LEPĂDAREA PRIN MASONERIE SAU ECUMENISM – Părintele Cristian Călugăru (două articole)

Cu multă durere în suflet, dar sătul de tăcerea, lașitatea, frica celor care de mult timp trebuiau să spună cu voce tare aceste lucruri, scriu aceste cuvinte de o maximă importanță în vederea mântuirii fiecărui om în parte și mai ales al clerului ortodox chiar de pretutindeni.
Astăzi, mai mult ca oricând, observăm niște evenimente în masă ce au loc la nivel mondial, evenimente care dacă nu ar duce la lepădarea creștinului de Dumnezeu ar fi mai ușor de înțeles nepăsarea (frica, cel mai des) celor ce sunt în măsura de a lua atitudine, însă din păcate ele duc la lepădare, la drumul cel mai scurt și sigur spre iad. Dintre aceste evenimente le menționez în special pe cele mai grave și des întâlnite astăzi și anume ecumenismul și monstruoasa masonerie. A fi ecumenist sau mason, de cele mai multe ori sunt împreună, înseamnă în mod clar și fără alte interpretări naive a fi lepădat de Dumnezeu, lepădat de însăși taina Sfântului Botez primit la naștere, “nebotezați” după cum îi numea marele mărturisitor părintele Ioanichie Bălan. În sprijinul la cele spuse aș vrea să reamintesc faptul că ecumenismul a fost numit “panerezia acestui veac” de către părintele Dumitru Stăniloae iar masoneria a fost blestemată cu blestemul anatemei de mai multe sinoade inclusiv de cel al României în 1937.
Acum aș vrea să nuanțez un pic efectele acestor lepădări prin ecumenism și masonerie mai ales în rândul clericilor deoarece, din păcate, cei ce s-au lepădat deja prin cele spuse, rămân în funcțiile în care erau, de parcă totul ar fi bine, însă aici e marea durere, că ei (clericii) s-au lepădat deja, e problema lor, dar rămânând în statutul de diacon, preot, episcop, patriarh…în fața oamenilor, nu și a lui Dumnezeu, îi duc și pe ceilalți pe drumul pierzării, căci să fie clar pentru toată lumea: un ecumenist sau mason cleric fiind nu mai are lucrare harică, în potir rămân pâine și vin, nu mai are valabilitate în fața lui Dumnezeu nimic din ce săvârșește ca și cleric! A nu se uita aici canonul “ca o taină să fie validă în fața lui Dumnezeu trebuie să îndeplinească toate condițiile”, deci aviz celor naivi, lași, care își ascund necredința după expresia “pentru credința omului Dumnezeu va lucra…” nu este așa, la clericul lepădat lucrare harică nu mai găsești pentru nici o credință. Am auzit întâmplări minunate, de pildă, înșelând, niște oameni au adus un lemn vechi pretinzând că este din lemnul Sfintei Cruci a Mântuitorului și nu mică le-a fost mirarea că la acel lemn chiar se făceau minuni, în astfel de întâmplări e valid cuvântul “pentru credința omului…”, însă când e vorba de lepădare, lucrurile stau cu totul altfel iar lucrare harică nu mai găsești. De asemenea cu un cleric lepădat nu îți este permis să slujești în nici un fel Sfânta Taină, fiind coliturghisitor, te faci părtaș de păcatul lui, la fel și locașurile în care slujesc acești lepădați, se spurcă, fiind ele chiar locașuri de cult, frecventarea lor nefiind de folos nimănui.
Realitatea este tristă, de aceea trebuie multă trezvie, multă atenție și cercetare înainte de a ne pune nădejdea în cineva, să fim atenți ca nu cumva să fie ecumenist sau mason, altfel ne va fi spre pierzare orice fel de contact cu acea persoană. După cum elegant și plin de intensitate zicea și părintele Iustin Parvu:  “și neștiința poate duce la lepădare…”, așa că multă atenție și mereu cu Sfintele Canoane ca unitate de măsură.

Știu și înțeleg că este greu, însă mântuirea sufletului va compensa orice nevoință dusă aici pe pământ. Însă pentru această mântuire este nevoie ca fiecare în parte, nu numai clericii, să ne revizuim viața după rânduiala lui Dumnezeu, după Sfintele Canoane care nu sunt nici învechite nici depășite ci normative pentru mântuire.
Sunt multe de adăugat, însă mă opresc aici.

Cu sufletul trist dar cu nădejdea mântuirii, semnez,

părintele Cristian Călugăru

Întreruperea comuniunii din motive de credință este stabilită de Canonul 15 de la Sinodul I-II din anul 861: “cei ce pentru oarecare eres osândit de Sfintele Soboare, sau de Sfinții Părinți se despart de împărtășirea cea către întâiul stătător al lor care predică eresul în public și cu capul descoperit îl învață în Biserică, unii ca aceștia din pricina îngrădirii de sine de împărtășirea cu numitul episcop înainte de cercetarea Sinodicească, nu numai că nu sunt supuși certării canonice, ci și de cinstea cea cuvenită dreptslăvitorilor se vor învrednici, căci n-au osândit episcopi, ci mincinoși-episcopi și mincinoși-învățători; și n-au rupt unitatea Bisericii prin schismă, ci s-au silit [astfel] a izbăvi Biserica de schisme și dezbinări.” (vezi Pidalion).

 

ECUMENISMUL ȘI LEPĂDAREA UNORA DINTRE CLERICII DIN BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ!

– Pr. Cristian (articol repostat de pe blogul radu iacoboaie, 5 august 2014)

În continuarea articolului precedent LEPĂDAREA PRIN MASONERIE SAU ECUMENISM, se cuvine să aducem aici unele adăugiri esențiale, mai ales cât privește ecumenismul.
Despre acest fenomen – ecumenism – s-a vorbit de câteva decenii încoace, s-a mai scris în ultima vreme, însă considerăm că trebuie să nuanțăm una din cele mai importante consecințe al ecumenismului și anume lepădarea Harului Duhului Sfânt la clericii participanți, dar și la clericii care nu au participat la slujbe ecumeniste, însă îi primesc ca și co-liturghisitori pe cei ecumeniști.
Sunt convins că par dure cuvintele de mai sus și mulți vor strâmba din nas, însă din păcate, ele reprezintă o realitate a zilelor noastre. După cum bine știm, ecumenismul reprezintă o erezie și nu una oarecare. Părintele Dumitru Stăniloae și alți părinți au numit ecumenismul pan-erezie. Păi, dacă este erezie, cum mai poate avea lucrarea Harului Duhului Sfânt un cleric ecumenist? Pot sta împreună Adevărul cu minciuna? Poate avea părtășie lumina cu întunericul? Putem sluji oare și lui Dumnezeu și lui mamona? În nici un caz. Trebuie să distingem duhurile…

Adesea întâlnim astăzi în popor expresia “dacă nu e caterisit, înseamnă că mai are lucrarea Harului Sfântului Duh” … Păi nimic mai neadevărat! Catolicii, după cum bine știm, au avut la origine Adevărul. Au avut Har până când au pierdut succesiunea apostolică despărțindu-se de Biserica lui Hristos, până când au schimbat unele dogme ale credinței adevărate și rânduiala creștină, devenind astfel eretici. Apare astfel o întrebare legitimă. Pe ei atunci cine i-a caterisit de nu mai au Harul? Nimeni!!! Au fost blestemați, afurisiți, dar nu caterisiți, și totuși nu mai au (de aproape un mileniu!) Harul Sfântului Duh. Așadar, Harul Sfântului Duh sălășluiește doar în Adevăr! Dacă sinodul BOR este masonic și ecumenist și nu face nici o caterisire a unui ecumenist (gen marele lepădat Ieronim Crețu, caterisit de Biserica Ierusalimului și numit însă proaspăt episcop vicar al Patriarhiei Române de masonul Întâi Stătător al BOR, Daniel Ciobotea!), nu înseamnă fraților ortodocși că Harul rămâne.
Mare primejdie este și cu primirea ca și co-liturghisitori pe clericii ecumeniști. Neapărat, nu trebuiesc primiți nici măcar în biserică, cu atât mai mult trebuiesc înlăturați de lângă Sfintele Altare. Dacă îi primim lângă noi ca și clerici, înseamnă că facem COMPROMISURI DE CREDINȚĂ, PACT CU DIAVOLUL și ne arătăm că suntem de fapt de acord cu păcatele lor, că încuviințăm lepădarea de Hristos! Aici nu mai este vorba de păcate ușoare din viața noastră de zi cu zi, ci de păcatul lepădării, al ereziei.
Așadar, dacă slujim cu ecumeniști ne facem părtași păcatelor lor, devenim și noi lepădați înaintea lui Dumnezeu… Doamne ferește-ne pe noi de acest păcat cumplit!
Acum, bineînțeles, că se pune problema, cum știm noi care este ecumenist ca să ne ferim de el? Păi, aici se găsește “frumusețea” mântuirii în veacul nostru. De aceea, mulți sfinți ar fi vrut să trăiască astăzi printre noi, ca să se nevoiască și ei. Ecumeniștii sunt cei care au drept etalon sau sfânt pe Patriarhul României și care elogiază dialogul interecumenic și Consiliul Mondial al Bisericilor.
Înțelepciunea, dreapta judecată, unirea cu Dumnezeu sunt factori primordiali ai clericului, mai ales acum. Oare degeaba spunea Sfântul Ioan Gură de Aur că unul din 10 000 se va mântui? Cu siguranță că nu. Astfel, să privim cum trebuie lucrurile, să nu ne mai mințim pe noi înșine și pe alții, să nu diluăm Adevărul pentru că ne este greu și nu ne convine, ci să luptăm cu adevărat pentru mântuirea noastră și a tuturor celor din jurul nostru, în duhul Adevărului, după rânduiala Sfinților Părinți, singura cale de mântuire. Amin.

Cel mai mic din rândul clerical, semnez părintele Cristian.

Redăm mai jos și câteva argumente temeinice ale Sfinților Părinți ai Bisericii Ortodoxe:
Sf. Vasile cel Mare: „De cei care arată că mărturisesc credinţa ortodoxă, dar sunt în unire cu cei care i se împotrivesc, dacă după mustrare nu vor întrerupe această unire, de aceia trebuie nu numai să te desparţi, dar nici fraţi nu se cuvine să-i mai numeşti”. […] „Se cuvine ascultătorilor cuvântului celor ce sunt învăţaţi cu Scripturile să cerce cu socoteală dreaptă acele care le zic dascălii şi arhiereii; şi câte sunt unite cu Scripturile să le primească, iară câte sunt neunite să le lepede; şi despre aceia care rămân întru învăţăturile străine să se întoarcă dinspre ei.”
Sf. Grigorie Teologul: „Dar când este vorba despre o vădită necurăţie, atunci trebuie mai degrabă să mergem la foc şi sabie, necătând la nevoile vremii şi a stăpânitorilor şi îndeobşte necătând la nimic, decât să fim părtaşi la sămânţa vicleniei şi să ne atingem de cei îmbolnăviţi. Cel mai groaznic este să te temi de ceva mai mult decât de Dumnezeu, şi din cauza fricii acesteia slujitorul adevărului să devină trădător al învăţăturii credinţei şi adevărului.” […] „Iar dacă cineva crede că acestea le grăim în chip drept, dar de dincolo ne învinovăţeşte de comuniune cu ereticii, atunci să arate acestea unul dintre ai noştri, şi atunci ori ne vom arăta dreptatea, ori ne vom depărta de comuniune”.
Sf. Ioan Gură de Aur: „De aceea v-am amintit adesea despre ereticii cei fără de Dumnezeu şi vă rog şi acum: să nu aveţi nici un fel comuniune cu ei – să nu mâncaţi cu ei, să nu beţi, să nu legaţi prietenii, nici relaţii, nici dragoste, nici pace. Căci dacă cineva se învoieşte cu ereticii în acestea, acela se face străin de Biserica Sobornicească”.
Sf. Nichifor Mărturisitorul: „Îi anatemizez pe cei care au lepădat predania sfinţilor, alipindu-se de învăţăturile cele pervertite şi aducătoare de moarte, şi care au îndrăznit să semene neghină pe ogorul credinţei ortodoxe, şi pe toţi cei ce-i urmează, ca pe o ocară a Bisericii lui Hristos, mă scârbesc de ei şi îi anatemizez”. Din viaţa Sf. Nichifor Mărturisitorul: „Şi chemând la sine pe mulţi dreptcredincioşi, îi sfătuia, îi ruga şi îi învăţa să nu se unească cu ereticii, să se ferească de aluatul lor şi să fugă de învăţătura lor ca de muşcătură de viperă”.
Sf. Atanasie cel Mare: „Fugiţi de cei care, prefăcându-se că nu sunt de acord cu Arie, de fapt slujesc împreună cu cei care îl urmează”. Din viaţa Sf. Atanasie: „Preasfinţitul Atanasie nu primea la împărtăşire bisericească pe Arie cel fără de lege, deşi avea scrisori împărăteşti ca să fie primit”. Şi în alt loc: „Atunci împăratul, fiind îndemnat de Eusebiu ereticul, a scris către dânşii cuvinte mai aspre, îngrozindu-i prin scoaterea din cinstea lor, de nu vor tăcea. Însă aceasta a făcut-o dreptcredinciosul şi bunul împărat nu slujind mâniei, nici pe arieni iubind, ci având râvnă, deşi nu după judecată, că adică bisericile să fie fără dezbinare, cu dreaptă inimă iubind pacea acolo unde nicidecum nu se putea să fie pace; căci cum putea fi erezia cu dreapta credinţă la un loc?”
Sf. Teodor Studitul: „Dacă ar da cineva toţi banii lumii şi are părtăşie cu erezia, nu este prieten al lui Dumnezeu, ci vrăjmaş”. […] „Ştiind că este erezie, să fugi de erezie, adică de eretici, încât nici să te împărtăşeşti cu ei, nici să-i pomeneşti la dumnezeiasca liturghie”. […] „Arhiereul aflat de curând în biserică, dar care zice în acelaşi timp că în chip rău s-a făcut sinodul şi că „pierim”. Fiindcă pentru ce, mărturisind, nu fuge de pierzanie, despărţindu-se de erezie, ca să rămână episcop înaintea lui Dumnezeu?”.
Sf. Maxim Mărturisitorul: „Aflând eu Biserica Bizanţului aşa precum era înainte, atunci şi eu mă voi afla într-însa, precum am fost mai înainte, şi voi merge la împărtăşirea aceea fără nici o îndemnare omenească; dar cât timp vor fi într-însa smintelile eretice şi smintitorii arhierei, până atunci nici un fel de cuvânt sau lucru nu mă va pleca să mă împărtăşesc cu dânşii vreodată”.
Sf. Marcu al Efesului: „Fugiţi de ei şi de orice comuniune cu ei, o, fraţilor! Asemenea oameni sunt apostoli mincinoşi, lucrători vicleni, care îşi iau chipul Apostolilor lui Hristos”. […] „Sunt pe deplin încredinţat că, cu cât mai mult mă îndepărtez de el [patriarhul uniat – n.n.] şi de cei ce-l urmează, cu atât mai mult mă apropii de Dumnezeu şi de drepţi şi de Sfinţii Părinţi. Îndepărtarea de ei este unirea cu Adevărul şi cu Sfinţii Părinţi şi teologi ai Bisericii”. […] „Toţi Dascălii Bisericii, toate Soboarele şi toate Dumnezeieştile Scripturi ne îndeamnă să fugim de cei ce cugetă diferit şi să oprim comuniunea cu aceştia”.
Sf. Ioan Damaschin: „Toate hotărârile acestor Soboare le iubesc şi mă bucur de ele, primind toate câte au hotărât şi lepădând şi anatemizând toate câte au lepădat ele; şi orice erezie, începând cu Simon Magul şi până la cei care acum s-au răsculat împotriva Sfintei Biserici a lui Hristos Dumnezeul nostru”.
Sf. Antonie cel Mare: „Să nu aveţi nici o împărtăşire cu prea răucredincioşii arieni, că nu are nici o împărtăşire lumina cu întunericul”.
Sf. Efrem Sirul: „Vai de cei ce murdăresc sfânta credinţă cu eresuri sau încheie vreo înţelegere cu ereticii! Atunci se va cere de la fiecare din noi mărturisirea credinţei şi unirea Botezului, credinţa curată de orice eres, pecetea neştearsă şi haina neîntinată”.
Sf. Nicodim Aghioritul: „Veţi spune, dacă este viclean conducătorul, să ne supunem lui? În ce înţeles zici „viclean”? Dacă aceasta ţine de credinţă, lasă-l şi fugi – nu numai de om, ci şi înger din cer de ar fi”.
Sf. Chiril al Ierusalimului: „Cu dreptate şi cu adevăr putem numi adunările ereticilor drept adunare a celor ce viclenesc… de aceea Crezul te previne, învăţând aşa: „Întru Una, Sfântă, Sobornicească Biserică”, pentru ca tu să fugi de aceste adunări mârşave, ci să te afli întotdeauna în Sfânta Soborniceasca Biserică, în care ai şi renăscut”. Din viaţa Sf. Chiril al Ierusalimului: „Deci preasfinţitul Chiril, văzând că Acachie, mitropolitul Cezareei, este socotit eretic şi de sinodul local al Sfinţilor Părinţi din Sardica, mai înainte biruit, şi nu după canoanele bisericeşti, ci după împărăteasca stăpânire ţinea rânduiala Mitropoliei, nu voia să se supună aceluia”.
Sf. Iosif Voloţki: „Să fie demn pentru tine oricine, afară de cel care învaţă erezia. Dacă va fi eretic, vom stărui să nu primim de la el nici învăţătura, nici împărtăşania, şi nu numai că nu ne vom împărtăşi la el, ci îl vom osândi şi cu toate puterile îl vom da pe faţă, ca să nu devenim părtaşi pieirii lui”.
Sf. Policarp al Smirnei: „Apostolii şi ucenicii lor se păzeau de eretici, încât nici nu voiau să vorbească cu dânşii, căci se sârguiau să înşele adevărul cu cuvintele lor cele meşteşugite şi mincinoase”.
Sf. Amfilohie al Iconiei: „Aşa şi Dumnezeu, Părintele, nu rabdă ocara Fiului Său, ci se întoarce şi urăşte pe cei ce-L hulesc pe El, şi se mânie asupra celor ce se unesc cu blestematul lor eres!”.
Sf. Isidor Pelusiotul: „Precum marinarii ascund momeala sub chipul mâncării şi prind peştii pe neaşteptate, asemenea şi războinicii eresurilor, ascunzându-şi gândurile rele după cuvinte frumoase, precum cu o undiţă îi ademenesc pe cei simpli la pierzanie”. Din viaţa Sf. Ipatie de Rufinian: „Cum am aflat că [Patriarhul Nestorie] spune erezii despre Dumnezeu, am încetat orice comuniune cu el şi nu-i mai pomenesc numele; pentru că nu este episcop”.
Sf. Meletie Mărturisitorul: „Nu-i ascultaţi nici pe pustnici, nici pe preoţi, şi nici pe cei ce ne propovăduiesc învăţături nelegiuite, şi povăţuiesc în chipul cel rău, şi nici pe aceştia şi nici chiar pe episcopi să nu-i ascultaţi, dacă mărturisesc lucruri neadevărate, care nu sunt spre folos. Să fim lucrători, şi să cuvântăm, şi să stăm împotriva celor ce îndeamnă la rătăcire în chip viclean. Nu este cu dreptate şi cu cuviinţă bine-credincioşilor a tăcea acolo unde se calcă poruncile lui Dumnezeu şi din aceasta îşi întăresc înşelăciunea ceilalţi potrivnici. Pentru că a zis un mare părinte: Acolo unde este primejdie a se despărţi cineva de la Dumnezeu, ce binecredincios poate să stea deoparte şi să tacă, sau cu totul să se liniştească? Pentru că tăcerea sa îl vădeşte cum că şi el se învoieşte acestor rele. Şi aceasta ne-o arată Înainte-Mergătorul Domnului şi vitejii Macabei, care pentru o mică poruncă a legii s-au primejduit până la moarte şi n-au părăsit nici cea mai mică parte a predaniilor primite. Căci războiul de multe ori este lăudat şi lupta se arată mai bună decât vătămătoarea de suflet pace. Că mai bine este să stea cineva împotriva celor rău cugetători, decât să urmeze lor şi să se despartă de Dumnezeu pentru a se uni cu ei”.
Din viaţa Sf. Ier. Vasile Mărturisitorul, Episcopul Pariei: „Apoi, după ce s-a pornit eresul luptării de icoane pe vremea împărăţiei lui Leon Isaurul, Sfântul Vasile s-a arătat mărturisitor al lui Hristos. Pentru că nu se unea cu ereticii, nici nu se învoia cu ei”.
Sf. Martin, Papa Romei: „Iată în mâinile voastre sînt, faceţi cu mine ce voiţi, precum Dumnezeu v-a lăsat. Însă să ştiţi cu întemeiere, că de mă veţi sfărâma în bucăţi, nu mă voi împărtăşi cu biserica Constantinopolului, cât timp aceasta va sta în credinţa cea rea”.
Din viaţa Sf. Cuv. Ilarion cel Nou: „Atunci fiind eliberat şi Cuviosul Ilarion, nu s-a întors la mănăstirea sa, deoarece nu încetase eresul luptării de icoane, iar scaunele episcopale erau ţinute de învăţători eretici şi arhierei mincinoşi”.
Din viaţa Sf. Cuv. Teodor: „Fericitul Teodor…ajungând degrabă la împărăteasca cetate, mai întâi a mustrat cu limbă slobodă pe năimitul care nu era păstor, pe Teodot Milisianul, mincinosul Patriarh al împărăteştii cetăţi, pentru că răzvrăteşte pe cei ce păreau că îi îndreptează şi mănâncă pe aceia pe care îi hrăneşte cu hrana cea vătămătoare a învăţăturii ereticeşti”.
Din viaţa Sf. Gheorghe Mărturisitorul: „Că mulţi învoindu-se la credinţa cea rea a împăratului, el, prin înţelepciunea cea bogata, a ruşinat pe împărat, iar pe mincinosul patriarh Teodot, care se numea „Casiter” şi pe ceilalţi cu dânşii eretici, i-a făcut să-şi cunoască amăgirea lor”.
Din viaţa Sf. Sfințit Mucenic Eusebiu, Episcopul Samosatelor: „Iar în cetatea Samosatelor, în locul Sfântului Eusebiu a fost trimis de arieni un episcop cu numele Evnomie care cugeta cele arieneşti. Acela venind în cetate, nimeni nu i-a dat cinstea ce i se cuvenea unui episcop; pentru că n-a ieşit întru întâmpinarea lui nici un om, nici bogat, nici sărac, nici meşter, nici lucrător de pământ, nici bărbat, nici femeie, nici bătrân, nici tânăr, nici măcar un copil, deoarece toţi cetăţenii erau dreptcredincioşi şi nu voiau să cinstească pe episcopul cel răucredincios, nici să se binecuvinteze de el şi nici să-l vadă. Deci Evnomie a intrat în episcopie şi a luat biserica sobornicească cu stăpânire împărătească. Iar oamenii, văzând aceasta, nu se mai duceau la biserica aceea, neiubind pe ereticul care era într-însa arhiereu şi nimeni nu mergea la el nici în casă, nici în biserică, nici la casa arhierească”.
Din viaţa Sf. Nichita Mărturisitorul: „Pentru ascultarea bătrânilor m-am supus nevrând, împlinind voia lor, m-am împărtăşit cu mincinosul Patriarh Teodot, de care lucru îmi este jale şi mă căiesc. Deci, să ştii bine că de acum înainte nici o împărtăşire nu-mi este cu voi. Ci petrec întru predaniile Sfinţilor Părinţi, pe care le-am primit de la început”.
De ce toţi aceşti Sfinţi şi Cuvioşi sunt atât de întăriţi în această chemare de a fugi de eretici? De ce nu se cuvine să ne supunem episcopilor care propovăduiesc erezia? De ce vedem aceeaşi stăruire în viaţa şi învăţătura tuturor Părinţilor care au trăit în timpurile răspândirii ereziilor? Pentru că aici este pusă pe cântar propria noastră mântuire – lucrul cel mai scump şi râvnit de către orice creştin. „Să ne ferim cu toate puterile de a primi împărtăşania ereticilor şi a o da lor, ca să nu ne facem părtaşi învăţăturii lor stricate şi osândirii lor” – să nu ne facem părtaşii osândirii lor zice Sf. Ioan Damaschin! Iar Sf. Pahomie cel Mare pe patul de moarte i-a chemat pe fraţi „învăţându-i spre folosul sufletului lor şi poruncindu-le să se păzească de eretici ca de o otravă vătămătoare de suflet şi aducătoare de moarte”.

părintele Cristian Călugăru