judecare a semenilor [Patericul athonit, Ioannikios Kotsonis]

      Sfântul Munte Athos, 3 septembrie 2014, Posted by Laurențiu Dumitru

      Un părinte duhovnicesc numit Veniamin, când o persoană care venea la el pentru spovedit vorbea numai despre alţii şi-i judeca pe fraţii săi, îl trimitea pe «penitent» să se corecteze şi să-şi schimbe atitudinea.
      Cel mai simplu călugăr dionisiatan, bătrânul David, spunea vizitatorilor săi despre judecare:
      – Fiţi atenţi, nu spuneţi că persoana aceea face aşa şi cealaltă face aşa. Dacă faceţi astfel, pierdeţi harul lui Hristos. Chiar dacă vedeţi o persoană comportându-se ca un măgar, să n-o judecaţi. Iubeşte-l pe semenul tău aşa cum te iubeşti pe tine însuţi. Aceasta e ceea ce Hristos ne spune să facem.

      chrismon

      Un bătrân părinte i-a spus unui călugăr care făcea cu greutate ascultare:
      – Ai nevoie de un stareţ pentru timpul când nu ai gânduri bune. Dacă din cauza slăbiciunii omeneşti bătrânul tău greşeşte, gândurile tale îl vor judeca, chibzuind de ce a făcut asta. Dacă, pe de altă parte, el face un lucru minunat, cu ajutorul lui Dumnezeu, gândurile tale îţi vor spune că el este magician şi astfel a făcut lucrul acela. Acesta e felul în care gândeşte un om cu gânduri rele.

      chrismon

      Odată, un tânăr vizitator s-a smintit când l-a văzut pe binecunoscutul părinte Grigorie mângâindu-şi pisica şi l-a clevetit. Însă s-a întâmplat în aşa fel că tânărul acela care l-a judecat pe bătrân a devenit mai târziu nevoiaş, în Turcia, şi a mers la ambasador ca să-i ceară o slujbă.
      – Nu am nimic ce să-ţi ofer cu excepţia faptului că am nevoie de cineva ca să-mi îngrijească câinele; dacă iei slujba, poţi să te hrăneşti cu tot ceea ce rămâne după ce a mâncat câinele.
      Tânărul a acceptat slujba, deoarece atunci el nu avea nici măcar o bucăţică de pâine ca să mănânce. Însă când şi-a venit în fire şi şi-a dat seama de starea groaznică în care se afla, el s-a gândit că aceea era o pedeapsă pentru că l-a judecat pe părintele Grigorie. Când a avut prilejul, el a plecat cu vasul la Sfântul Munte, la Schitul Sfânta Ana Mică, unde s-a închinat în faţa părintelui şi i-a cerut iertare.
      Părintele Grigorie i-a spus:
      – Fiul meu, am ştiut că m-ai judecat şi că duşmanul sufletelor noastre te-a trimis departe, dar m-am rugat Sfintei Ana ca să te aducă înapoi şi ea te-a adus. Totuşi, ai grijă! Nu-i judeca pe călugări, pentru că ei de multe ori îşi ascund virtuţile şi se prefac că sunt proşti, ca să nu fie lăudaţi.

      chrismon

      Cuviosul ieromonah E., pustnic în Katunakia, obişnuia să spună această povestire:
      „Un frate m-a întrebat odată despre judecată.
      – Judec mult. Ce să fac ca să evit aceasta?
      Eu i-am spus:
      – Când vrei să vorbeşti despre cineva, gândeşte-te că el este prezent acolo. De exemplu, când tu eşti prezent, nimeni nu te judecă; când nu eşti acolo, se poate să fii judecat din cap până în picioare.
      Îmi amintesc că pe când trăia stareţul meu şi eu l-am judecat pentru ceva. În acea seară, când am vrut să mă rog, parcă era un zid în faţa mea. N-am putut să spun rugăciunea minţii. «Doamne Iisuse…, Doamne…». Nimic. Am făcut ceva, m-am gândit; am făcut cumva un păcat. Ce? Ce am făcut ieri? Ce am făcut? Ce am spus? Apoi mi-am amintit. L-am judecat pe părintele meu.
      A doua zi era Duminică şi trebuia să slujesc Sfânta Liturghie. Un preot poate oficia Liturghia numai dacă nu-l opreşte ceva. Ce să fac acum? m-am gândit. Să mă rog? «Dumnezeul meu, iartă-mă. Am greşit. Iartă-mă. Îţi cer iertare». Dar totul a fost în zadar. Nu este iertare pentru mine, m-am gândit. N-am binecuvântare să slujesc! «Fiindcă Te-am supărat, binecuvintează-mă». Trebuie să am iertarea lui Dumnezeu. Nimic. «Dar Sfântul Petru s-a lepădat de Tine de trei ori şi Tu l-ai iertat. Eu nu m-am lepădat de Tine. Eu l-am judecat pe părintele meu. Acum îmi cer iertare. Mă căiesc şi-mi cer iertare». Nimic.
      Rugându-mă astfel am luat din nou şiragul de metanii în mâini. Nu puteam să continui rugăciunea. Am început să plâng. Lacrimile mele curgeau jos. Nu e acelaşi lucru când judeci un străin, ca atunci când îl judeci pe părintele tău. «Om nenorocit, am strigat. L-ai judecat pe Dumnezeu însuşi». Am plâns 3 ore. Timpul ce mi-l lua ca să slujesc o Liturghie – 3 ore – am plâns şi am plâns.
      «Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, nu este binecuvântare pentru mine ca să slujesc? Tu eşti Dumnezeul milei şi al dragostei şi nu ai milă de mine? Îţi cer binecuvântarea Ta. Tu ai iertat-o pe Sfânta Maria Egipteanca când s-a pocăit şi pe mulţi alţi sfinţi care au fost păcătoşi i-ai iertat. Pe neomartirii care au trecut la turci i-ai iertat şi ai avut milă de ei. Oare nu este milă şi iertare pentru mine?».
      Am petrecut astfel trei ore, lungimea unei întregi Liturghii de Duminică, în lacrimi. În cele din urmă am simţit pace şi bucurie în inima mea. Apoi am putut să mă rog: «Dumnezeule, ai milă de mine». După ce am avut pace, am continuat cu Liturghia. Altfel n-aş fi putut sluji.
      Să judeci e un mare păcat. Harul te părăseşte fără să-ţi dai seama. E un păcat aşa de mare! Tu judeci în locul lui Hristos şi devii astfel un antihrist“.

      chrismon

      De Dumnezeu insuflatul părinte Sava nu judeca niciodată pe nimeni. Când îl întrebau: «Ce fel de om e acela, părinte?», el întotdeauna spunea: «Acel om e un om sfânt».

      chrismon

      Un călugăr mai în vârstă spunea:
      – Întotdeauna când eşti tentat să judeci, ar trebui să-ţi pui un semn de întrebare asupra situaţiei şi să nu judeci. Aceasta pentru că noi nu ştim ce se întâmplă cu adevărat!

      chrismon

      Binecunoscutul părinte Dionisie, unul dintre Kartsonieni, l-a sfătuit odată pe monahul Daniel:
      – Fiul meu, din lucrurile pe care le auzi împotriva cuiva, nu trebuie să crezi nimic, iar din ce vezi să crezi numai jumătate. De fapt, nici jumătate, pentru că mulţi se prefac a fi proşti. Nu judeca!

      Sursă: Patericul atonit – Arhim. Ioannikios Kotsonis, Editura Bunavestire, Bacău, 2000, Traducere de Anca Dobrin şi Maria Ciobanu

      Apreciază

      Răspunde
  6. Pingback: COMUNISMUL ESTE CREAȚIA EVREILOR SIONIȘTI (TALMUDIȘTI) CARE CONDUC FRANCMASONERIA MONDIALĂ. CINE VA PLĂTI PENTRU NENUMĂRATELE LOR CRIME ȘI FĂRĂDELEGI? – Mișcarea pentru Apărarea Ortodoxiei, 23 martie 2016 | MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTO

  7. Pingback: COMUNISMUL ESTE CREAȚIA EVREILOR SIONIȘTI (TALMUDIȘTI) CARE CONDUC FRANCMASONERIA MONDIALĂ. CINE VA PLĂTI PENTRU NENUMĂRATELE LOR CRIME ȘI FĂRĂDELEGI? – Mișcarea pentru Apărarea Ortodoxiei, 23 martie 2016 | MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTO

  8. Pingback: COMUNISMUL ESTE CREAȚIA EVREILOR SIONIȘTI (TALMUDIȘTI) CARE CONDUC FRANCMASONERIA MONDIALĂ. CINE VA PLĂTI PENTRU NENUMĂRATELE LOR CRIME ȘI FĂRĂDELEGI? – Mișcarea pentru Apărarea Ortodoxiei, 23 martie 2016 | MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTO

  9. Pingback: A APĂRUT NR.6 AL REVISTEI ON-LINE ROMÂNIA ORTODOXĂ, NUMĂR DEDICAT TUTUROR SFINȚILOR ROMÂNI | MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI

  10. Pingback: CEREM CANONIZAREA TUTUROR SFINȚILOR MUCENICI ȘI MĂRTURISITORI DIN LAGĂRELE ȘI ÎNCHISORILE COMUNISTE – Radu Iacoboaie, 12 aprilie 2016 | MIȘCAREA PENTRU APĂRAREA ORTODOXIEI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s